A citi, a scrie - verbele esențiale ale poetei Victoria Milescu

Verbele a citi și a scrie sunt, pentru un literat, echivalente verbelor ontologice primare a fi și a avea, definitorii pentru un mod de existență, pentru așezarea în dimensiunile vieții - materială, concretă și profană, pe de o parte, pe de alta, spirituală - inefabilă, misterioasă, sacră.

Gerunziile citind și scriind din titlul noii cărți a Victoriei Milescu, Citind și scriind (Editura Sud, Bolintin Vale, 2023), cu nota lor inclusă de dinamism și simultaneitate, concentrând atenția mai puțin pe subiect și mai mult pe acțiunea în desfășurare, o definesc în raport cu universul lumii concrete, dar, mai ales, cu cel al cărții.

Imaginea care o reliefează în acest act intelectual și creativ se impune ca vizual-dinamică, o fotografie atemporală a omului cufundat în dulcea lui zăbavă. Coordonarea copulativă, prin conjuncția coordonatoare și, ar sugera egala importanță pe care scriitoarea o acordă ambelor îndeletniciri, o simultaneitate care, însă, paradoxal, conține și ideea unei consecutivități.

În actul critic, cartea fiind o colecție de abordări critice, preponderent ale unor cărți de poezie, etapa cititului o precedă pe cea a scrisului. Trebuie, mai întâi, să pătrunzi în universul celuilalt, să te apropii și să-ți apropriezi sensuri și semnificații odată cu universul de metafore și simboluri în care celălalt transfigurează trăiri, stări extatice sau contemplative, mirările lui în fața corolei de taine a lumii, să-l citești, citindu-te, în ceea ce are esențial și definitoriu și, apoi, să scrii, mărturisind despre universul în care ai intrat și pe care l-ai perceput cu toate canalele de înțelegere deschise, mărturisin­du-te, în același timp, prin reflectare în reflect.

Citind și scriind, așa își trăiește viața Victoria Milescu, poeta cu propriul univers liric, așa își măsoară ea intensitatea trăirii clipei, a trăirii în clipă. Așa o valorizează, așezând-o în arhetipul literaturii. Fără a ignora realitatea lumii și a istoriei, durata în care decupează propria devenire, poezia sa fiind o mărturie a modului în care, martor înfiorat și credibil al prezentului, o transfigurează, citindu-și confrații, Victoria Milescu interferează, dar nu suprapune, subiectivitatea intrinsecă a Eului meditativ/reflexiv cu obiectivitatea necesară interrelaționării cu un Acela, care, prin, afinități spirituale, devine un afin, un Tu complementar. Ajungem la noi înșine, la Sinele nostru, prin investigarea propriei profunzimi, un proces de individuare, ce presupune armonizarea conștientului cu inconștientul personal, a personei cu umbra; dar, în același timp, ne putem regăsi prin reflectare în celălalt, un virtual Tu potențial, aflat în aceleași frământări și căutări, reflectare prin care ne putem completa și îmbogăți spiritualicește, multiplicând trăiri și stări, creând constelații clarificatoare.

Empatia este absolut necesară într-un astfel de act de înțelegere a imaginarului celuilalt, mai mult chiar decât exigența unei judecăți critice. Înțelegerea simpatetică nu exclude, bineînțeles, evaluarea critică. Incompatibilitatea maioresciană dintre poet și critic avea în vedere tentația poetului de a respinge în celălalt ceea ce nu se suprapune viziunii proprii. Ca-n constelațiile jungiene, în care subiectul este tentat să proiecteze umbrele sale (noncalități, un balast ocultat de persona, imaginea pe care o cultivă cineva în relație cu ceilalți) asupra altuia, situația se poate repeta în actul lecturii. În consecutivitatea etapelor - citit, scris, cu inefabile inerente, se află nu numai generozitatea lecturii critice, dar, mai mult, obiectivitatea actului critic, care separă universul imaginar de persoana fizică a autorului citit, investigat, aprofundat, ca și de modul lui propriu de a proiecta, în înțelesul lumii, propriul sens.

Lectura Victoriei Milescu este, deopotrivă, aprehensivă și comprehensivă. Din cele 33 de cronici și impresii de lectură, 19 sunt dedicate unor volume de poezie semnate de Marius Arbănași, Veronica Balaj, Cristian Boroș, Gabriel Burlacu, Corneliu C. Cristescu, Dan C. David, Nicolae Dan Fruntelată, Vasilica Grigoraș, George Lixandru, Mihai Merticaru, Maria Niculescu, Vali Nițu, Rodica Oniga, Iuliana Paloda Popescu, Dan Șalapa, Dan Tipu­riță, Vasile Toma; cinci, unor cărți de proză: Ana Dobre, Ana Corbeanu, Marina Costa, Geo Naum, Gabriela Stanciu Păsărin; trei medalioane dedicate unor scriitori trecuți în neființă: Mariana Ionescu (1947-2015), Gh. Stroe (1953-2017) și Toma George Maiorescu (1928-2019); alte comentarii sunt note de lectură pe marginea unor cărți de comentarii literare semnate de Geni Duță și Eliza Roha, a uneia scrise de Nelu Barbu, dedicată lui Ion Creangă, alta de memorialistică aparținând turcologului Marian Ilie, alta, un eseu despre nați­une, Neamul și Babilonia, al lui George Apostoiu.

Un tablou parțial al literaturii de azi care aduce în atenție scriitori nu foarte răsfățați de privirile sau lecturile critice ale confraților, pe care Victoria Milescu îi citește atent, generos, evidențiind calitățile scriiturii.

Citind, Victoria Milescu se caută în universuri complementare, căutând, totodată, un mod de a comunica eficient și plenar cu sine prin celălalt.

Victoria Milescu este, în toate ipostazele scriiturii, Victoria Milescu - un om care scrie, având o înaltă conștiință a actului artistic, dar și conștiința responsabilității ce-i revine ca scriitor român, responsabilitate ce derivă din însuși actul cultural pe care îl întreprinde. Inspirația - focul sacru care hrănește scrii­tura, se întreține zilnic prin cele două verbe esențiale - a citi și a scrie.