Artă: În memoria marelui fotoreporter Iosif Berman

Dintre toate întâlnirile din cariera de peste 20 de ani de jurnalist, una, în mod special, m-a ales spre a o spune mai departe, pentru ca, prin iubire, să fie biruită uitarea. Este o poveste din interbelicul românesc, a unui fotoreporter celebru, Iosif Berman, şi a familiei sale.

În anul 2001, am cunoscut-o pe Luiza Berman, o doamnă carismatică, de profesie actriţă, cultivată şi poliglotă, care şi-a trăit tinereţea în interbelicul românesc, lucru ce m-a atras chiar de la început. Eram fascinată la gândul că avusese prilejul de a cunoaşte personal elita societăţii româneşti din anii dintre cele două mari războaie, şi chiar pe membrii familiei regale a României, din moment ce tatăl său, Iosif Berman, fusese fotograful oficial al Regelui Carol al II-lea. Între noi s-a stabilit foarte repede o prietenie frumoasă care a durat 10 ani, până în decembrie 2011, când prietena mea, ajunsă în pragul vârstei de 92 de ani, a părăsit această lume. Înainte de despărţire, mi-a dăruit, prin testament, toate fotografiile rămase de la tatăl său, pe care ea le-a păstrat timp de decenii.

Unica ei dorinţă a fost aceea de a face „tot ce-mi stă în putinţă” spre a salva memoria tatălui său de la uitare.

Aşa se face că am intrat în posesia unei preţioase şi inedite colecţii de artă fotografică, pe care eu am numit-o Colecţia Luiza Berman, unicul fond de fotografii Berman care provin chiar din familia lui Iosif Berman, celebrul fotoreporter interbelic, incontestabil maestru al fotoreportajului şi al artei fotografice din România.

De curând, pe baza Colecţiei Luiza Berman, s-a lansat un album de artă fotografică, intitulat „România lui Iosif Berman”, pe care l-am realizat în colaborare cu Asociaţia România Culturală, condusă de o pasionată admiratoare a istoriei şi culturii româneşti, drd. Anca Beatrice Todireanu. Lansarea albumului a avut loc pe 3 decembrie 2015, la ASE, în Aula Magna, şi s-a desfăşurat sub auspiciile Academiei Române.

Astfel, după ce în anul 2013 am colaborat la realizarea a două expoziţii naţionale dedicate lui Iosif Berman, una la Cotroceni şi cealaltă la Biblioteca Naţională a României, în acest an am adus încă o împlinire în lupta cu uitarea şi ignoranţa, în ceea ce-l priveşte pe Iosif Berman şi opera sa, realizare izvorâtă din dragostea pe care am nutrit-o pentru doamna Luiza - Lili, cum îi spuneam şi eu, ca şi cei din familie.

Colegii de la publicaţiile la care a lucrat, între anii 1912 și 1941 (când moare la doar 49 de ani), publicaţii de mare tiraj şi faimă în epocă, precum „Adevărul”, „Dimineaţa”, „Gazeta ilustrată”, „Realitatea ilustrată”, „Cuvântul liber”, îi spuneau Bermănică, pentru că era un om bun şi simpatic. Toţi cei care lucrau cu el recunoşteau că „Berman are stofă de fotoreporter american, dar este mai bun decât ei”. Pentru Dimitrie Gusti era fotoreporterul preferat, în campaniile etnografice ale Şcolii de Sociologie de la Bucureşti. Era prieten cu Nicolae Iorga, George Enescu, Bâzu Cantacuzino, iar Regina Maria şi Regele Mihai îi arătau simpatie.

Pentru familie era „cel mai iubit”. Şi de neuitat pentru fiica sa, Luiza, care i-a salvat memoria, prin dragostea pe care i-a purtat-o toată viaţa.