Ștefan Scripcariu ICOANĂ În crucea cerului, steaua lacrimă de duh, fierbinte, din fânul din iesle, Pruncul întinde spre stea mânuțele Lui sfinte. Neclintiți, păstorii se leapădă de-ale zilei
Editura Academiei Române anunță un plan editorial entuziast
Editura Academiei Române, condusă de bine-cunoscutul scriitor Dumitru Radu Popescu, se va îmbogăți cu două noi istorii literare și cu o revistă lunară, întărind astfel deschiderea spre literatura de astăzi pe care o arată prin publicarea seriei de antologii de autor „O sută și una de poezii”.
În acest scop, conducerea editurii a invitat la sediul său, recent, mai mulți dintre autorii publicați, dar și alții, pentru a dezbate idei referitoare la realizarea unei Istorii a poeziei române contemporane și a unei Istorii a dramaturgiei românești de azi. S-a propus ca fiecare autor care va fi cuprins în istoriile amintite să fie prezentat cu o biografie, referințe critice, un eseu al său despre literatură și o mostră din scrisul său.
La discuții au participat romancieri, poeți, critici literari și dramaturgi, printre care: Nicolae Georgescu, Mircea M. Ionescu, Ștefan Mitroi, Florentin Popescu, Ana Dobre, Radu F. Alexandru, Florin Copcea, Aura Chriti, Nicolae Iliescu, Ion Cocora, Dinu Grigorescu, Nicolae Grigore Mărășanu, Mircea Coloșenco, Gelu Negrea, Passionaria Stoicescu, Lucia Ovezea, Ileana Popescu Bâldea, Alexandra Ares, Stelian Vicol, Iustin Moraru. În aceeași întâlnire s-a lansat ideea apariției unei noi reviste a Editurii Academiei Române, care se va numi Cariatide, o publicație care se dorește una de atitudine culturală, de conținut actual, o oglindă a literaturii contemporane. Revista va fi realizată de Nicolae Georgescu și Nicolae Iliescu.