Cărţile pe masă: „Celălalt țărm”, unul spre care navigăm pe marea iertării

Horia Gârbea are 54 de ani, este doctor în inginerie, poet, prozator, dramaturg, critic, eseist, dar și un pasionat traducător al operelor lui Shakespeare. În domeniul literar, a debutat în 1982 cu poezie. A fost membru al cenaclului Universitas, secretar și apoi președinte al Asociației Scriitorilor București. A fost și vicepreședinte al Institutului Cultural Român. Este membru al comitetului director al Uniunii Scriitorilor din 2005. A semnat 23 de volume de literatură. "Celălalt țărm”, volum al noii edituri Neuma, din Cluj, este cea de-a cincea carte de poezie a sa.

În acest volum, Horia Gârbea ia un viraj surprinzător pentru lirica sa și demonstrează că, fără să fi fost vreodată un credincios declarat, fără nici un reflex anterior de habotnicie, e mai prudent la maturitate și își întoarce, cu o retorică abil stăpânită, fața spre divinitate.

„Celălalt țărm”, poemul care deschide volumul și îi dă titlul, este un text tulburător, care destăinuie întoarcerea sa la Dumnezeu. Sunt enumerate sacrificiile, obstacolele, rătăcirile, întârzierea cu care vine poetul să invoce smerit mila și îndurarea Lui. („Cînd vom ajunge/ la marginile mării/ și dumnezeu ne va privi/ ca pe niște școlari întîrziați/ va pune îngerul/ să ne întrebe/ unde ați zăbovit/ pentru ce rănile/ acestea din palmele voastre/ că doar/ nu ați mers în mîini”). Poetul anticipează cu înfrigurare "celălalt țărm”, adică lumea de dincolo sau viața de apoi, spre care va trece pe o corabie, pe marea milosteniei Sale.

În „poemul cu cămilele”, Horia Gârbea folosește o recuzită copleșitoare pentru a ajunge cu orice preț la credință. Toți sfătuitorii săi (beduinul, palicarul, căruțașul, fachirul) îl îndrumă să ajungă pe cămilă, pe corabie, în căruță, camion sau elicopter, la poalele crezului său. Dar sfatul capital sună așa: „o lumînare să-ți iei/ spuse călugărul, nu mai multe/ una este de ajuns/ să știi că o ai și că o poți/ aprinde oricînd/ la lumina ei/ să citești psalmii/ și să știi că dacă se mistuie și/ se stinge nu mai ai nevoie de nimic/ pentru că ai învățat/ psalmii pe dinafară”.

De-a dreptul seducător continuă poetul căutările, periplul său spre divinitate. „Atunci - în ianuarie” este un text impecabil, rostit cu o delicatețe remarcabilă: „să mă rătăcesc/ într-un oraș pe care-l cunosc/ căutînd o biserică/ pe care n-o zăresc după turle/ sub un soare/ ce nu-mi arată/ punctele cardinale (…) e-atît de bine/ cînd caut o biserică știută/ dintr-un oraș cunoscut/ și cînd n-o găsesc, dar sunt sigur/ că îngerul meu/ s-a rătăcit și el odată cu mine”.

Dar autorul poposește cu măiestrie și în secvențe ludice, în rimă sau vers liber, împrăștie umor, e hâtru și plin de surprize. În „berbecul”, „monumentul” și mai ales „ceasornicarul” (ce poem!), Horia Gârbea se joacă și construiește „inginerește” întâmplări din văzduh, din sate, din existența sa cu trăiri introspectiv-repetitive.

Un poem lung, cel mai lung din volum, cu totul altfel decât celelalte, este „Orașul cu luminile stinse”, unde autorul nu ezită să-și consume exasperarea, să se reverse într-un social sordid și întunecat, să panorameze în 11 secvențe filmul unei cetăți a pierzaniei, stăpânite de „mașini mari și negre/ conduse de oameni cu cămăși albe/ cu ochelari de soare/ cu telefoane negre”. Aici, „toți oamenii din/ orașul cu luminile stinse/ tîrăsc săniuțe/ o butelie mare de aragaz/ în ea stau sufletele comprimate/ la presiunea de cinci atmosfere”. Miroase a hoit ars, peste tot sunt gunoaie și ciori, vrăbii și corbi care ciugulesc porumbul aruncat, se pescuiește în albii golite, din beton, și clădirile mari, cu vase reci, sunt pline cu morți.

Poetul își face, în fine, mea culpa, conștientizându-și vinile și păcatele în „Necunoscutul”, unde se întrupează în celebrul tâlhar biblic: „N-am unde fugi de mulțimea isterică/ Abia dacă pot intra în biserică/ Să fiu sigur că, din ceata cerească,/ Nimeni n-o să mă mai recunoască/ Stau și mă rog între făclii fără număr/ Pînă cînd simt o mînă pe umăr/ Sînt uimit, dar foarte curînd/ cineva spune blînd:/ - Ai venit să vezi care-i treaba?/ Ce mai faci, măi, Baraba?”

„Celălalt țărm” merită descoperit, explorat, pus pe raftul bibliotecilor noastre. E un alt Horia Gârbea acolo, unul care ne zâmbește și învață să se roage.