Cronica unui eveniment de vacanță

La începutul lunii iulie, am participat la un eveniment cultural de vacanță: vernisajul expo­ziției „Închinare Sfintei Cruci”, ediția a II-a, desfășurat la Casa memorială „Dumitru Norocea” din Curtea de Argeș. Iubitorii de cultură prezenți au avut privilegiul de a admira minunatele lucrări realizate de studenții artiști consacrați ai Universității din București, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, Secția Artă Sacră, coordonați de distinsa doamnă prof. univ. dr. Mihaela Palade. 

Gazda expoziției, care va putea fi vizitată până la începutul lunii august, a fost domnul Ștefan Dumitrache, ma­na­gerul Muzeului Municipal din Curtea de Argeș, care a prezentat succint istoricul Casei memoriale „Dumitru Norocea” și a evi­dențiat reușita primei ediții a vernisajului, de anul trecut. Au mai participat pr. prof. dr. Constantin Onu din Pitești, pr. Nicolae Dinică, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae Domnesc” din municipiu, pictorul Traian Duță, artista Ioana Duță Schmie­di­gen, precum și alte personalități ale vieții culturale din Curtea de Argeș și din zonele limitrofe. 

Doamna prof. univ. dr. Mihaela Palade a precizat că, în acest an, expoziția este dedicată motivelor populare ro­mâ­nești și că, în conformitate cu o străveche tradiție, fiecare casă țără­nească are ca laitmotiv spiritual Crucea, prezentă în motivele tradiționale românești. Expo­ziția studenților de la Artă Sacră se încadrează în tematica Anului omagial al satului românesc. Îndrumătoarea stu­denților artiști a remarcat printre calitățile celor expuse spontaneitatea. Sfânta Cruce este prezentă nu doar în mod explicit în troițe, pristolnice, incizii, ci și, în mod implicit, în motive decorative, în țesătură și altițe,   în tot ceea ce țăranul român a realizat de-a lungul veacurilor. De altfel, Sfânta Cruce constituie temelia pe care țăranul român și-a zidit întreaga-i existență. Nu în mod întâmplător la răspântiile ulițelor se așază o troiță. Distinsa profesoară a mai precizat că le-a lăsat studenților săi o libertate de exprimare artistică, prin care să-și fructifice originalitatea și poten­țialul creator, tehnica abordată fiind extrem de diversă: grafică (creion, cărbune și peniță), ouă încondeiate, lemn pictat, lemn pirogravat, pictură în emulsie de ou, fragmente extrase din motivele decorative ale costumelor populare care sunt scoase în evidență, acestea fiind detalii peste care de obicei se trece destul de ușor. 

Privind cu atenție lucrările prezente în această excepțională expoziție, opinez cu deplină convingere că acestea constituie adevărate ferestre deschise spre cer, creații în care limbajul artistic și simbolistica, păstrând tematica specifică, reflectă tradiția și credința, simplitatea și naturalețea, precum și smerenia și spontaneitatea țăranului român. Ornamentica este purtătoarea directă a mesajului evanghelic, simbolismul crucii fiind o mărturisire a convingerii țăranului român că prin credință pot fi depășite toate vicisitudinile vieții. 

Am admirat talentul și formidabilul simț artistic ale făuritorilor de icoane și crucifixuri, grație unei game largi de creații ce mi s-au înfățișat ca adevărate opere de artă. Icoanele pictate pe sticlă mi-au amintit de zona Ardealului, în fond fiind o asimilare creatoare originală, continuatoarea picturii parietale a vechilor biserici de lemn, formă concretă a continuității românești din întreaga Transilvanie. Cert este faptul că, în icoanele lor, țăranii români au redat simbolic concepțiile de viață axate pe valorile biblice, picturile pe sticlă sau pe lemn care înfățișau scene religioase sau chipuri de sfinți, având rolul de protectori către care își înălțau rugile și marile speranțe. 

Așa cum spunea odinioară marele nostru istoric și filosof al religiilor Mircea Eliade, „dorința omului religios de a trăi în sacru înseamnă de fapt dorința lui de a se situa în realitatea obiectivă, de a nu se lăsa paralizat de relativitatea fără sfârșit a experiențelor pur subiective, de a trăi într-o lume reală și eficientă, nu într-o iluzie”.

Ceea ce este cu adevărat important e ca fiecare dintre noi să vedem dincolo de materie, explorând credința cu spiritul, căci icoana e suflet care ne apropie mai mult de Creatorul celei dintâi icoane: omul. Socot legitim că de la înălțimea marilor deziderate existențiale trebuie înțeleasă pictura sacră, a cărei menire se descifrează prin perpetua multiplicare a orizontului de înțelegere a sensului vieții și frumosului ontologic.