Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Duminici în haiku

Duminici în haiku

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Un articol de: Francisc-Mihai Lorinczi - 14 Apr, 2021

În așteptarea ospățului împărătesc, în Postul Mare, vă îndemn să citiți volumul lui Nicolae Crepcia, Pe corn de inorog. Poeme haiku, apărut la CronoLogia Sibiu, în 2021. Poetul a modelat, la cald, un metal liric de sorginte niponă, îmbrăcat în haină transilvană. Aceste rugăciuni ale sufletului, tainice emoții decantate în profunzimile ființei, sunt scrise într-un spațiu al ruralului fecund, teritoriu matricial arhaic al neîntinării, ținut al liturghiei nebănuitului, cu rădăcini blagiene care se prelungesc în mit. Sunt poezii deschizătoare de miraculos, poeme-cer, diaclaze în afectivul natal profund, cu rădăcini metafizice, la care nu are acces omul simplificat. Este un a fi în camera de dinainte a cuvântului.

Haijinul de la Brotuna posedă tot ceea ce e nevoie pentru fericire, cum scria Cicero, o bibliotecă și o grădină. Și nepoți frumoși care aduc Speranța Acasă și care duc Speranța în Cer. Este o căutare interioară pentru a afla calea de a reprezenta neliniști ființiale și de a le turna în forma suplă, elegantă, naturală, neornamentală (prin definiție) a unui haiku: primii fulgi de nea-/ pe cornul de inorog/ cântă o mierlă. Sunt versuri de o muzicalitate tămăduitoare. Poetul contemplativ, meditativ, retras în absida tăcerii cheamă cuvintele din ochii fractalici ai fântânii, ai casei, ai grădinii și poemul răspunde, asemenea lui Rilke în „Elegiile din Duino”: „noi ne iubim precum florile, cu puterea/ unui singur anotimp; nouă ne urcă în brațe, când iubim,/ o sevă imemorială”.

La Nicolae Crepcia în haiku e mereu duminică. Este o nedespărțire în doi: în echinocțiu-/ tu eu două jumătăți/ în cercul iubirii. Emoția care cade lacrimă-n poem îl face să dea în floare. Se petrec reîntoarceri spre inocență, introspecții rizomice. Revine idilicul spațiului natal cu toate sigiliile lui afective, în frângerile și răsfrângerile serii, înjunghierile gândului și ale dealului în amurg, tumultul nocturn al marilor întrebări – cuib în filosofia tăcerii. Și da, mai există cântec: în podul casei-/ în fluierul prăfuit/ mai cântă carii și ești martor la reconstituiri evenimențiale: alai de nuntă-/ cununiță de spice/ pusă troiței. Se poate vedea, privind prin caleidoscopul liric, dimensiunea picturală a textului.

De tiparele materne se leagă cele mai profunde re-memorări și caligrafii pe autohtonul ființei: păuni pe ștergar-/ încă mângâietoare/ mâinile mamei; casa părintească-/ păianjeni țes pânză în/ războiul mamei. A locui în poem este o asumare de înaltă ținută. Autorul are intuiția prilejului, acel kairos care nu trebuie amânat. A sta în cuvânt ca la cina cea de taină, când a venit o anumită vreme pentru poemul haiku.

Ești la ospăț cu Poetul, la masa cea mare a împărăției cuvântului: motiv de haiku-/ a trăi prin poezie/ sau a nu fi.