Românii din Ucraina, aflaţi în imediata apropiere de noi, trăiesc drama deznaţionalizării. Nu au presă şi nici nu pot învăţa în limba maternă, nu au cum să-şi cunoască istoria neamului. Despre situaţia lor ne-a împărtăşit mai multe lucruri scriitorul Vasile Tărâţeanu. Este redactor-şef al publicaţiei româneşti independente "Arcaşul", preşedintele Fundaţiei Culturale "Casa Limbii Române" din Cernăuţi, preşedintele Senatului Uniunii Interregionale "Comunitatea românească din Ucraina".
Cum ar putea fi caracterizată evoluţia socială a comunităţii româneşti din Ucraina în ultimii ani? Cu ce greutăţi mari se confruntă?
Am putea vorbi mai degrabă despre o involuţie decât despre o evoluţie socială, căci viaţa nu numai a comunităţii româneşti, ci şi a celorlalte minorităţi naţionale, chiar şi a naţiunii titulare - cea ucraineană, s-a degradat în urma nenumăratelor crize - politice, sociale şi economice care au zguduit societatea ucraineană în ultimii ani. De fapt, am putea vorbi şi despre o anumită evoluţie: de la salariile plătite în kilograme sau în saci de zahăr şi făină, în metri cubi de lemne şi tone de cărbune, în bonuri pentru cumpărarea unor obiecte de uz casnic - la remunerarea muncii profesorilor, medicilor, muncitorilor, ţăranilor în moneda naţională a Ucrainei, în grivnele care încă se menţin pe piaţă la cota de 10,5 grivne pentru un euro şi 8,4 grivne pentru un dolar american.
Că salariile şi pensiile nu pot asigura majorităţii absolute a populaţiei decât nivelul minim de trai, care-i unul dintre cele mai de jos din Europa, e altă faţetă a medaliei. Dar lumea noastră-i destul de ingenioasă, ea găseşte ieşire din orice situaţie dificilă. Zeci de mii de bărbaţi şi femei în floarea vârstei, majoritatea cu studii medii şi superioare, îşi găsesc de muncă prin alte ţări ale lumii, unde câştigă de zeci de ori mai mult decât aici, la ei acasă, astfel obţinând posibilitatea de a construi case noi, ca nişte palate, cumpăra maşini luxoase, purta copii prin şcoli înalte sau de a cumpăra aici un loc de muncă mai bine plătit. Cei care nu pot pleca la muncă în străinătate se transformă în negustori, umplu imensa piaţă Kalinivska din Cernăuţi, una dintre cele mai mari din Europa, vând produse chinezeşti mai ieftine, de unică folosinţă, sau altele aduse din Turcia, Italia, Spania, Portugalia şi din alte părţi. Cei mai bătrâni şi neputincioşi umplu trotuarele de prin locurile mai aglomerate ale oraşului cu lucruri şi obiecte second-hand: haine şi încălţăminte învechite, diverse obiecte casnice ieşite din uz sau din modă. Luxul şi mizeria pot fi întâlnite la fiecare pas. S-ar putea spune chiar că merg mână în mână.
Minorităţilor din Ucraina li se încalcă dreptul la învăţământ
Pe lângă diversele greutăţi dintre cele descrise mai sus, mai există şi altele, de natură politică. Ele constau în discriminarea minorităţilor naţionale, cărora li se încalcă în primul rând dreptul la învăţământ în limba maternă, la utilizarea acesteia în toate instituţiile statului: în administraţie, în justiţie. Printre cele mai mari greutăţi se numără şi cele apărute în urma introducerii regimului de vize dintre România şi Ucraina, preţul destul de înalt pentru un paşaport ucrainean în baza căruia te poţi deplasa peste hotare.
Care sunt diferenţele mari dintre viaţa de toate zilele din Ucraina şi cea din România, aşa cum sunt percepute de majoritatea românilor care trăiesc acolo?
După părerea mea nu există mari diferenţe în viaţa de toate zilele din Ucraina şi România. Dimpotrivă, sunt foarte multe similitudini. Diferenţele mari, dacă există, ele se înregistrează nu atât între aceste două ţări, cât în interiorul fiecăreia dintre ele. Mai precis, între viaţa şi veniturile câtorva sute sau mii de bogătani şi viaţa majorităţii absolute a populaţiei, a zecilor de milioane de oameni care o duc de pe o zi pe alta. Or, şi-n-tr-o ţară, şi-n alta, lumea trăieşte la fel de greu. Nivelul de viaţă al oamenilor e sub nivelul aşteptărilor. Din cauza salariilor şi pensiilor mici, care rămân mereu în urma creşterii nestăvilite a preţurilor la principalele produse alimentare, la serviciile comunale, la gaz, la curent electric, la benzină. Şi totuşi, românii, dar şi ucrainenii de prin părţile noastre văd cu ochii lor cum reformele în România se desfăşoară într-un ritm mai intens, înţeleg că populaţia României are mai mult curaj în apărarea drepturilor ei constituţionale, că societatea civilă este mai activă, că salariile şi pensiile sunt mai mari decât în medie pe Ucraina, că drumurile sunt mai bune.
Presa românească nu ajunge în Ucraina
Ce ştiu românii din Ucraina despre viaţa românilor din patria-mamă, cum se spune?
Fiecare ştie ce vrea şi atâta cât vrea. Acum, când posturile de radio şi televiziune, internetul au intrat în majoritatea caselor nu poţi să nu fii la curent cu tot ce se întâmplă pe mapamond, darâmite la o aruncătură de băţ, în patria noastră istorică. De fapt, şi în această privinţă există unele dificultăţi. În zonele noastre, de exemplu, nu ajunge presa românească, nu vorbesc de cea de scandal, care, de fapt, nici nu ne interesează, avem în vedere presa de cultură generală, de informare corectă social-politică, spiritual-ştiinţifică, religioasă, a populaţiei despre tot ce se întâmplă în ţară. Eu, de fapt, cred că lumea noastră ar avea de câştigat dacă ar ajunge şi la noi asemenea publicaţii periodice precum sunt ziarele şi revistele "Formula AS", "Lumina", "Chemarea credinţei", "Vestitorul Ortodoxiei", "Cultura" şi altele de acest fel care au grijă şi de sufletul omului. Întâmpinăm mari greutăţi în recepţionarea emisiunilor posturilor de televiziune în limba română. Soţia mea-i foarte supărată că nu prindem postul de televiziune Trinitas, eu - Antena 3 şi TVR Cultural, iar Ana-Cristina, fetiţa noastră, că nu poate recepţiona Discovery în limba română şi altele. Nu-i de mirare, căci toate emisiunile sunt codate. Ca să poţi lua un abonament trebuie să te deplasezi în ţară. Pentru asta ai nevoie de viză. Cine-ţi face gratuit o invitaţie cu obligaţia de a suporta cheltuielile de repatriere în caz de necesitate ca să obţii de la consulat o viză, care costă 55 de euro?
Cu toate acestea, nu putem afirma că nu cunoaştem cum stau lucrurile în patria noastră istorică. Zilnic, sute de cetăţeni români vin la piaţa din Cernăuţi, cam tot atâţia trec de la noi în România. Mulţi tineri de ai noştri îşi fac studiile sau chiar s-au stabilit cu traiul în România. Ştim despre reducerea cu 25 la sută a salariilor şi pensiilor, despre protestele de stradă, despre Roşia Montană, despre construcţia Bisericii Neamului, despre căderea guvernului Boc şi alegerea noului guvern Ungureanu şi despre multe alte probleme care frământă societatea română.
Ne bucură tot ce-i bun şi frumos în ţară şi ne întristează tot ce-i rău: bătălia partidelor pentru putere, politicianismul deşănţat, procesele de corupţie, comportamentul necivilizat al multor cetăţeni români, mai precis al ţiganilor, în multe ţări din Europa, spun ţigani, şi nu romi cum zic unii, căci în Ucraina şi în Rusia, dar şi-n alte ţări ale lumii, ţiganilor li se spune ţigani, că nu e un nume de batjocură. E numele lor adevărat.
Ce face presa de acolo şi din ţară, din România, astfel încât oamenii să aibă cât mai multe informaţii despre realităţile româneşti de toate felurile, de la cele culturale la cele sociale?
La Cernăuţi apar câteva ziare şi reviste în limba română regionale, cum sunt "Zorile Bucovinei" "Concordia", "Libertatea Cuvântului", "Gazeta de Herţa" şi raţionale, precum şi dublajele publicaţiilor oficiale ucrainene ("Monitorul de Hliboca", "Meleag natal", "Cuvântul adevărului"), care apar în raioanele cu populaţie majoritar românească Noua Suliţă, Hliboca şi Storojineţ. Din când în când mai văd lumina tiparului "Arcaşul", "Plai Românesc", "Septentrion Literar", "Curierul de Cernăuţi" şi "Junimea", "Recreaţia Mare". Cu părere de rău, nu mai apare excepţionalul "Făgurel", o revistă care a fost foarte căutată de copiii din şcolile româneşti din regiune. Fiecare dintre publicaţiile enumerate este într-un fel sau altul o sursă de informaţii din ţară. Unele fac cu regularitate acest lucru, altele rar de tot, doar în perioada unor evenimente sau sărbători naţionale.
Apar diverse informaţii despre România şi-n presa locală ucraineană. În special, în presa de factură naţionalistă. Dar aceste materiale sunt mai mult critice. Pentru a discredita imaginea României în ochii ucrainenilor şi a românilor din actuala regiune Cernăuţi. În paginile acestora, România este prezentată ca o ţară ţiganizată, în care, chipurile, se încalcă drepturile minorităţilor, inclusiv ale ucrainenilor. Ca o ţară care, chipurile, are pretenţii teritoriale asupra străvechilor pământuri ucrainene - nordul Bucovinei, nordul şi sudul Basarabiei, care în 1918 ar fi ocupat Bucovina ucraineană şi câte alte inepţii. Cât priveşte presa centrală din România, ea rar de tot îşi aduce aminte de românii din afara graniţelor ţării. De parcă această temă ar fi un tabu pentru mass-media românească. Spunând aceasta mă gândesc la prestigioasele publicaţii "Jurnalul Naţional", "Adevărul", "România liberă", "Evenimentul zilei". Mai aproape de noi sunt ziarele locale din Suceava, "Crai nou", "Monitorul de Suceava", "Informatorul Moldovei" şi alte câteva.
Ţările din UE nu înţeleg conceptul de identitate naţională
Ce înseamnă pentru românii din Ucraina integrarea României în comunitatea Uniunii Europene?
O bucurie şi o mândrie. Pentru faptul că patria noastră istorică a revenit în locul ce i se cuvenea, în lumea statelor civilizate, că în ţară au loc procese benefice de aplicare a principiilor europene, că, în pofida tuturor greutăţilor, lucrurile se schimbă, până la urmă spre bine. Şi mai înseamnă şi o anumită supărare, pentru faptul că intrarea în comunitatea europeană a impus României să introducă un regim de vize mai sever, să nu poată călători liber cum ar fi dorit, fără vize şi paşapoarte, prin locurile sfinte ale ţării. Iar pentru cei care au reuşit să-şi redobândească cetăţenia română, fericita posibilitate de a se deplasa în Occident fără diverse oprelişti, să câştige mai bine.
Generaţiile tinere ar trebui să ştie că e păcat să nu-ţi iubeşti ţara
Ce-ar mai putea să facă România ca să întărească spiritualitatea de tip românesc în acele zone în care trăiesc români în Ucraina?
În primul rând cred că trebuie să fim recunoscători pentru ceea ce a făcut şi face ţara pentru noi în direcţia la care vă referiţi, a spiritualităţii româneşti. Pentru bursele de studii acordate tinerilor români din afara graniţei, pentru loturile de carte donate, pentru finanţarea publicaţiilor de limba română, pentru locurile oferite în taberele de odihnă. Aceste minunate activităţi, lucrări întru spirit şi solidaritate românească, trebuie continuate de către oricine ar veni la putere în România. Ce ar mai putea să facă patria noastră istorică vizavi de noi, românii din teritoriile noastre strămoşeşti? În primul rând să ridice prestigiul şi ratingul de ţară al României. Dacă vor creşte nivelul de trai, ordinea si disciplina, gradul de civilizaţie, atractivitatea României va fi mai mare, nimeni nu va mai crede detractorilor, denigratorilor neamului şi istoriei noastre. Şi încă ceva. Să acorde mai multă atenţie educaţiei generaţiilor tinere din ţară în spiritul sentimentului naţional, al conştiinţei naţionale, al patriotismului. E un păcat să nu-ţi iubeşti ţara în care trăieşti, unde-ţi sunt îngropaţi strămoşii, bunicii şi poate că şi părinţii. Iar conducerea ţării, oamenii politici români, instituţiile statului român de prim rang, diplomaţia românească să aibă mai multă demnitate, să fie mai consecvente, mai perseverente în promovarea intereselor statului şi poporului roman. Ca tratativele şi acordurile pe care le încheie să nu fie semnate niciodată în genunchi.
Ne-a ferit Dumnezeu de dezbinarea Bisericii noastre
Cum pot fi caracterizate comunităţile religioase ale românilor din Ucraina?
Slavă Domnului că în această privinţă stăm niţel mai bine. Ne-a ferit Dumnezeu de dezbinarea produsă în foarte multe localităţi ucrainene, unde comunităţile religioase locale au fost dezbinate în două. Majoritatea absolută a preoţilor noştri ţin de Biserica Ortodoxă Ucraineană, subordonată Patriarhiei Moscovei. La începutul anilor '90, câteva zeci de biserici din regiunea Cernăuţi s-au desprins de Moscova şi au adunat în jurul Patriarhiei Kievului, nerecunoscută încă. La momentul dezbinării era o adevărată ruşine să vezi cum în curtea multor biserici din satele ucrainene se ceartă lumea ca ţiganii la uşa cortului, cum se confruntă mirenii între ei, care până la acea oră încăpeau cu toţii în bună-credinţă în aceeaşi biserică. Toate cele peste o sută de parohii româneşti au rămas în subordinea Bisericii Ortodoxe Ucrainene (Patriarhia Moscovei). De fapt, acum în regiune funcţionează trei biserici ortodoxe: Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Moscovei), Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Kievului) şi Biserica Autocefală Ortodoxă Ucraineană. Între ele nu prea există înţelegere. Şi probabil nici nu poate fi. De aceea, adeseori pot fi auzite diverse acuzaţii, care-i dezbină şi mai mult pe creştinii ortodocşi ucraineni. În cazul acesta creşte numărul credincioşilor care se duc la alte biserici sau case de rugăciuni: catolică, romano-catolică, evanghelică, baptistă şi altele.
Lumea din satele noastre şi intelectualitatea s-au întors din nou cu faţa spre bisericile neamului
Ne bucurăm că, odată cu dispariţia ateismului ca politică de stat, lumea din satele noastre şi intelectualitatea s-au întors din nou cu faţa spre bisericile neamului. În locul lăcaşurilor sfinte dărâmate, au fost ridicate altele noi. Unele dintre ele s-au înălţat cu ajutorul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României şi al Patriarhiei Române. Personal am făcut nu puţine demersuri în această privinţă, am însoţit şi un transport de 11 clopote din România, iconostase, scaune arhiereşti, cristelniţe, diverse obiecte de cult, literatură religioasă, donate câtorva comunităţi religioase din satele noastre cu populaţie majoritar românească. Dar şi în acest plan s-ar putea face mai mult. Legăturile dintre preoţii români din nordul Bucovinei, nordul Basarabiei şi fostul ţinut Herţa n-au atins amploarea şi tăria dorite. Din cauza introducerii vizelor şi a necesităţii paşapoartelor au fost întrerupte pelerinajele de suflet care se organizau la începutul anilor '90 pe la mănăstirile din sudul Bucovinei. Bisericile noastre mai duc lipsă de Octoicuri şi Minee, de albume cu cântări liturgice şi de alte cărţi de cult religios: cărţi de rugăciuni, cărţi despre vieţile sfinţilor. Ne întristează faptul că ierarhii noştri nu înţeleg importanţa repunerii la locul cuvenit al inscripţiei "Unul Dumnezeu în trei ipostasuri", pe care au dat-o jos la începutul anilor '90 de pe faţada catedralei pe motiv de reparaţie a lăcaşului. Toate demersurile comunităţii, făcute cu diverse ocazii, sunt trecute cu tăcerea. Înţelegem că inscripţia aceasta nu le prea convine actualilor noştri stăpâni, deoarece demonstrează evident cui a aparţinut catedrala, dar nu e vina noastră că ne-am născut şi că avem în acest pământ rădăcini mai adânci decât reprezentanţii altor etnii? Am mai avea şi alte supărări. Dar cum suntem creştini, să ne rugăm cu credinţă multă Bunului Dumnezeu, căci el ştie cum să le pună pe toate la punct, cum să îndrepte lucrurile strâmbe, cum să ne dea tăria şi răbdarea necesare ca să putem rezista tuturor greutăţilor şi încercărilor. Doamne, auzi-ne şi ne întăreşte! Şi luminează-ne calea să putem merge pe drumul cel drept şi bine plăcut Ţie, Tatălui nostru, carele eşti în ceruri.
