ARTĂ PLASTICĂ: Păsările măiastre ale lui Tudor Meiloiu

La începutul lui 2019, pictorul Tudor Meiloiu a oferit publicului bucureştean, şi poate nu numai acestuia, la sala de la parterul Cercului Militar, o expoziţie retrospectivă, bucurându-ne ochii şi sufletul cu tablourile sale generoase în fantezie şi inteligenţă, ilustrând o temă pe care puţini artişti au ocolit-o – păsările. Ele, păsările, ne întâmpinau prietenoase ori misterioase pe simeze, vegheate cu afecţiune de „Împăratul păsărilor”, cum mi s-a părut a fi artistul Tudor Meiloiu, calm, senin şi maiestuos, cum numai cei care-şi cunosc adevărata valoare pot fi. Poate şi datorită lor a reuşit să învingă acea boală pe care o numim „necruţătoare”. A reuşit să se ridice deasupra suferinţei omeneşti, lucrând cu pasiune în atelierul amenajat cu dragoste de soţia sa, care l-a sprijinit, la fel cum au făcut-o şi mulţi alţi prieteni, confraţi, admiratori ai artei sale.

Recenta retrospectivă a avut la bază ideea de a oferi o imagine completă a creaţiei pictorului la cei 75 de ani ai săi, spre a se observa evoluţia unor forme şi motive prin ani de travaliu care, în cazul artei, are şi rol taumaturgic. Fiecare tablou e altfel şi altceva, şi totuşi, împreună vorbesc aceeaşi limbă, au aceeaşi vibraţie. O vibraţie benefică, contopind forţa cu delicateţea, dar şi cu explorarea limitelor imaginaţiei, fără a se topi într-un absurd lipsit de sens, de umanitate. Cât de departe ar merge dorul de infinit, el poartă mereu nostalgia originii, a rădăcinilor pământeşti. Pe cât de extravagante şi fantasmagorice sunt unele păsări, ce doar printr-o convenţie le-am putea numi aşa, pe atât de simple sunt altele ce trimit direct la imagistica folclorului românesc: cocoşul cel rotat, păunul mândru, hieratica bufniţă etc.

Tudor Meiloiu absoarbe tradiţia populară, o alchimizează în formule moderne într-un mod rafinat şi surprinzător. Atât cromatica picturilor, cât şi linia graţioasă a desenelor sugerează înrudiri şi comuniuni între regnuri, întretăieri de lumi, sub volute şi arcuri de timp între elemente vegetale, acvatice, minerale, la graniţe de viu şi neviu provocând interpretări inedite, fluxul de idei. Regnul animal se contopeşte uneori cu cel floral, delimitările dintre lumi dispar, la fel ca în legendele româneşti, unde fantasticul e firescul din fapte şi întâmplări, unde prevalează cel mai înalt ideal al omului – desprinderea de pământ, de convenţii, ridicarea în zbor simbolizând dorinţa eternă de libertate.

Dacă Brâncuşi a sculptat zborul „Măiestrei” lui, Tudor Meiloiu i l-a pictat. Ca toţi marii artişti, şi Tudor Meiloiu lucrează pe variantele unei teme, obsesiv, în cazul său, păsările, până la ultimele „consecinţe” artistice, lucru pe care l-am întâlnit nu demult şi în creaţia artistului plastic Silviu Oravitzan, procedând cu aceeaşi obstinată revenire la variante multiple ale modelului crucii.

„Creaturile” lui Tudor Meiloiu se scaldă în lumina blândă a soarelui sudic; ele nu înfricoşează, ci parcă se mândresc cu ciudăţenia lor prin care sunt unice. Pentru ele există un alt fel de cer, deasupra cerului pe care noi îl vedem, un cer de păsări. Ele pot fi sufletele celor plecaţi, pot fi prelungirea braţelor omeneşti în dorinţa lor de a se ridica deasupra condiţiei de om. Privind îndelung aceste păsări măiestre, nu m-ar fi mirat dacă le-aş fi auzit cântând sau vorbind ca în basme, conform principiului care spune că tot ceea ce a fost creat se luptă să existe.