Din lirica religioasă a poeţilor pribegi

Scriitorii români care, în perioada 1945-1989, au ales exilul din motive politice au avut toată libertatea de a scrie opere cu tematică religioasă, iar poeziile alese pentru această pagină dovedesc că scrisul lor era liber. Nu același lucru puteau face autorii rămași în țară după 1945, care pentru asemenea versuri ar fi făcut pușcărie, lucru care de altfel s-a și întâmplat cu Vasile Voiculescu și Radu Gyr. Grupajul de față reunește poeme scrise de trei poeți pribegi: Zahu Pană, născut la 21 august 1921, în Belea de Sus, Macedonia de Nord, cu rădăcini macedoromâne, și decedat la 1 martie 2001, la New York (care a făcut și închisoare politică înainte de a pleca din țară), Alexandru Busuioceanu, un poet foarte apreciat de spanioli, născut la Slatina la 10 ianuarie 1896 și plecat în veșnicie în martie 1961, la Madrid, și Vintilă Horia (n. 18/31 dec. 1915, Segarcea - 4 apr. 1992), laureat cu Premiul Goncuourt pentru romanul Dumnezeu s-a născut în exil, care a trăit cea mai mare parte a exilului său în Spania.

GHETSIMANI - Zahu Pană

De-atâtea rugi, şiroaie 
şi sudoare
se prelingeau căzând 
pe ţărna coaptă;
Se făureau şi lunecau izvoare
de pe înalta frunte, înţeleaptă.

Sus pe colinde-şi lăsau vârsta anii
pe trunchiuri de măslini şi chiparoşi;
El a venit aici în Ghetsimani
cu ucenicii cei mai credincioşi

şi i-a lăsat ca să se roage-n urmă,
dar obosiţi cu toţii-au adormit.
Ce se v-alege de pribeaga turmă
Când El va fi, ca mâine, răstignit?

Pe cruce, sus, îl vor petrece poate
arzând lumini în ochii ca migdala - 
de noua ei iubire irizate
privirile Mariei din Magdala.

Dar slăbănogii, goii, orbii, ciungii,
leproşii vindecaţi, ce s-au făcut?
Treizeci de-arginţi sunaţi pe fundul pungii,
i-au speriat de nu s-au mai văzut...

Prefă-te, inimă, în sloi de gheaţă!
Tu, dragoste de oameni, cum nu seci
când va lipi de chinuita faţă
trădarea, buze vinete şi reci?

De-acum va părăsi grădina vieţii
şi n-a gustat din ea un singur pom.
Tot greu renunţi la anii tinereţii
Chiar dacă eşti şi Dumnezeu şi om!...

Dar este scrisă-n cărţile divine
cărarea care duce la-mplinire:
Jertfeşte tot! Şi dragostea de tine
Căci numai jertfa-aduce mântuire!

CĂINŢĂ - Alexandru Busuioceanu

Totul Spiritul cere totul
Coboară iar lumină-a mea
Libertate scumpă Înger crud
Înţelepciune Chemare Dor
care-ai ştiut să-aprinzi
în trandafiriul zilelor nopţilor
floarea-arzătoare-a sângelui
a sufletului meu nemuritor

Coboară şi consolează-mă
de ce-am pierdut în viaţă
de ce n-am ştiut să câştig
n-am ştiut să câştig
în numele tău în spiritul meu
*
Şi-acum că vă aflaţi la capăt
oamenii ca şi copiii, şi tot speraţi
în voi veghează şi-acum o lumină
Ce stea rămâne oare în memorie
ce stea în nimbul ei ca un miracol?

ÎNCHINARE - Vintilă Horia

Prin târguri, Doamne, sufletul mi-alunec
Și printre oameni în zadar Te caut,
 Mi-e glasul rupt și răgușit: un flaut
Cu sufletul răpus de prea mult cântec. 

Te-aștept în dimineți întunecate,
Prin zgomotul răscrucilor umblate
Și-am obosit de când Te caut, Doamne,
Prin zvon de ierni și prin uscate toamne.

Nu vezi? Sunt singur și prea greu mi-e scrisul
De-a nu Te fi-ntâlnit pe nici o cale.
Dă-mi semn să-nchin Minunăției Tale,
Condeiul greu, poemele și visul.

Fă-mi glasul drept și coardele sonore,
Cuprinde-mi fruntea-n mâini de aurore
Și lasă-mă pe albul unei pagini
Să mă culeg sfios dintre paragini.

RUGĂCIUNE PENTRU RĂNILE ŢĂRII

Nu da, Doamne, nici unui duşman
Suferinţa noastră dintr-un an
Şi ne iartă nouă dacă plânge
Inima din noi de-atâta sânge.

Pâinea noastră coaptă-n bunătate,
Dă-ne-o nouă ca şi până-acum,
Fă-ne, Doamne, prin durere drum
Ca unei corăbii pe-nnoptate.

Lasă-ncet din cerul Tău să cadă
Pacea peste noi ca o zăpadă
Şi pe-o rază de luceafăr mare
Dă-ne semn de milă şi-ndurare.

Dintr-un cap în celălalt al zării,
Abătut cândva la o răscruce,
Umilit ca Fiul Tău pe Cruce,
Zace-n lacrimi trupul rupt al Ţării.

Pică-i, Doamne, din uleiul sfânt
Peste rănile cioplite în pământ
Şi înalţă din puterea gliei
Chipul cel rotund al României.