CĂRȚILE PE MASĂ: Asumarea întregii vinovății a lumii

Băcăuanul Ioan Enache este poet, bibliograf, publicist și editor. Absolvent al facul­tăților de filozofie și ziaristică, s-a implicat intens în numeroase activități culturale, înființând ziare, reviste, edituri. Între acestea, un rol important l-a avut revista „Credința ortodoxă”.

Recentul său volum de poeme, „Iudacainul. Cartea întâi a pocăinței” (Editura Studion, Bacău, 2018, postfață de Cornel Galben și prezentări pe coperta IV de Petre Isachi și Părintele Hrisostom), are un nume special, reunind două personaje nefaste din istoria biblică a omenirii, trădătorul și ucigașul, ilustrând două păcate de neiertat. Autorul avertizează, de la început: „Orice asemănare între noi și personajele acestei cărți, între viața noastră și faptele lor, nu este întâmplătoare, ci ne privește personal pe fiecare în parte”. Deși declarat moralistă, cartea răspunde exigențelor estetice, dovedind o sensibilitate și o amplitudine a imaginației cu totul aparte. Alegoria principală constă în neobosita confruntare dintre lumină și întuneric, dintre inocența copilăriei și ispitele vârstelor, dintre înțelept și cel nebun (Sfântul Nicodim Aghioritul numește această luptă spirituală „războiul nevăzut”).

Vina lui Iudacain contagiază orice îndoială, orice rătăcire, alterează, corupe. Lumea apare ca un amestec de serafic și de demonic, de virtuți și ispite. Tăriile curate sunt asaltate continuu de „vidrele morții”, de tenebrele subcon­ș­tien­tului, de „viperine și scorpii, nevăstuici și năpârca lui Cain/ și țapii școliți în pustiul lui Azazel/ și-aligatorii în știoalne-n­fometați o mie de ani”, sunt absorbite de „pâlnia beznei,/ abis cutreierat de-un cal mai vânăt ca moartea,/ călărețul cu trupul de leu, capul balaur/ și coada-nfoiată a păunului,/ în loc de picioare odgoanele sepiei, lațuri, capcane// și infern și infern și infern.” (Vedere prin iadul inimii mele, I). Lupta acerbă se dă între salvare și osândire veșnică, poetul vizionar recurgând la un imaginar exuberant, cu sursă în marii mistici, în frescele bisericilor. El însuși este hi­po­centrul unei limpeziri sufletești, unui travaliu al credinței: „Nașterea Pruncului Iisus/ în inima mea-ntunecată soare nou să răsară,/ adiere de zori/ blândă aorta cu pana s-atingă// și-n vene lumina,/ ca viața,/ pulberi de raze,/ rug neînserat,/ să locuiască o plutire dincolo de minte și de văzduhuri,/ cerul de duh,/ cerul unei lacrimi copleșite de slavă!” (ibidem, II).

Apar, uneori, tonalități imnografice, dar predomină cele apocaliptice. Lumea propagă, ca undele unei ape, pornirile bune și pe cele rele, conține chipul lui Dumnezeu, dar și moștenirea păcatului originar, și fantasmele lui Cain fratricidul, lui Irod infanticidul, lui Iuda vânzătorul. Alteori, cartea capătă aspecte de bocet, de tânguiri ale omului incapabil să-și păstreze ființa neprihănită. Deznădejdea e pe cale să-l copleșească: „Primul tâlhar priveghea între filele/ cărții de ceață.// Samarineanul trecuse demult cu-alinări/ pe-această cărare.” (Parabola în trepte a unui mort viu, II). Iadul este o entitate lăuntrică, conținând otrăvuri, magme incandescente, monștri dezgustători, angoase, rătăciri.

Nu există, în poemele lui Ioan Enache, clișee specifice poeziei de tip ilustrativ biblic, ci numai izbucniri ale unei imaginații incendiate, viziuni, revelații. Într-un poem de un mare dramatism, Întâlnirea, Iisus Hristos este crucificat chiar în inima fiecărui om care greșește. Scriitorul își asumă toate păcatele lumii și răscumpărarea în veci a acestora. Iudacain, monstruoasă combinație, este „marele preot al morții”, sursa tuturor nelegiuirilor. Simțindu-se vinovat pentru cele două personaje funeste, poetul parafrazează cuvintele lui Holderlin: „În chip demonic locuiesc eu pe pământ,/ răpindu-le tuturor toate.” (Constructor de întuneric). Spre sfârșitul cărții, parabola întregului volum capătă explicație în realitatea istorică din perioada comunistă: în chinurile de neimaginat, în crimele comise, în spălarea creierelor prin reeducare. Năzuirea spre lumină reprezintă desprinderea de mentalitatea torționară: „Urcă scările crucii până vei găsi/ primul tău pas de copil!/ În el e tipărită o candelă blândă,/ ochiul milei ca un izvor pentru/ zorii cei veșnici.// Învață de la ei viața,/ tăietura ce desparte cu sângiuiri de lumină/ adevărul cel viu de moartea ghemuită în tine.” (Ieșirea pe scările Crucii).

Întreaga carte a lui Ioan Enache este un mare poem vizionar, cu un tonus susținut, implicând temele fundamentale ale destinului creștin, dar și istoric, al omenirii, cădere, moralitate, adevăr, mântuire, reprezentate la un nivel grandios, profetic.