Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Din poezia exilului

Din poezia exilului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Data: 28 Dec, 2021

Ștefan Baciu

(29 octombrie 1918, Brașov - 6 ianuarie 1993, Honolulu, SUA)

 

RADIOGRAFIA CUVÂNTULUI DOR

 

Când țipă în ceață un claxon răgușit

tu auzi tălăngi pe tarlale-nflorite

și-ți spui, întors cu fața la perete:

acesta e dorul.

 

Când vântul fierbinte aduce nisip în aripi

nisip tropical, tu visezi un bulgăr de humă

și-n somn strângi în pumni Țara Bârsei:

acesta e dorul.

 

Când privești orchidee-n cutii de sticlă

dincolo de petale zărind crâșmărițe

și-auzi țigănci strigând ghiocei:

acesta e dorul.

 

Când vezi zgârie-nori crescând peste noapte

prin negura nopții în nori vezi Bucegii

tăcând - cum taci cum gândești:

acesta e dorul.

 

Când treci neștiut pe o stradă din Lima

și-aștepți tramvaiul spre strada Romană

te-ntorci cu fața la zid, anonim,

și pierzi tramvaiul.

 

Vintilă Horia

(31 decembrie 1915, Segarcea, Dolj - 4 aprilie 1992, Madrid, Spania)

 

ÎNCHINARE

Prin târguri, Doamne, sufletul mi-alunec

Și printre oameni în zadar Te caut.

Mi-e glasul rupt și răgușit: un flaut

Cu sufletul răpus de prea mult cântec.

 

Te-aștept în dimineți întunecate,

Prin zgomotul răscrucilor umblate

Și-am obosit de când Te caut, Doamne,

Prin zvon de ierni și prin uscate toamne.

 

Nu vezi? Sunt singur și prea greu mi-e ­scrisul

De-a nu Te fi-ntâlnit pe nici o cale.

Dă-mi semn să-nchin Minunățiile Tale,

Condeiul greu, poemele și visul.

 

Fă-mi glasul drept și coardele sonore,

Cuprinde-mi fruntea-n mâini de aurore

Și lasă-mă pe albul unei pagini

Să mă culeg sfios dintre paragini.

 

Alexandru Busuioceanu

(10 iunie 1896, la Slatina, Olt - 1961, Madrid, Spania)

 

ȚARA DIN GÂND

Pentru Monica și Virgil

 

O țară unde mâinile aveau inimă bună

spicul ți se-nchina la drum spunându-și numele

și nimeni nu era grăbit să iasă dintr-o fabulă.

Multe scandaluri de ciocârlii e adevărat

peste culmile dealurilor și mai sus

doamnele înalte ciocârlii

toate de bună dimineața sculate

dar când era ceas potrivit pământul dormea leneș

cu noaptea ca o perlă atârnându-i în ureche

Acolo s-a inventat roua și carul mare și carul mic

un strămoș când trăgea cu săgeata de pe cer

în deltă lebăda

pelicanul sfâșiindu-și inima

din te miri ce și din nimic

Acolo-a fost țara

unde umbra cădea alături de om

unde omul cade-alături de umbră.

 

Virgil Ierunca

(16 august 1920, Lădești, Vâlcea - 28 septembrie 2006, Paris, Franța)

 

LA UMBRA UNULUI

Între exil și mirare

Ființa inventându-și armura și urma

Mila lumii

Pacea morții pre moarte

Lumina cea dreaptă își ascunde fața

Coboară-n fântână izvor hărăzit

Și cuvântul mărturisește nașterea

Și este fiind cu adevărat

Cădere-nălțată în incinta spusului.

Roiesc lucrurile de absența lor ispășită

Lăsați lucrurile să vină la mine

Le îngrop în amintirea lor amânată

Ca să renască în ultima amiază

La umbra Unului.

George Ciorănescu

(19 martie 1918, Moroieni, Dâmbovița - 6 februarie 1993, München, Germania)

 

DINTRE ZĂPEZI DEPĂRTATE CRĂCIUNUL...

Dintre zăpezi depărtate Crăciunul meu românesc

mă cheamă, inimă arsă de Crivăț străin

să colind luminilor galbene de petrol

despre un crai călător după o stea stinsă

și scutecele copilului crucificat în noi.

Leroi Doamne! Doamne!

 

Ciobanii cu turmele de milenii îngropate

în fracul despotic au uitat să se-nchine

și corul alb al îngerilor îmbătrâniți

țipă strident cu descompuneri de jazz:

azi ieslea-a născut mântuirea mea inutilă

Leroi Doamne! Doamne!

 

Mira Simian

(16 mai 1920, Râmnicu Vâlcea - 2 iulie 1978, Honolulu, SUA)

 

INTERPLANETARII

Murim în fiecare stea

lăsăm sămânța-n fiecare vulcan

cruce ruptă, troița Pacificului…

Cenușa aruncată-n vânt

în ocean pentru peștii arămii

sau stele căzătoare ascunse-n mărgean.

Mâine vom fi ulcele cu laptele privighetorilor

Sau a ciocârliei oprite-n soare…

Pietriș des

oasele munților

sfărâmate de inkași ca să crească porumbul.

mâine vom fi trestia de zahăr

lângă țeposul ananas

sau tictacul șopârlei în noapte

dialogul păsării, cioc roșu…

Toaca de la Cozia

atârnând soarele

în fiecare picătură de rouă.