Eliberări adânc spiritualizate

Atât de particularizantul volum al Mariei Calleya, Focuri albe (Editura Biscara, București, 2024), cu valoare de jurnal liric, are o nedisimulată fragilitate care nu poate decât să fascineze prin intermediul potențialităților acesteia de a deschide noi și noi trasee interioare. Dincolo de acuitatea actelor existențiale și de rănile pe care acestea le exercită uneori, persistă în carte funcția compensatoare a muzicii culte. Numirea constantă a speranței posedă evidente virtuți incantatorii, pe fondul unui estetism niciodată lăsat deoparte, unde cele mai mici detalii poartă semnele revelațiilor hrănitoare. Lirismul, caracteristic tuturor scrierilor Mariei Calleya, ar putea fi piatra unghiulară a întregului edificiu constituit de prezenta lucrare. Anumite întâmplări mărunte din cotidian camuflează puțin bănuite aspecte misterioase, astfel încât pătrunderea lecției simplității are valoarea idealului. În pofida radicalismului încercărilor vieții, posibilitatea renașterii are darul să tonifice datele sufletești. Revoltele, nu puține, au în proximitate energia unei coroane plutitoare ce invocă fundamentele echilibrului, preaplinul luminos.

Complexitatea meditațiilor existen­țiale va impresiona cititorii acestor Focuri albe. La nivel nocturn, visele amintite în carte reprezintă sublimări care ivesc alte straturi ale mult-așteptatelor răspunsuri. Mila dumnezeirii ne va cuprinde pe toți, cândva… Dar orice pas îndreptat spre descifrare este întâmpinat de umbra înaltă a enigmaticului. Pregnanta expansiune a filonului abnorm, deja epidermică, nu va macula verti­calitatea interioară. În cartea Mariei Calleya găsim o poeticitate evanescentă orientată către profunzimi. Cele ce ni se întâmplă transmit neîntrerupt mesaje, simboluri, atenționări. Atitudinal, autoarea dorește ieșirea discretă din scenă, consubstanțială valorilor care au animat fluidele trecerii prin lume. Puritatea detaliilor naturale însoțește subtilitatea trăirilor, având cântecul drept pavăză inexpugnabilă în fața marșantelor destructurări. Adeseori intervine senzația că suntem susținuți de cineva/ ceva din afara noastră. Solitudinea va fi exclusă. Amintiri, persoane cunoscute odinioară, vin să celebreze diversele forme ale miracolului vieții. Himerele visului formează lumi alternative, purificări pline de înțeles. Culorile și rezonanța lor revigorantă favorizează transpunerea în regiuni presărate cu beatitudine, întotdeauna la îndemână prin intermediul darului imaginației. La intervale variabile aflăm senzația inadecvării, dureroasă „aruncare în lume”. Însă Maria Calleya iubește minunile, sub orice formă și în orice circumstanță s-ar înfățișa acestea. Universul profund estetic ia valoarea paradigmei. Multiplele filigranări au accepțiuni ardente, atotcuprinzătoare. Totul este guvernat, conform autoarei, de misterul unui semiton, intervenind echivocuri și certitudini într-o succesiune adeseori cotropitoare. Componentele traiului cotidian generează reprezentări entropice, ceea ce impresionează sufletul poetic. Valorile inimii vor avea mereu primordialitate la nivelul ființei. Dacă apelăm la esențializare, vom disemina utopiile, muzical.

Observăm farmecul greu descriptibil al umbrei. Pe întreg parcursul cărții se evidențiază vocea profundă a curților interioare, a grădinilor decorate cu elemente diafane. Noaptea și ziua, la fel ca spațiul și timpul, sunt situate sub jurisdicția volatilității. În prezentele circumstanțe, idealul va lua forma unei eliberări adânc spiritualizate, înălțân­du-se progresiv… Tentația norilor nu poate fi uitată. Maria Calleya ar prefera întotdeauna invazia barocelor enigme florale. În același timp, pericolele contingentului amenință echilibrul sufletesc, fapt ce determină reacții acute adresate frecventelor dezabuzări. Așteptăm asiduu razele unui soare al miracolului care va pătrunde tremorul înconjurător. Transparența suprareală a oglinzii conduce spre situări proprii arabescului compus din aluzii glisante.

Esența volumului Focuri albe e legată și de ființarea în clipă, fior inițiatic propice înaltei intuiții. Maria Calleya se dăruiește voluptuos estetizărilor „fin de siècle”, desfășurări ideatice suav-crepusculare. Arta de a dărui aparține fundamentelor sinelui. Contondența celor înconjurătoare va fi echilibrată prin apelul la farmecele acordurilor solare. Perpetuarea tușelor onirice, fluide, accentuează taina. Meditațiile din carte, la întretăierea luminii cu întunericul, au ample suavități care fascinează. Unii dintre noi nu mai recunosc splendorile, minunile, cu toate că ele încă există. Este evidentă alterarea axei lumii, a coloanei. Găsim în volumul Mariei Calleya anumite detalii din sfâșierile caracteristice condiției umane. Maria Calleya prețuiește viața, multiplele reverențe purificatoare. Plutirile dansului vor contrabalansa pericolele extincției.