Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică CARTEA PENTRU COPII: „Leo. O poveste despre prietenie”

CARTEA PENTRU COPII: „Leo. O poveste despre prietenie”

Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Un articol de: Mădălina Andreescu - 08 Iul, 2020

Cartea „Leo. O poveste despre prietenie” este scrisă și ilustrată de Veronica Iani și este recent apărută la Editura Life Learning Education. Este a cincea din seria „Fiecare viață este un dar”, fiind precedată de „Bebe. O poveste din burtică”, „Ioana, o poveste despre Sindromul Down”, „Tudor. O poveste despre adopție”, „Copilăria. O poveste despre bucurie”, scrise și ilustrate de aceeași autoare.

În această carte facem cunoștință cu Leo, un băiețel „foarte scund, cu capul mult prea mare, fruntea bombată, bărbia ascuțită și urechile clăpăuge. Vocea îi suna ciudat, ca de robot.” Așa îl vede Matei, băiețelul cu care se întâlnește în salonul de spital în care este internat. Leo are 11 ani, dar arată ca de 5. Ceilalți îl văd ca pe un copil ciudat și el știe asta, dar s-a obișnuit. Îl însoțesc permanent un zâmbet și un simț al umorului cu care face față bolii de care suferă.

Leo are boala oaselor de sticlă. Și despre boala aceasta vorbește cu detașare și cu o forță care par nepotrivite pentru corpul lui micuț: „Uite, dacă oasele tale ar fi creioane, ale mele ar fi spaghete. Oasele mele sunt precum pasărea asta, străvezii”, îi spune Leo lui Matei, în timpul acelei prime întâlniri.

Matei nu-l place pe băiețelul care vorbește prea mult și abia așteaptă să se externeze și să plece acasă. Însă se vor revedea mai repede decât își imaginează, căci Leo îi devine coleg de clasă. Iar când profesoara de ştiințe îi alege pe amândoi colegi de echipă, este deja prea mult. Însă după-amiaza petrecută în compania lui Leo, în casa lui, va fi începutul unei minunate prietenii, pe care o veți descoperi citind întreaga poveste.

Cartea are pe prima pagină o dedicație din partea autoarei: „Lui Sorin Focuță, cel mai curajos şi mai bucuros om pe care l-am cunoscut”. Sorin este unul dintre cei mai cunoscuți români diagnosticați cu boala Lobstein, denumită popu­lar boala oaselor de sticlă. Înainte de a trimite spre publicare, autoarea i-a dat cartea lui Sorin să o citească, însă acesta i-a adus atât de multe modificări, încât, practic, a fost nevoie să o re­scrie. Ceea ce a ieșit este o poveste care ne poartă printr-un iureș de emoții: tristețe, amuzament, suspans, încântare, bucurie. Și un final care te face să plângi de-a binelea, pe care vă invit să-l descoperiți singuri.

„Boala oaselor de sticlă este o cruce ca orice cruce din această lume. Purtată cu mulțumire către Dumnezeu și cu dragoste către cei din jur, ea devine punte către Rai. Cei din jurul celui cu oase fragile învață să fie mai delicați, mai atenţi, mai iubitori, inclusiv din cauza micilor accidente prin care îi provoacă fracturi celui bolnav. Nimic nu este greu și fără rost în această lume, dacă este privit prin perspectiva veșniciei sufletului și a fragilității acestei vieți, dacă Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate și îi iubim pe toți cei din jur, chiar și când ne provoacă unele dureri”, este mesajul lui Sorin Focuță Constantin, aflat pe ultima copertă.