„Uniunea Europeană nu ne dă bani pentru criză. Ea ne-a pus la dispoziţie banii structurali“

▲ „Criza care s-a declanşat - şi nu întâmplător s-a declanşat în Statele Unite - este legată de faptul că speculaţiile, care sunt inima, miezul actualului tip de capitalism, au luat-o razna.“ ▲ „Capitalismul a învins comunismul nu numai pe tărâmul productivităţii, ci şi pe tărâmul productivităţii de masă. Şi, pentru asta, capitalismul, în timpul comunismului, s-a comportat, în general, moral şi nesălbatic.“ ▲ „România este o ţară unde există consum fără producţie, unde există importuri fără exporturi, unde există hipermarketuri fără fabrici. Şi maşini fără şosele.“ ▲ Interviu cu Ilie Şerbănescu, analist economic ▲

Domnule Şerbănescu, cum aţi caracteriza actuala criză mondială, făcând referire la ceea ce se întâmplă acum, pe plan mondial? E vorba de supraproducţie, boală mai veche a capitalismului, de speculaţii bursiere sau imobiliare?

Capitalismul a dezvoltat tehnici de corecţie, prin studiile de piaţă, care îl opresc să aibă supraproducţie. El ia din timp măsuri, şi toate companiile mari care fac jocurile de piaţă au tehnici de planificare. Prin studiile de piaţă, ei ştiu foarte bine dacă au sau nu vânzare... Deci nu e vorba de supraproducţie. Criza care s-a declanşat - şi nu întâmplător s-a declanşat în Statele Unite - este legată de faptul că speculaţiile, care sunt inima, miezul actualului tip de capitalism, au luat-o razna.

Despre ce fel de speculaţii e vorba?

Există speculaţii de tot felul. Lucrul este exprimat cel mai bine de faptul că, din transferurile valutare, care există în lume, doar 5% mai reprezintă mijlociri ale tranzacţiilor reale, restul reprezintă speculaţii. Adică e vorba de vânzări-cumpărări de valută, de bani în sine, ca materii prime, mizându-se sau speculându-se, de fapt, pe variaţiile de curs şi pe variaţiile de dobânzi. Adică, se anticipează o anumită valoare şi se pariază pe această sumă. E un pariu, de fapt.

„Capitalismul, în timpul comunismului, s-a comportat moral şi nesălbatic“

Cum a fost posibil să se ajungă aici? Ce evenimente politice sau ce politici economice au permis deraierea de la realitate?

Acesta este capitalismul... E un proces, pe care eu l-aş numi degenerativ, care a tot înaintat în ultimii ani. Căci partea de speculaţii n-a fost întotdeauna de 95%. Dar acum este. Şi nu întâmplător a izbucnit acolo unde speculaţia este cea mai mare, în SUA. Prin speculaţii financiare, însă, prin dezvoltarea asta toxică şi supradimensionată a sectorului financiar, nu numai că există posibilitatea de a scăpa caii, cum se spune, dar sunt exploatate ţările mai sărace. Se extrage profit uşor, fără muncă, fără probleme şi, de aceea, nu se renunţă la această speculaţie. Ţările mai slabe din sistem cer în momentul de faţă să se disciplineze această aiureală, dar n-o să reuşească. N-au să reuşească pentru că cei care extrag banul vor să o facă în continuare fără muncă, fără probleme. Nu ştiu ce-o să facă Obama, dar nu cred că va renunţa la această atitudine a SUA, pentru că peste 10% din PIB-ul Americii vine din sectorul financiar. În afară de armament şi sisteme de arme, America nu mai face nimic din economia reală; s-a transformat într-un magazin asiatic din toate punctele de vedere.

Cum funcţionează economia americană? Ce produce?

Arme şi armă financiară.

Dar nu fac şi cercetare de vârf, în toate industriile? Nu câştigă din faptul că deţin proprietatea acestor tehnologii înalte?

Da, dar este cercetare de vârf tot din sistemul militar. Au însă o rată absolut superbă de diseminare a marilor invenţii militare în civil. Ruşii, de pildă, nu au avut-o niciodată. Nu au ajuns la nivelul lor.

Acest lucru, care permite marilor puteri, în speţă SUA, să câştige mult pe seama ţărilor slabe, cum e şi România, s-a întâmplat şi pe vremea Cortinei de fier?

Capitalismul a dat dovadă de o mare flexibilitate şi adaptabilitate. Iar pentru capitalism, comunismul a fost cel mai mare challenge, adică provocare. O provocare nu numai tehnologică, nu numai economică, ci şi morală, şi competitivă. Capitalismul a învins comunismul nu numai pe tărâmul productivităţii, ci şi pe tărâmul productivităţii de masă. Şi, pentru asta, capitalismul, în timpul comunismului, s-a comportat, în general, moral şi nesălbatic. El avea ce să pună pe masă.

În momentul în care a rămas singur, a abandonat tot ceea ce stabilise el însuşi ca norme, inclusiv pe plan economic şi politic. S-a transformat într-un fel de jandarm şi a încercat să schimbe normele internaţionale. Au fost aruncate la coş norme privind independenţa, neamestecul. Au dezvoltat teorii de drept internaţional care să justifice intervenţii pentru probleme, zis umanitare, care nu existau înainte sau - cum a fost în cazul terorismului - dreptul de intervenţie, indiferent că este pe teritoriul unor alte state, în ideea că acolo sunt unii care pregătesc acte de terorism.

Din punctul de vedere al economiei, capitalismul a abandonat tot ceea ce stabilise a fi drept political corectness. Pe de o parte, a dus speculaţia la paroxism, iar pe de altă parte, a încălcat toate regulile corectitudinii politice, principii pe care tot ei le-au stabilit, ca urmare a crizei din 1929-1933. Atunci s-au reglementat conflictul de interese, statutul acţionarilor mici, ideea de a nu-i arunca pe aceştia la coş, de a le folosi contribuţiile; contribuţiile multe înseamnă mai bine decât să-i arunci în dezastru. Toate aceste reguli au fost încălcate.

„Este un nivel de trai crescut pe credit, nu pe bani câştigaţi prin muncă“

Ce rol au aici, pentru a îndrepta economia mondială, marile instituţii financiare internaţionale? Ce poate face FMI, Banca Mondială?

Marile instituţii financiare internaţionale sunt într-o situaţie foarte dificilă. Noi, cei din Est, ne speriem de acestea, dar ele se află într-o situaţie dificilă, dată de faptul că sunt chemate să înlăture ravagiile capitalului privat. Ele folosesc fonduri publice şi nu sunt chemate decât atunci, în criză. E foarte interesant ce s-a întâmplat cu FMI în ultimii ani. Aceasta era instituţia în faţa căreia toată lumea tremura. Dar expansiunea capitalului privat internaţional a aruncat-o la coş pentru că îl deranja, după marele eşec, căci a fost o înfruntare puternică acum 10 ani, când o serie de ţări importante din lume, pe diferite paliere de dezvoltare şi de pe diferite continente, au intrat în colaps, în urma ravagiilor făcute de capitalul privat internaţional. Când s-a întâmplat asta cu Rusia, Coreea de Sud, Mexic, FMI a fost chemat să rezolve situaţia pe bază de bani publici, căci FMI cu bani publici lucrează. A fost o înfruntare pe plan internaţional. FMI a încercat o nouă strategie de împărţire a poverii, ca să asocieze şi capitalul privat la eliminarea consecinţelor, dar a eşuat. Capitalul privat a câştigat, iar FMI de atunci a intrat într-o desuetudine totală. Se făcuseră programe de desfiinţare, restructurare a FMI-ului în acea perioadă. Criza actuală, creată de capitalul privat şi de lipsa de reguli, căci de 10 ani se abandonează reguli, a făcut ca aceste instituţii să fie redescoperite. Tot ce fusese stabilit ca reguli a fost uitat. A devenit un talmeş-balmeş incontrolabil şi nu întâmplător au scăpat caii. După 10 ani de brambureală, fără reguli, a fost chemat statul, peste tot, să salveze situaţia şi a fost redescoperit şi FMI-ul. Deocamdată, capitalul privat este în defensivă. În ofensivă este doar în ţări cum este România.

Credeţi că noi trebuie să revenim la o politică de întărire a capitalului de stat?

Nu se mai poate; statul român nu mai are pârghii. Le-a dat.

Cum le-a dat şi cui?

Partea majoră a economiei noastre nu mai există: petrolul, jumătate din producţia de gaze, distribuţiile de gaze, de carburanţi, de electricitate, întreaga metalurgie feroasă şi neferoasă e în mâini străine. De asemenea, toate materialele de construcţie sunt în mâini străine, producţia de ciment, toată telefonia mobilă, telefonia fixă, sistemul bancar, tot sistemul de asigurări, ce mai vreţi? Altceva nu mai avem...

La fel s-a întâmplat şi în alte ţări foste socialiste?

Şi ele au fost puse să facă absolut acelaşi lucru... Unele au fost mai inteligente şi au făcut ceva mai puţin, iar alţii sunt în situaţia României, s-au supus total. La unguri, ca să vă dau un exemplu, cea mai mare bancă din sistem este ungurească, compania petrolieră este ungurească. Ungaria s-a opus în disperare ca aceasta să fie preluată de OMV, care este o companie de stat austriacă. România plăteşte acum patru ani de creştere economică impusă de capitalul străin, care şi-a trimis emisari aici, au dat bani băncilor să ofere credite şi să creeze consum pentru mărfurile lor. Acum, noi suntem consumatori, care trebuie să-şi plătească factura. Nivelul de trai în România actuală, după 4 ani de creştere economică, este mai mare, nu este mai mic. Dar este un nivel de trai crescut pe credit, nu pe bani câşti-gaţi prin muncă. Acum trebuie plătit creditul şi nu trebuie să fii economist ca să înţelegi că în momentul în care mă îndatorez trăiesc mai bine şi, în momentul când trebuie să-mi dau datoria înapoi, trăiesc prost.

„Văd că acum au ajuns sindicatele să facă bugetul“

Uniunea Europeană cum ne poate ajuta să trecem criza actuală?

Uniunea Europeană nu ne dă bani pentru criză. Ea ne-a pus la dispoziţie banii structurali... Dacă vrem să-i luăm, bine, dacă nu... Dacă noi îi cerem bani suplimentari, ea spune: ăsta este ajutor de urgenţă şi nu ţi-l dau decât cu FMI, căci vreau expertiză pe supraveghere. Uniunea Europeană, dacă va da bani, ne va băga pe gât FMI. Văd că acum au ajuns sindicatele să facă bugetul. Dar asta n-o să ţină. O să vină FMI şi o să spună, reduceţi salariile, pensiile, căci de undeva trebuie plătit.

Ce se va întâmpla cu economia noastră de servicii, căci industrie, aşa cum spuneţi, nu mai avem? O va ajuta statul să treacă acest hop?

Va avea soarta pe care i-o vor hărăzi cei care o conduc. Cum s-o ajute statul, dacă nu mai are pârghii?! Pârghiile sunt foarte multe, dar să fim realişti, statul şi-a dat toate pârghiile, nu mai are decât bugetul... Noi am fost obligaţi să dezmembrăm RENEL-ul, adică s-a separat producţia de distribuţie... Şi străinii au luat singurul lucru care era rentabil, distribuţia, că acolo se strâng banii. Piaţa există, există oricum, clienţi există oricum. Acolo nu trebuie să faci investiţii... A rămas producţia. A venit vreun străin să investească în producţie? Nu. Numai statul a rămas în producţie. A făcut vreun străin vreo hidrocentrală sau termocentrală? Norocul a făcut să nu dăm decât jumătate din gaze la Petrom, la OMV, adică. Dar OMV nu are cum să scoată gaze din România, căci nu are conducte. Atunci vă dau exemplul cel mai recent: în conflictul ruso-ucrainean, noi n-am fost loviţi pentru că mai aveam încă o pârghie. Dacă o dădeam şi pe aceasta, sufeream şi noi. Sau dacă exista o conductă, OMV şi-ar fi dus gazele în Austria, nu le-ar fi lăsat aici. Este evident ce înseamnă să ai, la o adică, să ai o pârghie. Statul nu are cum să facă mare lucru în această criză.

„Aceste contracte sunt încheiate de stat şi sunt puse la secret“

Ce rol mai are Banca Naţională? Poate să sprijine creditarea acelor afaceri aflate în criză?

Banca Naţională are pârghii, dar nu ştiu ce ar putea să facă... Rezervele sunt pentru situaţii excepţionale, de pildă, există o strangulare în aprovizionare cu materiale strategice, energetice sau alimentare, se intervine. A susţine leul împotriva tendinţei este degeaba. Ea are funcţia ei de a menţine cât de cât inflaţia, de a dirija sistemul bancar, o face cu mijloacele pe care le are la dispoziţie, rezerve minime obligatorii, dobândă etc. Până acum, n-a dat rezultate din cauza faptului că toate băncile din sistem sunt străine, şi acelea au avut alte interese.

Aceste mari firme străine, în momentul când au cumpărat de la români, nu şi-au luat obligaţia stipulată în contracte să păstreze oamenii, să asigure dezvoltarea? Credeţi că au asemenea prevederi care ar putea buimăci opinia publică?

Aceste contracte sunt încheiate de stat şi sunt puse la secret pentru a nu vedea prea mulţi cum au fost încheiate. De pildă, rezervele româneşti de petrol au fost evaluate la 22 de dolari barilul. Şi acum, după căderea asta, şi tot e 50 de dolari pe baril. Dar a fost şi 140. Şi nu este nici o posibilitate de a calcula redevenţa în funcţie de preţul mondial. Presiunea a fost prea mare. În aceste contracte nu este trecută nici o clauză ca cele pe care le-aţi amintit. Ele sunt interzise de normele Uniunii Europene. Sunt considerate ajutoare de stat.

„Să ne gândim că Uniunea Europeană nu e Dumnezeu. Dar trebuie să facă ceva“

Ce avantaje avem noi dacă suntem în Uniunea Europeană, în această perioadă de criză?

Asta aş vrea şi eu să ştiu... Noi am vrut să intrăm în Uniunea Europeană, nu ei. A trebuit să acceptăm condiţiile impuse de ei. România n-a fost pregătită şi nu este nici acum pentru Uniunea Europeană. Nu poate să tragă nici un avantaj.

Noi ne-am dus spre Uniunea Europeană, ca să avem o anumită stabilitate, nu ca să devenim o ţară de consumatori pe credit ai produselor străine...

Noi ne-am dus pentru că acesta era trendul. A venit cineva cu argumente de acest gen. Poate, pe termen lung, vor fi schimbări în bine... Ei au încercat să ne înscrie pe orbită, creând consum artificial aici. Asia s-a dezvoltat pe seama pieţei americane, cu produse pentru piaţa americană, dar şi-a creat o economie reală. La noi, s-a vrut să ne dezvoltăm fără economie reală, cu o economie financiară, cu bănci, de aceea am ajuns în acest dezastru. România este o ţară unde există consum fără producţie, unde există importuri fără exporturi, unde există hipermarketuri fără fabrici. Şi maşini fără şosele. Acesta este un cadru foarte exact care identifică România actuală. În forma asta, România nu poate rezista la criză. Rămâne de văzut ce va face Uniunea Europeană. Totuşi, să ne gândim că Uniunea Europeană nu e Dumnezeu. Dar trebuie să facă ceva.

Ce potenţial avem noi în cadrul Uniunii Europene - pământ, turism, mână de lucru?

Asta cu turismul, să fim serioşi, nu putem obţine bani de aici... În lume există două aspecte ale turismului, oferta de privelişte, naturală, şi cea istorică. Noi, istoric, nu avem ce să oferim, ca să facem bani mulţi. Din acest punct de vedere discutăm... Iar în ceea ce priveşte natura - sunt Alpii, sunt zeci de ţărmuri de mări. Şi oamenii de acolo au şosele, iar noi, nu. Ca să faci turism în România, pentru asta trebuie să faci şosele. Şi atunci începi să te întrebi, din punct de vedere economic, dacă merită. E adevărat, infrastructura o faci nu numai pentru turism. Dar, ca să dezvolţi zone turistice trebuie, să faci şosele. Una e să faci o autostradă Bucureşti-Braşov, şi alta e să faci şosele în Făgăraş.

„În 1989 era o situaţie foarte sănătoasă: trei salarii ţineau o pensie“

Ce potenţial este în agricultura noastră?

Aici există două constrângeri: forţa de muncă din agricultură, care va fi o oprelişte pentru dezvoltarea agriculturii, care este îmbătrânită. Cei de acolo ţin cu dinţii de pământ, nu-i putem obliga, şi e de înţeles acest lucru. A doua chestiune este dezinteresul. Interesul Uniunii Europene este ca aici să nu existe dezvoltare de producţie agricolă. Ei deja au surplusuri.

Ce se întâmplă cu forţa de muncă care este calificată pentru industrie?

Industria noastră s-a distrus, a pierdut. Din ’90 şi până acum, au dispărut 3,5 milioane de locuri de muncă. Ani de zile, o parte au plecat la ţară, şi au mărit noroiul acolo, îngreunând orice fel de soluţie la ţară. Aceştia au fost cam un milion. Iar 2 milioane au ajuns în sistemul de pensii şi au nenorocit pe veci sistemul de pensii.

La acest fapt se adaugă şi acela că avem o tendinţă accelerată de îmbătrânire a populaţiei...

Din punctul acesta de vedere, Ceauşescu a lăsat o situaţie foarte sănătoasă: trei salarii ţineau o pensie. În momentul când eu mut din contribuanţi în pensionari 2 milioane de oameni, în acel moment am dezechilibrat totul pe veci. Am transformat o problemă de ocupare a forţei de muncă - pe termen scurt sau mediu - într-o problemă pe termen lung, irezolvabilă. Apoi, am răsuflat uşuraţi că au plecat oamenii la muncă, în Spania şi Italia... Numai tensionarea stării lor acolo şi cu prăbuşirea economiilor de acolo, de unde muncesc, îi mai poate aduce înapoi. Ei au păstrat legătura cu România, dar nu cred că se vor mai întoarce.

Banii pe care îi trimit ei în România pot fi consideraţi un export benefic?

Din păcate, banii lor reprezintă un import... Ei în loc să-şi cheltuiască banii acolo şi să-şi cumpere produse, îi trimit aici, şi aici, tot produsele din afară sunt cumpărate.

▲ Problema identităţii trebuie să fie permanentă

Oamenii au acceptat un sistem de viaţă care se bazează pe concepţia materialistă, care are ca ideal consumul şi confortul. Viaţa spirituală a fost uitată. O întărire spirituală ar fi soluţia, până la urmă, şi în economie.

Sigur, dar explică asta oamenilor, celor care împing cărucioarele. Tot ceea ce e rău e ca o pecingine.

Ce rol ar avea, în restabilirea echilibrului mondial, ţări ca Rusia?

Rusia are probleme imense. Există dependenţa disproporţionată de materia primă, vinde materie primă. Şi se comportă ca ultimul stat subdezvoltat din acest punct de vedere. Ţara asta continuă să trimită oameni în cosmos şi are o rată de difuzare a tehnologiei militare în societatea civilă execrabilă. Şi de aceea nu reuşeşte. A doua problemă este că, având această structură, este total dependentă de preţul materiei prime. Rusia şi-a construit dezvoltarea, expansiunea externă pe 140 de dolari barilul de petrol şi acum este sub 40 de dolari barilul. Vă daţi seama că nu poate face faţă... Plus că ea trebuie să-şi rezolve anumite probleme. La ei, curentul electric şi gazele sunt aproape neplătite de populaţie. Trebuie să facă puţină ordine, nu economie de piaţă. Va fi ceva foarte complicat...

Globalizarea ne avantajează sau ne dezavantajează?

Globalizarea nu-i avantajează decât pe globalizatori. Noi suntem în condiţia de globalizaţi. Uitaţi-vă la Cehia, ţară mică, şi-au păstrat compania lor de electricitate intactă, n-au dezmembrat-o. Şi acum au pornit să cucerească în zonă... Şi-au rezolvat problemele interne şi acum pot merge înainte. La noi, Electrica Oltenia are cel mai mare proiect de eoliene din România. Deci, se poate.

Peste vreo 30-40 de ani, când se va echilibra economic, România îşi va putea pune şi problema identităţii, cel puţin în plan cultural?

Problema identităţii trebuie să fie permanentă. Noi am pierdut din problema identităţii atât de mult, încât orice pierdere care mai vine o face să dispară...