„Anne de la Green Gables”

„Anne de la Green Cables” este primul roman al scriitoarei canadiene Lucy Maud Montgomery, publicat în 1908. Cartea este tradusă abia acum în limba română în serie completă, cu toate cele 9 volume, de Brândușa Vrânceanu, la Editura Nepsis. Până acum, au apărut primele patru volume, urmând și celelalte.  Anne, personajul principal al cărții, este o fetiță care cucerește cititorul de la prima apariție. Era o copilă slăbuță, de vreo 11 ani, cu „două cozi foarte dese, de un roșu orbitor” și ochi care „oscilau între verde și gri, după lumină și dispo­ziție”. Însă, dincolo de aceste trăsături pe care le putea observa cineva la prima vedere, „în trupul acelui copil rătăcit” vibra „un suflet neobișnuit”.  Anne este înzestrată cu o imaginație ieșită din comun, calitate care o ajută să treacă mult mai ușor peste toate neajunsurile vieții de copil orfan: „Am învățat că este cu putință să vezi întotdeauna partea bună a lucrurilor, numai să te hotărăști să o faci”.

Prin ochii ei totul se vede altfel, într-o lumină nouă, prinde viață, capătă nume de poveste și se încarcă de simboluri pline de înțe­lesuri. „Priviți, un măceș înflorit! Nu credeţi că trebuie să fie foarte fericit că este un măceș?”, exclamă Anne cu sinceritate, debordând de fericirea ivită subit sub ochii ei. Cartea abundă în descrieri splendide, care te fac să vezi cu ochii minții locurile și oamenii care își răsfiră poveștile sub ochii încântați ai cititorilor. Replicile Annei și ale celorlalte personaje sunt savuroase, pline de tâlc, de învățături morale: „Oh, ­Marilla, să nădăjduiești ceva înseamnă să trăiești jumătate din bucuria împlinirii lucrului nădăjduit. E posibil ca lucrul acela să nu se întâmple, dar tot rămâi cu bucuria de a-l fi nădăjduit”. Până şi micile ei şotii par menite a o face mai înţeleaptă: „Marilla, nu-i așa că e minunat să te gândești că mâine începe o zi fără prostii?” 

În romanul lui Lucy Maud ­Mont­gomery, o însoțim pe Anne de-a lungul copilăriei, adolescenței și maternității ei. Râdem și suferim alături de ea, prin încurcăturile sau încercările ce îi apar în cale, din care se ridică de fiecare dată. „Nu-i așa că e foarte bine că am ima­ginație? O să mă ajute de minune, sunt sigură. După părerea ta, cum se descurcă oamenii lipsiți de imaginație, când își rup câte ceva, Marilla?”, se întreba ea, când a fost nevoită să stea în pat, cu piciorul rupt. În acelaşi timp, Anne este conştientă că imaginaţia ei o face mai puternică în lupta cu greutăţile vieţii.  O minunată pledoarie pentru frumuseţea acestei cărţi găsim pe coperta a patra: „Puţine sunt cărţile care să transmită copiilor, pe înţelesul lor, mesajul atât de frumos al faptului că «nici un om nu-i un ostrov stingher şi de sine stătător; fiecare este o bucăţică din continent, parte din întregul cel de căpetenie» (John Donne, Rugăciuni pentru situaţii imediate). Anne. Casa cu frontoane verzi, ca, de altfel, întreaga serie Anne de la Green Gables este una dintre acestea. Cu ajutorul Annei, copiii, apoi adolescenţii, vor reînvăţa pe nesimţite, cu bucurie, adevăratele valori, pe care societatea de astăzi, în marea ei majoritate, tinde să le bagatelizeze: rolul hotărâtor al familiei şi importanţa comunităţii în existenţa fiecăruia dintre noi; ce însemnată, ce minunată, ce fără de pereche bogăţie e aceea de a avea un «acasă», la care să te întorci, care să te aştepte, de pe oricare din drumurile pe care te poartă viaţa! Câtă nevoie au de prieteni adevăraţi, care să-i însoţească şi pe care să-i însoţească o viaţă întreagă cu gândul lor bun şi în ajutorul cărora să sară la nevoie! Din paginile cărţii vor afla (cu zâmbetul pe buze, uneori) că vecinii nu sunt nişte străini, pe care nici nu te mai oboseşti să-i saluţi, ci oameni de care îţi pasă şi cărora le pasă de tine. Din paginile cărţii vor înţelege că dragostea trebuie aşteptată curat, pusă la încercare, trăită frumos, cu lumină, cu răbdare, cu încredere... dar nu vă spun mai mult! Anne, sufleţelul acesta minunat, le va şopti copiilor şi adolescenţilor că «Dumnezeu veghează peste lume, iar totul e exact cum trebuie să fie!»”