Cleopatra Lorințiu: zări și etape ale maturității

Zboruri secrete (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2022), carte semnată de poeta, eseista, prozatoarea, realizatoarea TV Cleopatra Lorințiu, este un fel de bilanț de etapă al propriei biografii, o trecere în revistă a avatarurilor profesionale, cel din urmă ca director adjunct al Institutului Cultural Român din Israel, al propriilor iubiri și idiosincrazii. Descopăr cu plăcere vocația epică a poetei și mai ales cea de critic și istoric literar. Adevărul e că volumul se citește pe nerăsuflate, mai ales de către cei care au cunoscut-o personal, i-au citit cărțile de poezie de început, i-au fost aproape ca generație, dar și prin colaborarea la aceleași publicații sau edituri. Sigur, cititorul poate să împărtășească sau nu unele calificative ale autoarei pe adresa anumitor persona­lități amintite în carte, volumul fiind și unul de memorialistică, inclusiv al ultimelor decenii.

Remarcabil este capitolul de început al cărții „Schițe fugare în amintirea lui Ștefan Augustin Doinaș”, un interviu televizat (ce va primi premiul APTR) cu poetul, cărturarul, devenit ulterior, în anii 1999-2000, senator PNL și academician. Recuperarea acestui interviu pentru eventualul cititor tânăr de azi este, de fapt, o contribuție inedită de istorie literară prin detalii biobibliografice, dar și de credo estetic al unei personalități covârșitoare.

Numărându-se printre puținii „iubitori de literatură interesați de poveștile vieții literare din anii ’60-‘90”, Cleopatra Lorințiu ne oferă pagini la fel de incitante privind unele amănunte din „ciudata viață a poetului Gheorghe Tomozei”, care i-a fost ani buni soț; sigur, nu lipsesc pertinente observații privitoare la opera poetică, la colaborările sale în presa vremii, cele mai importante referințe fiind frământările sufletești ale scriitorului, adevăruri mai puțin sau deloc știute despre structura de rezistență psihică a acestuia în contextul artistic respectiv.

Cu totul inedit, cel puțin pentru mine, este epistolarul marii iubiri dintre Tomozei (26 aprilie 1936 - 31 martie 1997) și Irinel Liciu, celebra noastră balerină, invitată la Paris de însuși Maurice Béjart și care apoi va deveni soția lui Doinaș. Iată un exemplu de scriitură cvasi-călinesciană și, totodată, de radiografie intimă a excelentului poet: „Cochetând mereu cu gândul morții, «alintându-se» mereu cu această aprehensiune persecutoare, se simțea totuși nemuritor sau mai precis îi plăcea să se joace de-a nemuritorul”… „În poezie, limbajul poetului ajunsese la esențializare, cea mai ciudată, dar poate și cea mai frumoasă este cartea sa din urmă Un poet în Tibet, în care autorul ajunsese deopotrivă la încifrare și esențializare”.

De o evocare pioasă și, totodată, în cunoștință de cauză se bucură avangarda noastră poetică și artistică în frunte cu Marcel Iancu, stabilit în cele din urmă în Palestina britanică. Vizitând atelierul acestuia din Ein Hod (astăzi, Muzeul Janco Dada), pe când poeta se afla la Tel-Aviv, luăm contact cu climatul de frondă, efervescent al fondatorilor dadaismului în celebrul Cabaret Voltaire din Zürich, al înnoirii limbajelor artistice europene și nu numai. Este citată reverențios monografia lui Ion Pop, „Din avangardă spre ariergardă”; și Geo Șerban este evocat, în calitate de semnatar al unui studiu despre interviurile arhitectului, pictorului, gravorului și eseistului Marcel Iancu (1895-1984) din revistele „Facla” și „Rampa”. Relevantă pentru crezul său artistic este caracterizarea pe care o dă generației sale ca fiind „devorată de ambiții, printre care și aceea de a se elibera de veșnica sclavie a imitațiilor pariziene de bonton”.

„Kastenbaum Saga”, mai precis istoria unei familii de evrei cu rădăcini românești, poate fi trama unui roman captivant construit pe tema universală grandeur et décadence. Aflăm cum a decurs interviul filmat cu ultimul descendent trăitor la Tel-Aviv, Richard Armonn, nepotul lui Emil Kestenbaum, bijutier interbelic celebru, în București, proprietarul magazinului Belmont Palace, furnizor al Casei Regale.

O cronică elogioasă i se dedică volumului de poezii bilingv franco-român oublier en avant (Editura Vinea), semnat de Marlena Braester, traducătoarea în limba română a romanelor regretatului scriitor israelian de raftul întâi Amos Oz; scrie Cleopatra Lorințiu, citându-l pe Eric Brogniet, despre limbajul poetic al poetei israelite: „traduce poziția ontologică post­modernă căreia îi aparținem: va trebui să depășim eul, jocul (je-jeu) aparențelor prin scrutarea quasi-halucinatorie a componentelor sale, pentru a ajunge la singura poziție valabilă. Aceea a rătăcitorului, a hoinarului expus unui întreg univers de semne aflate în mutație continuă. Toate acestea sunt redate prin relația dintre două imagini esențiale: piatra și nisipul”. La rândul său, autoarea cărții conchide: „Atmosfera poeziei Marlenei Braester e acaparantă și împletește metafora și exprimarea clară, ritmuri interioare, aluzii subtile, emoție bine temperată și formă asumată de modernism: noi, pelerinii deșertului,(...)/ orizontul setei ne cheamă/ ecourile preced vocile noastre secate/ umbrele se reîntorc mereu/ ecou - haos care se întoarce pe propriile urme...”

Mereu în mișcare, Cleopatra Lorințiu, o profesionistă a seducției, cum o numește regretata poetă Clara Mărgineanu într-un medalion pe coperta IV, are întâlniri admirabile (ca să parafrazăm cartea de căpătâi a învățatului Anton Dimitriu), personale și virtuale, cu academicianul, profesorul și literatul Jean Askenasy. Nu puteau să lipsească pagini emoționante intitulate O sâmbătă la Bethleem, Biserica Nașterii Domnului, sau evocarea ilustrei figuri a cardinalului Parisului, Jean Marie Lustiger, născut evreu și creștinat la 10 ani.

Evocări, interviuri cu urmașii, cronici literare sau plastice dedicate cărților sau expozițiilor unor figuri ilustre ale literaturii române sau ebraice, reunite într-un fascinant eclectism, încheie această carte densă, un eșantion de erudiție și scriitură sapiențială, o înaltă dovadă a iubirii de carte, de culorile visului și de oameni ale poetei Cleopatra Lorințiu.

Vom încheia aceste însemnări, nu întâmplător, cu o poezie a autoarei reprodusă în carte, o ars poetica echivalând cu un credo artistic tulburător, „IUBIREA POEȚILOR”: „Ei sunt în stare să-și năruie clipa/ să-și dea sângele pentru o metaforă surprinzătoare/ să-și ruineze viața de zi cu zi/ vizând obiective greu de înțeles/ pentru ceilalți./ Ei își seacă de bunăvoie fântânile/ și își ard de bunăvoie lanul de grâu/ de undeva sclipește pentru ei o amăgire care/ îi salvează și-i pierde/ stea căzătoare fantastică/ preț de-o secundă”.