Despre procesul de preparare a Marelui Mir, cu descrierea amănunţită a etapelor, ne-a povestit Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, care a participat activ la aceasta în 2002, ca preot, şi ca unul dintre ierarhii din sobor, în 2007. Din interviul pe care a avut bunăvoinţa să ni-l acorde, aflaţi despre secretul reţetei unui Mir de mare preţ.
Preasfinţite Părinte Episcop, vă rugăm să ne povestiţi pe larg despre desfăşurarea procesului de preparare efectivă a Marelui Mir.
Personal, am participat la ultimele două acte de preparare şi sfinţire a Marelui Mir, în 2002, când eram doar preot, şi în 2007, ca ierarh. Aşa cum se ştie, prepararea Marelui Mir are loc la Mănăstirea Antim din Bucureşti, în Paraclisul Pompilian, şi se desfăşoară pe parcursul primelor trei zile ale Săptămânii Sfintelor Pătimiri. Luni dimineaţă, potrivit rânduielii, prepararea Marelui Mir presupune aprinderea focului printr-o ceremonie aparte aflată în legătură cu vechile practici, când focul se făcea cu lemne şi se foloseau la aprinderea lui, în chip simbolic, şi bucăţele din icoane vechi. Ierarhul, în cazul nostru Patriarhul, aprindea focul cu câteva bucăţi din icoane vechi. După aceea, se săvârşeşte o rânduială specială în care preoţii citesc continuu fie din Psaltire, fie din rânduiala preparării şi, concomitent, alţi sljitorii se îngrijesc de procesul de fierbere care durează până miercuri pe la prânz. Atunci se opreşte focul şi se lasă conţinutul la decantare şi răcire. Ca unul care am particpat activ în 2002, vă pot descrie întregul proces. Se pune mai întâi la fiert o cantitate mare de vin alb sau roze - de preferat - cu o vechime de cel puţin trei ani. Această cantitate de vin se pune mai întâi în trei cazane mai mici unde se adaugă şi plantele aromate autohtone. Anul acesta avem 15 plante. În funcţie de cantitatea de mir pe care dorim să o obţinem folosim cantitatea corespunzătoare de plante, după o anume reţetă. Se folosesc câteva kilograme din fiecare plantă, de aceea se întrebuinţează trei cazane destul de mărişoare, plantele se fierb în vin la foc mic, astfel încât să îşi lase aroma. Potrivit reţetei, ştim precis când să oprim focul la aceste cazane mai mici. După aceea, decoctul se toarnă în cazanul mare. Aici se adaugă iarăşi vin, dar şi o cantitate de ulei de măsline, de preferat de ultima producţie, de cea mai bună calitate. Acum, am folosit ulei din producţia noiembrie 2009, din Grecia şi Italia. Se fierbe în continuare tot cu focul la mic, astfel încât, pe îndelete, plantele să-şi lase în continuare aroma lor, dar în combinaţie şi cu substanţele răşinoase care se adaugă sub formă de pulbere în cazanul mare: tămâie, smirnă, amber şi altele. Se fierbe încet-încet, se mai opreşte, se mai aprinde iarăşi focul, până miercuri, când se opreşte de tot. Se adaugă la cald anumite uleiurui esenţiale care au nevoie de căldură pentru a-şi lăsa aroma, ultimele uleiurui esenţiale de plante aromatice tropicale se adaugă atunci când conţinutul este aproape rece, deoarece ele sunt mai volatile. Anul acesta, am întrebuinţat 700 de litri vin roze, vechi de trei ani, circa 300 de litri de ulei de măsline, producţie noiembrie 2009, extra virgin, presat la rece, 15 plante aromatice pe care le-am găsit în ţara noastră, în cantităţile corespunzătoare, 28 de uleiuri esenţiale din plante tropicale pe care le-am procurat din Egipt, Siria, Iordania, Spania, Franţa, Bulgaria şi Ierusalim. Ultimul ingredient, care se adăugă de către Părintele Patriarh în timpul sfinţirii Marelui Mir din Joia Mare, este mirul de nard. Acesta se adaugă la un moment dat pe măsură ce se desfăşoară slujba, în chip simbolic, amintindu-ne de femeia păcătoasă care a turnat mir de mare preţ pe picioarele Mântuitorului Iisus Hristos.
Care este simbolismul Sfântului şi Marelui Mir şi când se foloseşte acesta în cult?
Toate aceste plante aromatice închipuie darurile Duhului Sfânt. Sfântul şi Marele Mir este întrebuinţat la săvârşirea tainei Mirungerii, când, imediat după botez, pruncul este pecetluit pe părţile importante ale corpului zicându-se: "Pecetea darului Duhului Sfânt" şi este astfel însemnat cu numele de creştin. Prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir i se dau copilului darurile Duhului Sfânt ca să-l ajute să crească duhovniceşte. Apoi este întrebuinţat la sfinţirea Antimiselor de către fiecare episcop eparhiot şi, de asemenea, la târnosirea bisericlor nou-construite şi la sfinţirea celor renovate. Prepararea şi sfinţirea Mirului în Joia Mare este un indiciu, un semn văzut, al autocefaliei unei Biserici. Orice Biserică autocefală poate să sfinţească Marele Mir prin participarea tuturor ierarhilor din Sinod în frunte cu Întâistătătorul acestei Biserici. Sfinţirea aceasta exprimă pe de o parte caracterul de autocefalie şi pe de altă parte unitatea Bisericii respective şi comuniunea între ierarhii ei. A fost un privilegiu pentru mine că am participat în 2002 la prepararea marelui Mir, deoarece nu pot participa foarte multe persoane. În primul rând, iau parte câţiva ierarhi care au fost desemnaţi de Sfântul Sinod, apoi, o echipă de preoţi şi diaconi care, concomitent, săvârşesc o anumită slujbă, dar şi prepară. Trebuie să fie foarte atenţi, să învârtă tot timpul în conţinutul acesta de plante care fierb în vin, cu multă grijă, să nu se lipească.
Ce se întâmplă cu conţinutul care rămâne după strecurare?
Nu se strecoară, cazanul este prevăzut cu nişte robineţi aşezaţi mai sus decât fundul vasului astfel încât, după ce s-a decantat, să se scurgă numai Mirul în recipienţii special amenajaţi.
Având în vedere că sunt folosite plante aromate cu proprietăţi terapeutice, putem spune că Marele Mir este şi vindecător?
Da. Decoctul care rămâne după extragerea Mirului a fost repartizat în 2002 şi în 2007 la anumite spitale din Bucureşti tocmai pentru că are anumite proprietăţi vindecătoare. Ultimele două dăţi, am lucrat sub îndrumarea domnului colonel în rezervă Dumitru Răducanu, care era şi farmacist primar. El a participat la vreo cinci preparări de Mare Mir, a şi scris o carte cu reţeta şi procesul de preparare, ne-a lăsat-o înainte să treacă la cele veşnice. Împreună cu alţi specialişti, el a putut să analizeze şi să aprecieze proprietăţile decoctului şi s-a constatat că bolnavii de arsuri se vindecă mai repede după ce sunt unşi cu decoctul de la Marele Mir. Este şi explicabil prin faptul că noi întrebuinţăm la prepararea lui ulei şi vin. Şi ştim din Sfânta Scriptură că "a pus pe răni untdelemn şi vin". Uleiul de măsline are mult mai multe proprietăţi decât cel de floarea-soarelui. Apoi, atât de multe plante care au şi calităţi vindecătoare. Dar reuşita Marelui Mir constă în respectarea reţetei în ceea ce priveşte cantităţile ingredientelor, precum şi modul de fierbere. În 2002, am participat eu activ la preparare, în 2007, părintele consilier Onufrie, iar anul acesta o să supraveghem îndeaproape, având în vedere că nu se mai află printre noi colonelul Răducanu, vom avea grijă să fie respectată reţeta pentru a obţine un Mir de mare preţ.
Se întrevede formarea unui alt specialist în reţeta Marelui Mir, un cunoscător al procesului şi tehnicii?
De talia colonelului nu aş putea să spun că există cineva atât de cunoscător, dar este mare lucru că dânsul ne-a lăsat reţeta exactă, că ştim cum să procedăm. Este imporant să respectăm cantităţile. De exemplu, o plantă sub formă de frunze trebuie folosită în alte cantităţi decât cele sub formă de uleiuri esenţiale. Trebuie să realizăm acest echilibru, să facem calculul.
Cum procuraţi plantele?
Le procurăm de la unităţi specializate. Ni le aduc sub formă de frunze, nu mărunţite. De procurarea plantelor, anul acesta s-a ocupat părintele Onufrie, iar de celelalte ingrediente ne-am ocupat eu şi cu părintele Onufrie. Am procurat din Franţa anumite uleiuri esenţiale, care sunt folosite la prepararea parfumurilor, o parte, iar o altă parte ne-a fost procurată de părintele arhimandrit Cais din Iordania. El a studiat în România, este desemnat în fiecare an să slujească Sfânta Liturghie în limba arabă pentru comunitatea arabă din Bucureşti. El a procurat unele plante şi esenţe din Siria, direct de la sursă, din Iordania şi din Spania. Noi am făcut demersurile pentru a obţine plante din Bulgaria, Franţa şi Ierusalim.
Unde se păstrează Sfântul şi Mare Mir?
După cum spuneam, miercuri la prânz se opreşte focul, se lasă să se decanteze şi să se răcească, seara târziu se adaugă ultimele uleiuri esenţiale, joi dimineaţa se extrage în cele 12 vase din inox de câte 25 litri fiecare după care se transportă la Reşedinţa patriarhală şi, când ierarhii ies în procesiune pentru a intra la Sfânta Liturghie, cele 12 vase vor fi purtate de câte doi ierarhi. Deci 24 de ierarhi vor purta vasele cu Marele Mir, pe care îl vor aşeza fie în Sfântul Altar în jurul Mesei, fie între iconostase, în faţă, într-un loc special amenajat, probabil pe nişte mese. Slujba de sfinţire se întrepătrunde, se ţese cu Sfânta Liturghie, se rostesc rugăciunile corespunzătoare, după ce se toarnă mirul de nard, iar la sfârşitul Liturghiei putem spune că avem Sfântul şi Marele Mir.
Ce se întâmplă după aceea cu Sfântul şi Marele Mir?
El se transportă în Paraclisul "Sf. Gheorghe", se ţine în Altar, de aici o să primească fiecare ierarh eparhiot câte o amforă din inox de cinci litri, pe care noi le-am comandat în Grecia anul acesta. Şi o va păstra în Sfântul Altar al catedralei episcopale. Episcopul fiecărei eparhii va împărţi o parte preoţilor pentru a săvârşi mirungerea, o altă parte o va păstra pentru târnosiri de biserici şi sfinţiri de Antimise. Sigur, aceasta se face foarte rar şi în cantitate mică. Cea mai mare cantitate se foloseşte la târnosirea bisericilor, pentru că se unge Sfânta Masă, se toarnă în piciorul Mesei, se consumă cam 200 mililitri la o târnosire, apoi se ung pereţii bisericii. Cum din 1990 s-au târnosit peste 1.000 de biserici, este explicabil de ce a trebuit să facem sfinţiri de Mare Mir în cantitate atât de mare de fiecare dată. Au fost sfinţiţi 250 de litri în 2002 şi 300 în 2007. Au trecut doar trei ani de la ultima sfinţire, ar fi trebuit să facem mai târziu, dar pentru că anul 2010 este închinat Autocefaliei, Preafericitul Părinte Daniel a hotărât să facem acum sfinţirea Marelui Mir. Probabil că în viitor vom face din cinci în cinci ani, când se împlineşte un număr rotund de ani de la recunoaşterea Autocefalei.
