Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Fericirea e atât de aproape de noi toți

Fericirea e atât de aproape de noi toți

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Un articol de: Lőrinczi Francisc-Mihai - 18 Decembrie 2024

Casandra Ioan, scriitoare și traducătoare din Aiud, membră a Uniunii Scriitorilor din România, ne dăruiește volumul de poezii Aproape înțeleasa fericire, cu o prefață semnată de poeta Liliana Ursu, publicat la Editura Cartea Românească, București, 2024.

Poeziile sunt tot atâtea confluențe în delte interioare, surâzătoare căutări și cântări, inversiuni solstițiale prin salturile în sublim: Sunt a clipei./A risipei. O combustie sofisticată este uitarea: aici a rămas impregnată căldura/unor gesturi omenești. Din poeme răzbate o tihnă ancestrală. O siluetă a liniștii se conturează pe retină, un armistițiu într-un timp de criză, dincolo de rațiunile fericirii, cale retrospectivă spre inocență, o confesiune lirică cu o candoare aparte.

Suntem invitați la un exercițiu de tescuire a cuvintelor prin (e)fortul imaculat al tainei, în tăcerea ca tămăduire, dar și ca fior creativ, înnoitor, o incrustare în aluatul liric al nespusului. Oare unde să cioplești un refugiu, un loc sclipitor de salvare printre aripile finitudinii? Ni se oferă un îndemn pentru cucerirea înaltului prin metamorfoză revelatorie: Și să urcăm muntele sufletesc/În care pururi tineri vom fi, printr-o experiență de frăgezire a cuvântului până ce devine ninsoare, o strecurare prin șiștarul izbăvitor. Poeta ne propune imagistica unui alt interior, ca o geodă. Poezia care este scrisă deja pe interior și se desface ca un pergament pentru a fi citită în afară. Este scrisul cu lumină. Poezia ca descătușare de emoții, dar și sentințe care trimit spre inimi asfaltate, când oamenii aleg să devină cârtițe, dar salvate de dragoste, o garoafă roșie/învelită în hârtie de ziar.

Poeziile sunt un excurs liric de la inocență la sens, într-o desfășurare spiraliformă, în care temporalul meteorizează și ordonează, până ce silueta cuvintelor se pregătește pentru zborul transmundan, cântec și umbră în ființare. Este calea spre rodire, via lucrată, strugurii storși, într-o arcuire ca saltul unei feline din savană, cu migală pentru distilare, chiar dacă nu se vede drumul/doar ici și colo când bate fulgerul/se văd ani și ani. Undeva sub cuvinte se găsește autohtonul, geologia sangvină și genealogia reologică: filigranul amprentei străbunilor mei. Din miezul poeziei poți stoarce picături de patriotism, dar unul potolit, cel care veghează și viază asupra nemuririi: rodul/nodul/care mă leagă de Dumnezeu. Un afectiv vados gâlgâie în răsadurile subteranei, într-un circuit abia „presimțit al fericirii în existență”, după cum conchide scriitorul Savu Popa de la Sibiu.

Poezia Casandrei Ioan este una a tandreții și a sensibilității, cu o aproape senzualitate acoperind pielea catifelată a cuvintelor. Și dincolo de toate, filonul blagian, o aproape înrudire cu lumina: eu, frunză tomnatică, tac. Și în stalactita aceasta absolută - eliberarea. Poezia ca o țâșnire arteziană între fericirea unei idei și aproape bucuria unei duminici în patria ta. Și despre neclintirea în nădejde: călugări pietrificați în rugăciune.

Aproape înțeleasa fericire, mereu în contrapondere cu mereu înțeleasa suferință, este o carte despre neîntinare, ca un suflu mnezic, o aproape respirare, firavă aplecare ca cea a spicului de grâu spre pământul dăruitor, o oglindire în bobul în care se arcuiește viața, rodul care promite nemurirea. Poezii care mărturisesc despre eleganță, discreție, bunătate: inima - o buburuză obișnuită.

Casandra Ioan scrie o poezie a nebănuitului, în centrul acestui amfiteatru liric aflându-se taina, o poezie a inocenței și a nostalgiei parfumate de revelație. Sondează un teritoriu de profundă interioritate, firescul unei sărbători care ascunde aproape uitata poezie, prin cartografieri ale reliefurilor conștiinței, nocturne în variațiuni elegiace.

 

Citeşte mai multe despre:   prezentare de carte