Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică CĂRȚILE PE MASĂ: „Cerurile deschise”, o carte ca o rugăciune a inimii

CĂRȚILE PE MASĂ: „Cerurile deschise”, o carte ca o rugăciune a inimii

Un articol de: Dumitru Manolache - 15 Iul, 2018

Fratele Alexandru Mihail Niță de la Mănăstirea „Sfântul Brâncoveanu” - Sâmbăta de Sus a publicat la Editura Agaton volumul de versuri „Cerurile deschise - versuri și icoane”, cu o prefață de pr. prof. dr. Vasile Mihoc.

O rostire inițiatică în vers și chip zugrăvit în icoană, o măsură potrivită de a se adresa direct lui Dumnezeu în mod tainic, adică poetic, căci poezia are și „gust”, și stare, și trăire de taină. Apariția acestui volum de poezie era previzibilă și așteptată, căci în celelalte patru cărți anterioare („Desfigurarea și transfigurarea lumii”, „Treptele Raiului”, „Paradisiaca expediție” și „Iubirile și tainele Tamisei”), autorul „lus­truise” cuvântul și calea, experimentând exprimarea adâncă a tainei. Acest pas de la proză la poezie vine așadar în mod firesc, cum la fel de firesc, în 2001, a ales calea monahală în locul celei laice, nevoindu-se în tăcerea Sfântului Munte Athos până în 2008, când a simțit că trebuie să revină acasă. Adică în România, țara pe care o părăsise în 1984, când a emigrat în SUA.

Parcurgând în succesiunea lor cele 21 de poeme, însoțite de tot atâtea icoane, nu facem altceva decât să redescoperim „minunata creație dumnezeiască în mijlocul căreia am fost așezați”, cum spune părintele profesor Vasile Mihoc în „Cuvântul de bucurie” care prefațează volumul, și să ne autodescoperim călători stingheri pe un drum al Emausului, legați la ochi cu pânza neagră a unui timp rătăcit, în care bezmeticim „Rostogol/ Într-o groapă de nămol/ Mlaștină ce-nghite/ Cetățile nesfințite” (Discordie).

Întregul volum este ca o Liturghie slujită în misterul adânc al cuvântului, moment al contopirii propriului nostru eu în Tot, adică în Dumnezeu, ca în Rugăciunea inimii: „Se-ndoaie Lumina în foc de idei,/ Pe mine, pe mine, te rog să mă iei./ Mi-e dor, tare dor de inima Ta,/ Mult îmi doresc să mă topesc în ea...” (Eshaton).

Surprinzător în simplitatea lui, versul se lipește ușor, firesc, de inimă, ca o rostire tăcută la ceas de Miezonoptică, ți se înșurubează în inimă luminând-o, încălzind-o, incendiind-o. Și, deodată, te trezești pe propriu-ți Tabor, necunoscut ție până atunci, „strălucitor din cer/... Răscruce de Ere în văpaie/ deschide istoria în noi/ Inima în rugă înconvoaie/ Egoul spre Lumea de Apoi”... (Schimbarea la față spre o altă viață). Pentru ca în final să te regăsești „acolo sus, la Iisus”, cu un cuvânt rostit, nu cu buzele, ci cu inima ta, rugă în duh și speranță, ca în poemul final intitulat „Sus, acolo la Iisus”: „Doamne, eu atât îți cer/ Să aprinzi acolo-n cer/ O scânteie de Lumină/ S-o trimiți la noi să vină/ Și să șteargă a noastră vină...”

Să descoperim, așadar, această nevoie a „nașterii” noastre de zi cu zi, să creștem deodată cu adâncimea rugăciunii, iubind Calea, Adevărul și Viața, și să ne trezim într-o Vecernie, psalmodiind deodată cu poetul: „S-a îmbujorat pământul,/ Marea l-a stropit cu-n val,/ Peste deal se-apleacă vântul,/ Suflă colbul jos la mal...” (Vecernie atonită).