Trei decenii de misiune studenţească

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR) a împlinit trei decenii de la înfiinţare, timp în care multe generaţii, inclusiv copiii primilor membri, au organizat activităţi misionare, filantropice şi culturale care au mişcat inimi şi minţi din ţară şi străinătate. Roadele acestei lucrări se văd şi în afara României, unde foştii mem­bri ai asociaţiei au înfiinţat alte organizaţii de tineret creştin ortodox. Am stat de vorbă cu părintele Vasile Gavrilă, primul păstor duhovnicesc al studenţilor membri ai asociaţiei, despre trecutul şi planurile de viitor ale ASCOR.

Părinte Vasile Gavrilă, cum au fost începuturile ASCOR şi ce anume i-a făcut pe studenţii din 1990 să-şi dorească o astfel de asociaţie, imediat după Revoluţia din 1989?

Asociaţia s-a născut dintr-o nevoie profundă a studenţilor bucureşteni. Nu a fost o solicitare din partea unei instituţii. Până în 1989 nu au existat posibilitatea, mijloacele şi condiţiile ca studenţii să aibă legătură cu Biserica, decât personal şi clandestin. Din acest motiv, după decembrie 1989, studenţii au simţit că se pot apropia liber de Biserică. Eu eram atunci în ultimul an de facultate la Teologie şi ţin minte că doream şi noi să ne apropiem de studenţii altor facultăţi. Astfel a putut avea loc o întâlnire în toamna anului 1990. Eu terminasem în vară facultatea, dar în ianuarie am apucat să constituim, împreună cu colegii teologi de la Sibiu, Asociaţia Studenţilor Teologi Români, fără a o înregistra la Judecătorie însă. Am implicat în acel an şi elevii seminarişti. În toamnă am avut o întâlnire cu studenţii de la alte facultăţi. Atunci se poate spune că s-a născut informal asociaţia. Naşterea formală a avut loc în 1991, când a fost scris primul statut şi a fost obţinută binecuvântarea Sfântului Sinod, pentru că după modelul de la Bucureşti şi alte centre universitare din ţară au dorit să aibă astfel de asociaţii: la Iaşi, Cluj, Sibiu, Cons­tanţa. Obiectivul asociaţiei era apropierea de Biserică şi manifestarea spiritual-religioasă a studenţilor.

Unde s-au desfăşurat primele întâlniri ale studenţilor?

Primele întâlniri ale studenţilor se organizau la paracliscul Facultăţii de Teologie Ortodoxă - Biserica „Sfânta Ecaterina”. Pentru că acea biserică era a studenţilor teologi, care făceau practica liturgică zilnic acolo, s-a simţit nevoia unei biserici dedicate. În ianuarie 1992, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist a decis ca Biserica „Sfântul Nicolae” din str. Ghica să fie paraclis universitar. Această biserică funcţionase cu acest statut o scurtă perioadă înainte de 1948. La recomandarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, în acea vreme Episcop-vicar patriarhal, a părintelui consilier patriarhal Ioan Sauca şi a părintelui decan al Facultăţii de Teologie, Dumitru Popescu, am fost numit preot la această biserică. Atunci eram redactor la revista „Vestitorul Ortodoxiei”. Aşa s-a născut comunitatea de la Biserica „Sfântul Nicolae” - Paraclis universitar, care a continuat să adune foarte mulţi studenţi. În scurt timp, biserica era plină de tineri. Era o emulaţie în întreaga societate românească atunci în legătură cu Biserica. Asociaţia a primit din partea Patriarhiei Române un sediu într-un apartament.

Ce program avea asociaţia la începuturi?

Tot atunci, în 1992, am constituit şi un program liturgic. Eu eram slujitorul şi duhovnicul de la paraclis, precum şi îndrumătorul studenţilor membri ai asociaţiei. Am început să mergem să sfinţim cu agheasmă căminele studenţeşti din Bucureşti. M-au ajutat mai mulţi preoţi din oraş, apropiaţi de vârsta mea, care aveam atunci 30 de ani. Astfel au apărut icoane prin cămine, candele care se aprindeau şi altele de acest gen. O altă lucrare a fost să punem icoane în spitale. Am făcut un atelier şi cu litografiile primite din Grecia şi lipite de studenţi am donat spitalelor mii de icoane. Acelaşi lucru l-am făcut şi în şcolile bucureştene şi în universităţi. De asemenea, pentru că tinerii au început să preia şi lucruri negative din afara ţării, cum sunt drogurile, am avut o activitate foarte bine organizată şi susţinută cu un grup de studenţi, mergând prin licee şi vorbind cu elevii şi profesorii despre pericolul acelor vicii care dau dependenţă. Am început să organizăm în căminele studenţeşti întâlniri şi dezbateri. Programul liturgic de la biserică l-am alcătuit împreună cu studenţii, în funcţie de nevoile lor. Tinerii nu ştiau nici să se închine, nu ştiau rugăciuni şi de aceea am început să legăm de anumite slujbe, miercuri sau vineri, după paraclis sau Sfântul Maslu, cateheze biblice. Am citit aproape tot Vechiul Testament atunci, cu întrebări şi răspunsuri. Un lucru foarte important a fost sfătuirea tinerilor debusolaţi prin convorbiri particulare şi spovedanie. Astfel, tinerii s-au ataşat prin spovedanie, împărtăşanie şi participarea la slujbe de preoţii bisericii noastre.

Ce alte activităţi aţi desfăşurat cu studenţii membri ai asociaţiei?

În vara anului 1992 am început să organizăm pelerinaje cu tinerii la mănăstirile din ţară şi în locuri pitoreşti. În toamnă am făcut primul Te Deum de deschidere a anului universitar. A fost un moment sublim, cu participarea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. În iarnă am cules împreună cu studenţii colinde tradiţionale şi am colindat la spitale, iar înainte de vacanţă am organizat primul Crăciun studenţesc la Facultatea de Litere. Tot atunci am făcut un marş de colinde de la Piaţa Romană până la Piaţa Universităţii, lângă crucile aşezate de noi acolo, unde făceam o rugăciune pentru cei morţi în decembrie 1989.

Am început apoi să invităm personalităţi bisericeşti şi laice pentru conferinţe. Simpozionul „Serile filocalice” a apărut după moartea părintelui Stăniloae, din octombrie 1993, iar în noiembrie, odată cu începerea postului, am hotărât să invităm personalităţi care l-au cunoscut şi să-i evoce personalitatea, cum au fost poetul Ioan Alexandru, Sorin Dumitrescu, Costion Nicolescu şi alţii. În anul următor nu am intenţionat să mai organizăm simpozionul, dar oamenii au solicitat reluarea lui. Aceste simpozioane au început ulterior să fie organizate şi în alte filiale ASCOR din ţară. Filialele erau înfiinţate şi noi ne întâlneam adesea pentru discutarea programului. Nu am dorit ca studenţii să se implice în activităţi filantropice de mare anvergură, pentru că lucrarea fundamentată a asociaţiei este să facă misiune în mediul universitar. La simpozioane, de-a lungul anilor, au venit şi personalităţi din afara ţării. În fiecare an, comunitatea aso­ciaţiei se reînnoieşte cu noii stu­denţi, mai ales cei din afara Bu­cureştiului, dar nu exclusiv. Ei găsesc călăuzire spirituală care le oferă o linişte părinţilor de acasă. În societatea noastră puţin debusolată este nevoie de repere şi comunitatea asociaţiei a fost întotdeauna un fel de balsam pentru foarte multă lume. Tinerii au oferit multă încredere şi optimism celor de o vârstă cu ei, dar şi persoanelor vârstnice pe care le vizitează şi încurajează. Astfel de vizite ajută foarte mult. De asemenea, trebuie să menţionez că avem şi o revistă a asociaţiei, vom tipări un nou număr cât de curând.

Cum vedeţi viitorul ASCOR?

Sunt foarte optimist în ceea ce priveşte viitorul ASCOR. Anul acesta împlinim practic 30 de ani şi asociaţia s-a menţinut, fiind acum mult mai matură şi având un făgaş clar. S-a menţinut la nivel naţional şi a creat emulaţie în afara graniţelor, unde sunt asociaţii româneşti similare. Studenţii se apropie mai uşor prin intermediul activităţilor asociaţiei de Dumnezeu şi de Biserică. Ţin minte o urare a unei persoane vârstnice de anul trecut: „ASCOR să trăiască atât timp cât va fi pământul!”