Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina educaţiei Părintele duhovnic din satul bunicilor mei

Părintele duhovnic din satul bunicilor mei

Data: 29 Iun, 2019

Se spune că preoţii (duhovnicii) Îl reprezintă pe Însuşi Dumnezeu pe pământ. Şi eu cred din adâncul sufletului meu că este adevărat. Sunt mulţi preoţi care Îl întruchipează pe Dumnezeu prin înfăţişarea şi harul lor de slujitori ai Acestuia.

La biserica din satul bunicilor mei slujeşte un preot care este de-o rară înţelepciune şi bunătate! Este un om înalt, cu păr negru ca abanosul, cu ochii adânci şi misterioşi, cu barba deasă, cu un zâmbet cald şi dulce la vorbă. Când vorbeşte, timpul parcă se opreşte în loc şi, apoi, cântecele religioase parcă vin din tărâmul Raiului. Este minunat atunci când iau parte la slujba ţinută de duhovnicul meu. Ne învaţă pilde şi ne ţine lecţii de etică. Este om religios şi emană acea căldură şi moralitate care să ne purifice sufletul pentru a ne învăţa să trăim cât mai frumos.

Duhovnicii sunt ca nişte Apostoli trimişi de Dumnezeu pe pământ pentru a fixa credinţa, slujindu-I Domnului şi neabătându-se de la Cuvântul Său. La Spovedanie, preotul te dezleagă de păcate cu puterea lui Dumnezeu (deoarece el, fără har, nu poate face aceasta), martor fiind Însuşi Dumnezeu.

Am observat că mulţi dintre cei care mă înconjoară, copii, tineri de vârsta mea sau chiar adulţi, consideră că Biserica e locul în care mergem doar atunci când necazurile vieţii ne depăşesc puterile, pentru a primi ajutor de la Dumnezeu, în speranţa de a găsi „soluţii miraculoase”.

Deşi călătoria vieţii mele nu a început de prea mult timp, am reuşit să înţeleg faptul că, pentru fiecare om, Biserica ar trebui să fie leagănul copilăriei, îndrumătorul adolescenţei, călăuzitorul tinereţii, tăria maturităţii şi toiagul bătrâneţilor. Indiferent de vârstă, omul îşi poate găsi reperele în viață şi le poate valorifica doar dacă rămâne în Biserică şi se regăseşte în ea. Biserica este locul în care nu doar ne rugăm, ci e locul întâlnirii reale a cerului cu pământul, locul în care Dumnezeu Îşi revarsă din abundenţă dragostea Sa. Nu de foarte multă vreme, am înțeles că nimic din lumea aceasta nu este întâmplător, ci fiecare lucru, persoană sau întâmplare are un anumit scop, iar scopul vieţii omului este acela de a descoperi, de a păstra şi de a înmulţi binele, mântuirea.

Vieţuind într-o lume superficială, care promovează uneori falsele valori, am avut şansa să descopăr că Biserica, prin slujitorii ei, cultivă cu migală şi răbdare, în sufletele creştinilor, adevăratele valori: virtuţile. Acestea nu se vând, nu se cumpără, nu se moştenesc, ci se dobândesc, ca dar de la Tatăl ceresc. Aşa am înţeles că adevărata viaţă se trăieşte numai în Biserică, locul de o complexitate pe care nimeni nu o poate anticipa, dar o poate descoperi doar atunci când doreşte să devină parte integrantă a ei. Nici eu nu aş fi reuşit să desluşesc atâtea taine, dacă nu mi-aş fi lăsat paşii călăuziţi de către părintele meu duhovnic.

Șovăitoare şi neîncrezătoare, poticnindu-mă la fiecare pas, dar dornică de a merge cât mai departe, mi-am început urcuşul duhovnicesc pe cărarea ce duce către Împărăţia cerurilor, avându-l alături ca îndrumător şi povăţuitor pe părintele meu duhovnic. Toate momentele importante ale vieţii mele de până acum sunt marcate de grija părintească a călăuzitorului sufletului meu. Dacă viaţa îmi surâdea prea mult, mă îndemna să nu-mi pierd firea, ci să rămân cu picioarele pe pământ, „căci orice suiş are şi coborâş”, iar atunci când multele încercări şi neajunsuri ale vieţii se adunau, stându-mi împotrivă, primeam speranţă şi încredere că Domnul mă va întări şi le voi depăşi pe toate.

Alături de părintele meu duhovnic am făcut primii paşi în viaţă. În Biserică am învăţat să-i iubesc nu doar pe cei care mă iubesc, să întind o mână de ajutor celui aflat în suferinţă, fără să aştept recompense, să iert, să fiu răbdătoare, să nu-mi pierd niciodată speranţa, să împart cu ceilalţi totul, chiar dacă de cele mai multe ori e puţin şi numai pentru mine, să mă rog şi să privesc spre cer...

Prietenul copiilor

Aşa cum lutul se lasă modelat de mâinile olarului, aşa m-am lăsat şi eu modelată în lucrarea părintelui meu duhovnic. Îl simt mereu cum smulge cu răbdare neghina răsărită în ogorul sufletului meu, veghind cu mare grijă ca nu cumva plăpândele mele virtuţi să fie înăbuşite, ci le îndrumă să crească pentru a aduce roadă bună, pentru ca, la vremea cuvenită, Domnul să o culeagă pentru a o aduna cu iubirea Sa în vistieria cea luminoasă a Împărăţiei Sale.

Multe dintre reuşitele mele sunt datorate, în mare parte, părintelui meu duhovnic, căci dânsul a fost acela care a sădit în sufletul meu speranţe spre care singură nu aş fi năzuit vreodată. Dacă vorbesc despre mine, spun că vorbesc despre lucrarea lui, căci împreună am împărţit bucuriile, speranţele, gândurile, dar şi temerile, necazurile, încercările şi neajunsurile pe care Domnul le-a îngăduit în drumul meu.

 În Biserică am înţeles ce înseamnă viaţa adevărată şi cum trebuie ea trăită. Aici am găsit modele vrednice de urmat, aici sufletul meu a aflat ce este credinţa adevărată, unde duce iubirea de Dumnezeu şi de semeni, care sunt roadele răbdării, unde sunt (ne)limitele iertării, ce înseamnă rugăciunea adevărată şi multe alte lucruri la care alţii încă mai caută răspuns. Precum în timpul lui Moise, Domnul a stat în chip de stâlp, de nor şi foc, călăuzindu-le evreilor paşii spre Pământul Făgăduinţei, aşa şi acum îmi stă înainte, prin părintele duhovnic, călăuzindu-mi paşii pe cărarea ce duce spre El.

Preotul este prietenul copiilor deoarece îi învaţă să fie credincioşi, să se roage în fiecare biserică, înainte de masă, înainte de culcare şi când au nevoie de ceva din partea lui Dumnezeu. Preotul locuieşte chiar în Casa Domnului, adică în biserica în care au loc multe slujbe, nunţi sau botezuri. Preotul îi mai învaţă pe copii să nu facă fapte rele, să-şi asculte părinţii şi bunicii, să nu vorbească urât, să se comporte frumos cu ceilalți copii. El ne-a învățat să ne iubim şi să ne ajutăm reciproc. De aceea îl iubesc atât de mult pe părintele meu duhovnic din satul bunicilor mei.

Îţi mulţumesc din suflet, Doamne, pentru darul Tău, pentru părintele meu duhovnic, pe care mi l-ai dat îndrumător, călăuzitor, mijlocitor şi rugător!

Alexandra Popescu (clasa a VII-a)