Cărţile pe masă: Corespondenţa unei fabuloase căsnicii prin corespondenţă

Unul dintre puţinii intelectuali carismatici pe care i‑a avut România a fost Nae Ionescu, mentorul generaţiei trăiriste (Eliade, Murnu, Vulcănescu, Sebastian, Cioran), al cărei aplomb jurnalistic l‑a stimulat oferind spaţiu de publicare în revista „Cuvântul”. Profesorul de logică a fost o personalitate faustică, setoasă de recunoaştere socială, şi socratică, preferând cuvântul rostit celui scris. Cărţile rămase de la el sunt de fapt transcrieri ale notelor de curs luate de discipoli, în timpul vieţii apărându‑i o singură carte.

Apariţie fascinantă şi contradictorie, omul care se gândea dacă să accepte sau nu funcţia de chestor al Poliţiei Capitalei chiar în timp ce conferenţia fulminant despre îngeri provoacă strâmbături din nas intelectualilor subţiaţi, pe motiv că ar fi fost promotor al mişcării legionare. Cu obstinaţie, globaliştii refuză existenţa unui filon legionar necriminal axat pe credinţă.

În general, Nae Ionescu a fost un norocos şi poate cel mai mare noroc al lui a fost Elena‑Margareta Fotino, soţie iubitoare, devotată şi cultivată. A ta de tot, al tău de tot. File de corespondenţă (Editura Vremea, 2015) adună scrisorile celor doi (în franceză şi germană!) din 1913 până în 1930, când s‑au despărţit fără a divorţa, totuşi. Nae Ionescu la acea vreme ducea deja o viaţă exuberantă şi funcţii publice răsunătoare.

Ediţia este îngrijită de Miruna Lepuş, iar scrisorile au fost traduse de Anca‑Irina Ionescu. În cuvântul de însoţire, Doina Jela insistă pe lungile perioade în care cei doi au stat separaţi, răstimp în care Elena Fotino (încă) îşi ajuta logodnicul cu sume de bani obţinute din meditaţii. În intervalul în care Nae Ionescu va fi prizonier de război în Germania, după care îşi va susţine teza de doctorat la München, în 1919, proaspeţilor însurăţei li se vor naşte doi fii. Corespondenţa rezultată din această căsnicie oarecum prin corespondenţă va fi una bogată atât în pagini, cât şi în idei. Într‑o venă oarecum feministă, prefaţatoarea volumului evidenţiază repetat încheierile formaliste ale bărbatului („Al tău, N. Ionescu”), faţă de tonul drăgăstos şi devotat al femeii.

Intelectualismul şi chiar spiritualitatea comunicării dintre iubiţii care între timp vor avea un al treilea copil nu au putut împiedica stingerea atracţiei, deşi filonul religios a fost prezent şi el constant în viaţa lor. În pofida faptului că separarea dintre ei a ajuns publică, afecţiunea din căsnicia menţinută până la moartea filosofului va persista fără sincope. Aş remarca generozitatea acestei relaţii: ea îi cunoaşte aventurile, el rămâne cu copiii în provincie şi o încurajează pe Elena să călătorească la Paris pentru a se distra frecventând spectacole.

Nae Ionescu a persistat în memoria colectivă a elitelor ca o personalitate controversată, însă de o forţă incontestabilă, oricâte dovezi de histrionism ar fi oferit. În Jurnalul ei, soţia lui a refuzat să identifice vreo zonă întunecată în sufletul Profesorului, pur şi simplu considerându‑l „un om slab”.

Comparând stilul epistolar al celor doi, prospeţimea senzitivă şi asociativă a Elenei iese în evidenţă: „La Slobozia cântă cucul şi ţârâie greierii”. Nae e cel care scrie de la Slobozia‑Trăsnitu pentru a o îndemna să fie cuminte şi să aibă încredere în el. La fel, Elena e cea ardentă în pasiune, deloc deprimată de distanţa dintre ei: „eu nu trăiesc decât prin d‑ta şi pentru d‑ta” şi crede că în ei doi există un singur suflet. Înflăcărarea amoroasă nu o împiedică să îşi ascută inteligenţa şi spiritul de observaţie caustic pe seama demnitarilor şi intelectualilor în vogă întâlniţi pe la recepţii. Cumva luat pe sus de fluxul afectiv al iubitei, Nae riscă şi el o afirmaţie drastică: „eşti mai‑năuntru în mine decât însăşi inima mea”.

Hotărât lucru, geniului ionescian nu i se potrivea cuvântul înşurubat în sintaxa scrisă. Paradoxal, i se potrivea destul de bine postura de tată grijuliu. Mai omenesc decât ne‑am fi închipuit, mai rigid decât ne aşteptam. Volumul de corespondenţă, însă, dă seamă de două minţi şi inimi extraordinare.