Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Artă plastică: Artist nu poate fi decât un om adevărat

Artă plastică: Artist nu poate fi decât un om adevărat

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Un articol de: Marina Roman - 22 Mai 2016

Culori de pământ şi culori de cer. Sau de adânc de ape. Obiecte familiare care respiră, se aşază calm pe o tavă patinată sau pe un scaun… Perne cărora vrei să le încerci moliciunea. Insecte cosmice, imense, fascinante.

Atelierul Cristinei Bolborea este un spaţiu al basmului, o lume încremenită - pentru doar o clipită - în ceramică şi în porţelan, în sticlă şi în piatră semipreţioasă. I‑am trecut pragul la început de primăvară, însoţind, pentru un amplu proiect iniţiat de Institutul Cultural Român, un oaspete american de elită. Debra Vanderburg Spencer este istoric de artă, curator şi va organiza, la sfârşitul acestui an, într‑una dintre cele mai importante galerii din New York, la Gallery MC, o serie de cinci expoziţii personale dedicate unor excepţionali artişti români contemporani, între care şi Cristina Bolborea.

În egală măsură spectaculoasă şi profundă, originalitatea Cristinei Bolborea este recunoscută în ţară şi peste hotare. Tot cu sprijinul institutului amintit, un proiect de anvergură - `Locuri unde voi fi” - a câştigat admiraţia iubitorilor de artă din Portugalia şi Spania. În 2014, la invitaţia directoarei Maria Antónia Pinto de Matos, surprinzătoarele lucrări ale Cristinei Bolborea au fost expuse, timp de trei luni şi jumătate, la Museu Nacional do Azulejo din Lisabona. I‑au stat la dispoziţie 200 de metri pătraţi în care a expus 200 de lucrări alcătuitoare de cicluri bine definite: Covoarele maeştrilor, Ace de chiparos, Ochiul furtunii, Mă numesc turcoaz, Bijuterii din cutia neagră. Artista îşi este propriul său curator şi reuşeşte întotdeauna să teatralizeze spaţiul într‑un demers expoziţional cu puternice rezonanţe culturale. A urmat apoi, în 2015, prezenţa în alte două muzee din Portugalia - Museu Nacional Machado de Castro, Coimbra, şi Museu Nacional Grao Vasco and Quinta da Cruz, Viseu -, precum şi la Bienala Internaţională de Ceramică Artistică de la Aveiro. Iar pe agenda lui 2016 figurează două muzee din Spania: Museo Nacional de Ceramica y Artes Suntuarias `Gonzalez Marti”, Valencia, şi Museo de Artes Decorativas, Madrid. Artista face astfel, prin teme, motive şi spaţiu, legătura dintre Occident şi Orient, valorizând filonul românesc în context universal.

Decorative şi conceptuale în acelaşi timp, lucrările Cristinei Bolborea au senzorialitatea obiectelor pe care le imaginează. Anulând parcă materialul din care s‑au născut, ştergarele se întind tandre şi leneşe pe stative niciodată improvizate, iar pernele îmbie la odihnă. Am văzut, în atelier, o strecurătoare de care nici o gospodină nu se lipseşte în bucătărie - de ceramică însă. Am privit cu atenţie în jur şi am remarcat o serie de alte obiecte care, dacă nu ar fi înnobilate în ceramică de gândul artistei, ar rămâne la măsura lor neînsemnată. De ce a ales Cristina Bolborea să le aducă la viaţă? Poate pentru că sensibilitatea îi este dublată de un subtil simţ al umorului? Poate pentru că omul bun nu poate trece chiar şi pe lângă lucrurile neînsemnate fără să fie recunoscător? Poate pentru că artist nu poate fi decât om adevărat?