Catedrala Bucureștilor

Se zice că nimeni nu poate să scrie istoria faptelor nepetrecute. Se poate însă scrie istoria faptelor plăzmuite, deși ele n'au fost încă săvârșite. Înșirare de asemenea fapte e istoria catedralei Bucu­reștilor, pe care până acum Românimea nu s'a învrednicit încă s'o ridice'ntru mărirea lui Dumnezeu.

Când a sosit la București vestea că Curcanii noștri au cucerit reduta Grivița, Eminescu și eu am chibzuit să publicăm în Timpul un articol, în care arătam că Ștefan-Vodă cel Mare de fiecare victorie câștigată pe câmpul de răsboiu zidia 'ntru mărirea lui Dumnezeu câte o mănăstire, și stăruiam ca Românii din zilele noastre să ridice și ei o catedrală la București, unde nu e nici o biserică mai încăpătoare, în care mulți creștini pot să se roage împreună pentru binele obștesc.

Ziua următoare ne-am pomenit în redacțiune cu Beizadea Mitică, Președintele născut al tuturor întreprinderilor pornite din gând bun. Încântat de cele cuprinse în articolul publicat în Timpul, el a venit să ne spună că a hotărât să înființeze un comitet care ia asupra sa sarcina de a porni o mișcare și de a aduna bani pentru zidirea unei mărețe catedrale, cum se cuvine să aibă Bucu­reștii, capitala glorioasei Românii.

Comitetul s'a înființat, miș­carea s'a pornit și banii au început să se adune; – deodată însă zelul s'a potolit și toate au rămas baltă.

Se zicea că zidirea unei catedrale mărețe e lucru prea mare pentru ca să poată fi scos la capăt cu subscrieri de bună voie, și guvernul a făgăduit că va purta el de grijă, ca să fie zidită, în adevăr o măreață catedrală, cum li se cuvine Bucureștilor tăiați de Calea Victoriei.

Ani și ear ani de zile au trecut fără ca guvernul să fi găsit răgaz și să fi putut aduna bani pentru împlinirea acestor dorințe fără'ndoială vrednice de toată lauda. Numai de tot târziu s'a ivit Mitică, D.A. Sturdza, care, ajuns ministru de culte, a luat o hotărâre bărbătească și nu numai a obținut un credit de 5 milioane pentru ridicarea catedralei, ci a și ales locul, unde urma să se facă zidirea, – pe la fosta mănăstire Caimata, unde azi se află statuia lui C.A. Rosetti.

Loc mai potrivit pentru așa ceva nici că s'ar fi putut. Păcat numai că guvernul din care făcea parte D.A. Sturdza a căzut mai înainte de a se fi început zidirea, iară urmașul lui D.A. Sturdza la ministerul cultelor a găsit că pentru o catedrală în adevăr măreață cinci milioane sunt prea puțin și a cheltuit banii pentru alte lucrări mai urgente și mai folositoare.

C.A. Rosetti, deși statuă, șeade și astăzi în jețul lui nesupărat de nimeni și așteaptă pe cel rânduit de providență să-l ridice de acolo ca să pună catedrala în locul lui.

De! – Ce să-i faci capitalei noastre!?

La catedrala St. Petru de la Roma au muncit zidari, petrari și fel de fel de alți meșteri și maeștri peste două sute de ani.

Minune prea de tot mare n'ar fi, dac'ar trebui să treacă fie măcar și numai o sută de ani pentru-ca să se poată începe zidirea unei catedrale la București – dacă mai e să se facă un asemenea început.

(Ioan Slavici - Arhitectura, Anul II, 1924)