Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Alice Voinescu, o scriitoare redescoperită după 1990

Alice Voinescu, o scriitoare redescoperită după 1990

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Un articol de: Daniela Șontică - 09 Iun, 2021

O mare personalitate feminină din veacul trecut a fost Alice Voinescu, prima femeie din România care a obținut titlul de doctor în filosofie și o scriitoare remarcabilă redescoperită în anii ‘90 după apariția voluminosului ei „Jurnal”, apărut prima dată la Editura Albatros, în 1997, cu note de Maria Ana Murnu și o prefață de Alexandru Paleologu. 

S-a născut la 10 februarie 1885 în familia avocatului Sterie Steriadi din Turnu Severin. A fost un copil precoce, știa să citească în română și germană la vârsta de cinci ani. A studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din București, unde i-a avut profesori pe Titu Maiorescu, Nicolae Iorga și Constantin Rădulescu-Motru. După licență, a făcut studii în Germania și în Franța pentru pregătirea doctoratului, pe care l-a obținut la Sorbona, unde a și fost invitată să predea, dar a refuzat pentru a se întoarce în România. În 1915, s-a căsătorit cu avocatul Stello Voinescu. În 1922, a devenit profesoară de estetică și de istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București. 

Între cele două războaie mondiale, Alice Voinescu a fost invitată la întâlnirile culturale de la Pontigny, unde a cunoscut o serie de scriitori și filosofi francezi, cu unii întreținând ulterior o bogată corespondență.

Conferințele susținute la catedra universitară, la Sala Dalles și la Radiodifuziune electrizau auditorii, prin farmecul cu care-și expunea ideile umaniste, stilul său vibrant fiind apreciat de mulți oameni de cultură. Alexandru Paleologu a scris de mai multe ori despre talentul ei de a vorbi în public. 

Considerată de comuniști drept o reprezentantă a clasei burghezo-moșierești, a fost arestată în 1951 și condamnată la închisoare. A fost închisă aproape doi ani la Jilava și la Ghencea, urmați de domiciliu obligatoriu în satul Costești de lângă Târgu-Frumos, unde a trăit trei ani în condiții grele, de mare sărăcie. A fost ajutată de prieteni și foști studenți și a fost eliberată numai după ce mai mulți intelectuali au scris un memoriu la Petru Groza. 

Cărțile lui Alice Voinescu acoperă o arie largă: filosofie, estetică, istorie și critică de teatru, dar și memorialistică. Postum, în 1997 i-a fost publicat „Jurnalul” în două volume, însumând peste 800 de pagini. A fost o revelație, însemnările sale care încep din 1929 privesc aspecte din epoci diferite, în paginile sale făcând referiri la multe personaje publice de renume: de la românii Nicolae Iorga, George Enescu, prințesa Maruca Cantacuzino, regina Maria, Marieta Sadova, Gala Galaction, la francezii André Gide și Roger Martin du Gard. 

Scriitoarea și profesoara Alice Voinescu a fost și o persoană foarte credincioasă, paginile ei de jurnal dovedind din plin profilul de om de cultură creștin. Scriitorul Arșavir Acterian, în paginile sale de jurnal, creiona astfel portretul moral al acestei doamne a culturii române: „Alice Voinescu a fost pentru mulți oameni din jurul ei un balsam. Generoasă, altruistă, cultivată ca puține femei, plină de un anumit duh al unei anumite înțelepciuni morale și spirituale...” 

Alice Voinescu a plecat la cele veșnice la 4 iunie 1961.