Drumul spre Înviere în versurile poeților de azi

DUMITRU ICHIM

Acatistul Vinerii Mari 

Inima privighetorii
nu e toarsă cu fusul
de mână omenească,
precum nici cerul
nu cunoaște
degetelor spusul.
 
Ca flacăra,
înalta,
este inima privighetorii,
fără cusut al bucăților
una cu alta,
ci numai ardere.
 
Ca mistuitoarea flacără,
înalta,
inima privighetorii
adâncă-i
precum ochiul de copil
înveșnicind tăriilor
inul.
 
Din vârful ei
se vede până-n cealaltă,
a Maicii Fecioare.
 
Inima de privighetoare
îi tălmăcește suspinul,
înaltul
amarurilor,
apoi tace. La picioarele Lui -
ochii holbați
ai zarurilor...
 
Două inimi și-o singură
Vinere Mare
de la un capăt la altul.

LIDIA POPIȚA-STOICESCU

Denie

Erau
frunțile atât de smerite,
rugăciunile înălțate
atât de fierbinți,
că din icoane
topite -
se prelingeau
aureole
de Sfinți…

CONSTANTIN IORDAN

A înviat!

Adevărat c-a înviat Hristos,
O dovedește-ntreaga existență,
Din stricăciunea veșnică ne-a scos
Să ne vegheze-n veci cu-a Lui prezență.

Veniți, luați lumină din belșug,
Că Dumnezeu Hristos a înviat,
Slujbașii întunericului fug
Și nimeni să nu fie-ndoliat.

Lumina ca o haină îmbrăcați,
Lumina vă pătrundă-n orice por
Și-n baia de lumină curățați
Primiți în taină har mântuitor.
Sfințiți-vă-n lumina înnoirii,
Și credincioși și cei ce vă-ndoiți,
În trup și-n suflet Duhul primenirii
Să vă găsească veșnic pregătiți.

Lăsați în urmă vrajba, ura, sila,
Căci din lumină bucuria crește
Din cer prin Înviere vine mila
Și omenirii pace dăruiește!

Pr. CRISTIAN ALEXANDRU

Din lumina Ta, Hristoase! 

Din lumina Ta, Hristoase, 
Răsărit-au raze sfinte; 
Și-n cotloane tenebroase 
Fulgerat-ai, azi, Cuvinte 

Că s-apuci de-ncheietură, 
Sfărâmând butucu-nchis, 
Mâna care-a dus la gură
Fructul care ne-a ucis. 

Când lumina Învierii, 
Strălucește ca un far, 
Cu făclii precum străjerii, 
Pieptu-l facem pat de jar! 

O zărim! Și vrem Hristoase 
Să ții barca ce plutește 
Printre dune nisipoase; 
Vino și ne mântuiește! 

MIHAELA AIONESEI

Înviere

iată primăvara și-a descheiat mugurii
prin care sufletul mieilor neprihăniți 
suflă solfegii
munții coboară să se adape la izvoare
pădurile se întrec în ciocârlii
grădinile-s pe cale să petreacă
pomii își acoperă frunțile cu năframe
sălciile înnoadă lacrimi în barba timpului
păsările tac în umbra lor
de teamă să nu tulbure sfințirea
luna adună binecuvântări din ape
stelele se aprind -
candele pentru noaptea albă a arderii de tot
când îngerii aruncă giulgiu celor orbi
iar celor rătăciți le împrumută cârje de lumină
să-și ducă crucea mai departe
până când materia desprinsă de lut
va înălța un duh de porumbel albastru

DORINA STOICA

 Te caut

Caut în zi, în seară caut, în noapte.
Caut în rugăciuni spuse-n şoapte,
Caut în oamenii ce-au plecat dintre noi,
Caut în mine şi caut în voi.
Caut chiar şi în căutare.
Te caut, Doamne, cu disperare.
Te caut cu foame, Te caut cu sete,
În toate icoanele atârnate-n perete.
Te caut în oameni plini de păcate,
Te caut în tâlhari şi-n desfrânate.
În oamenii credincioşi, cuminţi,
În preoţi Te caut, Te caut în Sfinţi.
Te caut în cel nou-născut şi-n bătrân,
În omul cel rău şi în omul cel bun.
Te caut în cel alungat, în cel neiubit.
În fiul risipitor de Tatăl acasă primit,
Te caut în cel împietrit ce nu poate ierta,
Te caut în mine şi în dumneata.
Te caut în cel ce bârfeşte şi spurcă
Te caut în cel ce zideşte, în cel care urcă.
Te caut în îngerii apăruţi din Lumină,
Te caut în Cer şi Te caut în tină.
Caut în ţărmul ce se scufundă,
Caut în moarte şi caut în nuntă.
Caut în tot şi caut în toate
În puritate-n credinţă şi în păcate
Şi obosită de-atâta căutare
Caut odihnă în căutare.
Eşti Cel ce Eşti şi Cel ce va veni
Eşti tot ce mă poate surpa sau zidi!
Eşti plinul ce umple golul din mine
Eşti sensul cuvântului BINE.
 
Nu Te-aş căuta dacă nu Te-aş fi găsit
Între cei doi tâlhari, din inima mea
RĂSTIGNIT!
 
PASSIONARIA STOICESCU

Plouă

Plouă, plouă, plouă, nu c-o apă nouă...
„Plouă, plouă, plouă, vreme de beție...”,
dar cu mult mai mult, vremi de profeție...

De la Noe-ncoace, ploaia tot ne-o coace
și-n Săptămâna Mare e cerul stropitoare,
April e fără soare, și în noroi se moare...

Plouă cu lacrimi grele nereușind să spele
păcate și mizerii, războaie și imperii...
Ne plouă Domnul iară, dar vai, pe dinafară,
lăuntrul cu păcate de-a pururi nespălat e!

Plouă fără măsură pe slinuri mari de ură,
pe-ntinderi de hoție, pe jeguri de trufie,
pe lumea asta goală... Plouă, dar nu mai spală!
Dă-ne iertare, Doamne, și primăveri, nu toamne!

Pr. ROBERT NICOLAE 

Lumină din lumină

Venea spre vale ceata în surghiun plângându și cu jale amarul
Iar sus pe Cruce, cu strigăt spre ceruri, răstignit, Iisus a șters calvarul
Cel care a tămăduit suferința prin faptă și cuvânt
Acum se lasă acoperit de mâna cea de lut a omului, în mormânt.

Credeau fariseii și vrăjmașii că a înserat Lumina cea neapusă,
Dar nu știau că strălucirea Învierii de Magdalena va fi spusă,
Iar vestea din margini în margini va trezi făptura,
Căci Împăratul în trei zile ridică totul la viață, cum a spus Scriptura.

Apostolii cu fețele din palme tresaltă și îngerii în cântări slăvesc,
Căci astăzi toți drepții din adâncurile sumbre se tămăduiesc.
Biruitor asupra morții Se ridică și aduce bucuria cea creștină,
A înviat Domnul dăruind Lumină din Lumină.

Săptămâna Mare

Plecând ghenunchii sufletești
Sub chipul salciei pletoase,
În amintirea rugăciunii de mătase
Din Săptămâna slujbelor dumnezeiești.

N aveam haină sclipitoare
Doar sufletul ca floarea de liliac
Aducând ofrandă în cânt de diac
Domnului pentru Jertfa împăciuitoare.

Ce zile mari în Săptămâna Mare,
Cu pulbere din stele în mâini,
La denii trăind înalte taine
În ochi cu picuri de lumânare,
La slujbele mari din Săptămâna Mare.

Cina Domnului

„Unde voiești, Doamne, să Ți gătim Paștile?”
Întreabă ucenicii pe dumnezeiescul Miel,
Mergând în cetate sub aripă de arhanghel.

Șezând Mântuitorul cu învățăceii la Cină,
Cu taină la ospățul din Betania pregătit,
Iar în unghere sumbre trădarea s a urzit.

Sinedriul, zâmbind la trădarea lui Iuda,
Îi întinde o pungă ce morminte răscumpără
Alungând fiul gheenei în întunericul de afară.

„Vremea Mea s a apropiat”, dorind să guste Paștile,
Ioan și Petru gospodarii divini pregătesc Cina,
La masa Domnului se sfințesc vinul și pâinea.

În taina pregătirii Praznicului cel mare,
Mântuitorul le dăruieşte Trupul și Sângele Sfânt
Ucenicii sunt înălţați, rupându se de firea din pământ.

În casa Mariei, mama Evanghelistului Marcu,
Pregătirile sunt așezate de Iuda, cel ce avea punga,
Însă el nu știa locul acesta, amânând Viața s o vândă.

Sfânta Împărtășire dăruită spre înviere,
Mântuitorul prin Taină curată, sufletele
Prin smerenie, spălându le și picioarele.

Dăruiește ne, Părinte, un locșor la masa Fiului Tău,
Gustând și noi din nesfârșita fericire,
Dorim să primim râvnita sufletului mântuire.

Îndoială

Și fiind seară, după ziua Învierii,
Domnul Iisus, în haină de lumină nouă,
Venind la ucenici în mireasmă de nectarii,
A stat în mijloc și le a zis: „Pace vouă!”

Arătându le semnele piroanelor mărturie,
Doar Toma cel ce trebuia să vadă
Din rânduială nu a fost la părtășie,
Când Domnul arată a Învierii dovadă.

„Am văzut pe Domnul!”   au spus frații,
„Voi crede atingându L cu mâna mea”,
Încă se îndoia Toma, cerând garanții,
Dorind a cerceta și atinge coasta.

Dar văzând pe Mântuitorul cel înviat
Cu ochii de rouă picurată din elizeu
A strigat cu dulce credință imediat
„Domnul meu și Dumnezeul meu”.

Fericiți sunt cei care au crezut,
Simțind Învierea vieții ca o cunună,
Deși minuni ca ucenicii n au avut,
Prin credință primesc a cerului arvună.