„Blândul Kirileanu” - intelectualul sub teroarea istoriei

La ediția a doua, monografia „G.T. Kirileanu”, scrisă cu empatie de cunoscutul etnolog Iordan Datcu (Editura RCR Editorial, București, 2022), completează și fixează personalitatea cărturarului Gheorghe Teodorescu Kirileanu (1872-1960) în panteonul culturii românești.

Viața cărturarului nu a fost deloc ușoară, iar atitudinea lui de om sub vremi, „sub trei regi și trei dictaturi”, în fața vicisitudinilor vremurilor și ale istoriei, poate oferi un model exemplar - existențial și moral, privind demnitatea, răbdarea și puterea de a înfrunta furtunile timpului, rămânând Om.

Scriind despre viața și activitatea lui, a „blândului Kirileanu”, evidențiindu-i chipul, personalitatea – ca om și cărturar dăruit valorilor neamului, Iordan Datcu realizează un exercițiu de admirație, aducând în fața contemporanilor cipul de intelectual autentic, pentru care respectul adevărului, al valorilor neamului - tra­diție, etnografie, personalități, precum Ion Creangă, de exemplu, pentru care a realizat prima ediție critică, a constituit principiu director în întreaga sa viață.

„Acest fecior de clăcaș de la Holda, din ținutul Neamțului, e unul dintre cărturarii moldoveni cei mai reprezentativi”, afirma Petru Caraman (1898-1980), completând prin tușe semnificative portretul, detaliind: „De o rară distincție sufletească, el ilustra câteva din marile virtuți ale neamului nostru” – „dragostea de țară și de tot ce-i românesc, până la jertfa de sine”, „o dărnicie nespus de largă și caldă, mai presus de cea a lui Mecena, tocmai fiindcă mijloacele lui materiale erau foarte limitate”, modestia, bunătatea, generozitatea, dăruirea către carte și oameni, încât sublinierea: „De aceea, în sufletul meu, nu-i voi putea ierta niciodată pe cei care l-au terorizat - în numele democrației - pe blândul Kirileanu, personificarea însăși a bunătății umane, întunecându-i cu grele suferințe ultimii ani ai vieții și grăbindu-i sfârșitul”, îi cuprinde pe amândoi, în nedreptatea vremurilor abuzive față de marii oameni care, în ciuda acestor vitregii, nu și-au pierdut, nici vândut sufletul. Ei nu au confundat lucrurile - valorile poporului, ale patriei cu demagogia de partid.

Preocuparea lui Iordan Datcu pentru personalitatea lui G.T. Kirileanu e o preocupare de o viață, s-ar putea spune, datând din 1968, când, reeditând cele două volume din 1924 ale lui Ion Bârlea, Balade, colinde, bocete din Maramureș și Cântece poporane din Mara­mureș. Descântece, vrăji, farmece și desfaceri, sub titlul Literatura populară din Maramureș, ia cunoștință de activitatea lui G.T. Kirileanu, cel care, inițial, sistematizase textele. Personalitatea solară a acestuia, relevată astfel, este accentuată de portretul pe care, într-o scrisoare personală, i-l realizase Petru Caraman, marele slavist de la Iași, el însuși persecutat de regimul comunist, până la moartea sa în ianuarie 1980.

În timp, studiile dedicate lui G.T. Kirileanu se adună, opera lui: Sub trei regi și trei dictaturi. Amintiri, jurnal și epistolar, I (1872-1916), Martor la istoria României - cinci volume, cuprinzând evenimente ce acoperă perioada 1872- 1927, Însemnări zilnice (1906-1960), Corespon­dență, conturează clar imaginea unui intelectual de o mare rectitudine morală, încât cartea necesară pentru a-l restitui culturii române se impunea cu stringență.

Capitolele (Cercetător al creației populare, Editor, Diarist, Istoric literar, Epistolier, La palatul regal etc.) detaliază informații concludente, sintetizează dominantele, relevă calitățile omului care se răsfrâng asupra operei și-i conturează portretul ca intelectual, cea mai evidentă fiind, pe lângă respectul și admirația pentru creațiile populare, pentru limba vie a poporului, respectul și admirația pentru mari personalități: Titu Maiorescu, Nicolae Iorga, Simion Mehedinți. C. Meissner ș.a., în care a recunoscut preocupări similare cu ale sale. Spirit critic, G.T. Kirileanu nu se sfia a semnala umbrele din alcătuirea personalității unora, precum orgoliul pe care-l observa la Nicolae Iorga, ceea ce nu-l determina să ignore meritele, să nu vadă pădurea de copaci. E, apoi, predispo­ziția pentru prietenie; există chiar o vocație a prieteniei, pentru comunicarea-cuminecare cu celălalt, generozitatea în actul cultural. G.T. Kirileanu era, în această privință, un adevărat risipitor de bunătate și altruism, punând la dispoziția celui interesat fișele sale de lucru cu informațiile de care dispunea, pe care le acumulase în ani întregi de cercetare asiduă.

„Adânc devotat și recunoscător lui Titu Maiorescu”, de la care împărtășește rigoarea, exigența, acribia cercetării, spiritul criticului junimist îl călăuzește mereu, mai ales în marasmul istoriei, pe fundalul anilor obsedantului deceniu, concludentă fiind această notă din 25 martie 1954: „Lumina din sfeșnicul capului meu se micșorează din zi în zi ca și lumânarea din sfeșnicul ce stă înaintea chipului de bronz al lui Titu Maiorescu, pe care-l privesc din patul meu”.

Avea nevoie de o astfel de lumină, de o speranță în normalitatea lumii, căci anii de după 1945 sunt extrem de grei pentru G.T. Kirileanu: în 1948, i se retrage titlul de membru de onoare al Academiei Române; în 1949, i se naționalizează averea (casa, proprietățile de la Holda); în 1950, la vârsta de 78 de ani, i se retrage pensia; în urma celor două stabilizări monetare și-a pierdut toate economiile, încât, la bătrânețe, în anii grei ai vieții și ai istoriei, rămâne fără mijloace de subzistență. Peste toate acestea, vine arestarea din decembrie 1954, când, în arest la domiciliu, este eliberat la intervenția acad. Gh. Macovei.

Angoasele, frica îl copleșesc, temându-se, conform propriilor însemnări, mai ales pentru fondul de carte pe care-l deținea. De aceea, donează Academiei Române „o parte din cărțile mele, manuscrisele și corespondența aflată în cufere, pe care le-am donat Bibliotecii Academiei Române. Cufărul cu însemnările mele despre Casa Regală. Gabriel Ștrempel, la început, a refuzat să-l primească. Îi e frică”..., apoi orașului Piatra Neamț, fondul său documentar și de carte (30 000 de cărți). Abia în 1957, la inter­venția acad. Iorgu Iordan, i se redă pensia. La toate acestea se adaugă replica veninoasă a soției doctorului care locuia în casa lui, în care el era, din cauza vremurilor, un tolerat, chiriaș în propria casă; aceasta îi aruncă vorbe grele, spunându-i fără nici un fel de remușcare că bătrânii ca el, nefolositori societății, ar trebui să ia stricnină...

Toate aceste nedreptăți, umilințe, consecințe ale terorii istoriei și ale coșmarului pe care-l pot genera oamenii, ecou al constatării lui Sartre, l’enfer c’est les autres, deși l-au făcut să sufere devastator, nu i-au afectat constanta personalității: generozitatea, din care decurgeau bunătatea, altruismul, comprehensiunea și empatia. O mărturisire ca aceasta: „236a”, cutremură prin plusul de adevăr personal pe care-l conține.

Cartea lui Iordan Datcu, în care G.T. Kirileanu, „un alt G.T. Kirileanu”, „un altul decât cel demonizat în anii democrației populare”, unul din „cei care au mai mult înlăuntru decât arată în afară”, cum nota Titu Maiorescu, un cărturar care a dăruit oamenilor mai mult decât a primit de la ei, răsare în fiecare pagină ca un mare cărturar al neamului, o personalitate-model exemplar, îl restituie circuitului culturii naționale și-i răscumpără umilințele și nedrep­tățile.