CĂRŢILE PE MASĂ: Născuţi pentru a învia

O semnificativă distincţie între lumea aceasta şi viaţa de dincolo o face părintele Sever Negrescu, chiar prin structura cărţii sale, Suferinţe în Biserică (Editura Doxologia, Iaşi, 2015, cu binecuvântarea IPS Mitropolit Teofan, prefaţă de Cornel Mihai Ungureanu), împărţind-o în două capitole, Nisipuri şi Miride. Sunt evocate astfel clepsidra, care măsoară timpul trecător, şi bucăţelele de prescură de la proscomidie, prin care sunt pomeniţi în veşnicie viii şi morţii.

Cartea pune în discuţie diferite aspecte legate de Biserică, de credinţă, de viaţa de obşte a oamenilor, conţine naraţiuni pilduitoare, toate ancorate temeinic în realitate, în activitatea parohială. Într-o vreme în care „Biserica lui Hristos este astăzi, mai mult ca oricând parcă, ţinta răutăţilor, amăgirilor, nonculturii", autorul propune remediul Spovedaniei şi Împărtăşaniei: „Prin Spovedanie omul vorbeşte cu Dumnezeu în prezenţa duhovnicului", iar „Prin Împărtăşanie omul este cu Dumnezeu, omul merge cu Dumnezeu, omul Îl primeşte pe Dumnezeu în sângele lui, în trupul lui, în viaţa lui şi pentru existenţa de dincolo de această viaţă" (Robul de mine).

Fiinţă a Bisericii, omul suferă alături de aceasta, căci „În afara Învierii totul este suferinţă în Biserică. Suferinţă care duce însă la Înviere" (Suferinţe în Biserică).

Nihil sine Deo, emblema regalităţii româneşti, este asumată de autor, susţinător, în spirit, al moralei creştine: „În momentul în care Îl scoatem pe Dumnezeu din cotidian ajungem să vorbim de sinucidere, babilonie şi hoţie" (Adevărul nu poate fi furat). Privind lumea de azi, egoistă şi pragmatică, constată, printr-o comparaţie memorabilă: „Toţi aleargă, care-ncotro, ca nişte furnici care au doar picioare, pentru a ajunge, unde?! Într-un muşuroi de Neant" (Idem).

Textele părintelui cărturar, puternic ancorate în realitatea socială şi în cea sufletească, sunt predici duhovniceşti, un adevărat îndreptar pentru bietele suflete debusolate. Alteori, cu acelaşi substrat moral, ni se propun captivante naraţiuni, luate din cotidianitate: despre limbuţie, despre politicianism, despre plagiat, despre versatilitate, despre incinerare, despre metehne de import (cum ar fi aplaudarea morţilor sau căsătoriile între parteneri de acelaşi sex), dar şi despre credinţa care poate transforma, în totalitate, vieţile. Se desprind frecvent iluminări aforistice: „Pentru a ajunge la Dumnezeu trebuie să trăieşti cu un permanent dor de Dumnezeu, să ai stare de Dumnezeu, să-ţi aşezi sufletul pe un scaun de tihnă", „Lipsa umanului grăbeşte apariţia iadului", „Memoria îşi poartă în tăcere propriile uitări precum omul în spate desaga plină cu păcate", „Cu cât vrem să fim mai mari, cu atât suntem mai departe de Dumnezeu".

Miridele, partea a doua a cărţii, conţine pilde, luate din viaţa parohială, legate de întoarcerea la Dumnezeu: convertiri, ultime împărtăşiri înainte de plecare, vieţi duse în smerenie şi în credinţă, bătrâni împăcaţi cu viaţa şi cu moartea, Dumnezeu deghizat în copii, în sărmani, în cărunţi, viaţa de dincolo a sufletelor. Adevărata vocaţie a omului trebuie să fie drumul Crucii: „Mântuirea este început al tuturor începuturilor. [...] Cel care-L pune pe Dumnezeu ca semn al oricărui început Îl va avea pe Dumnezeu şi ca Răspuns al oricărui sfârşit" (Un alt început). Din păcate, lumea de azi se îndepărtează tot mai mult de credinţă. Sărbătoarea Crăciunului şi cele ale începutului de an, Sfântul Vasile şi Boboteaza, au fost deturnate spre gastronomie, spre spectacol şi profituri băneşti.

În misiunea ei, Biserica foloseşte alte arme decât Istoria: „Tainele, rugăciunea, postul, Sfânta Liturghie" (De ce este Biserica altfel?). Este un timp al Naşterii şi este un timp al Învierii. Calendarul bisericesc, al primenirii omului, adesea evocat de părintele Sever Negrescu, se încheie/începe cu slava Învierii. Din categoria Învierii face parte şi poezia. Pagini de preţuire sunt dedicate unor oameni ai Bisericii sau apropiaţi acesteia: Daniel Turcea, Savatie Baştovoi, Valeriu Anania, Nicolae Jinga. În fine, sunt asociate credinţei cultura şi ştiinţa, toate pornite din iubire.

Sevèr, aşa cum îi este şi numele, dar iubitor şi drept, autorul biciuie relele apucături ale lumii de azi, cât şi dintotdeauna, şi elogiază omenitatea celor care au ales Adevărul, susţinând o realitate hristocentrică, în care istoria are datoria să-şi găsească făgaşul credinţei. Cartea reuneşte, în egală măsură, predicaţia, poezia sufletească şi eseistica.