Film: Neobișnuita călătorie a Serafimei

Ieșit pe ecranele Rusiei în august 2015, este primul lungmetraj animat rusesc dedicat în întregime unui sfânt și primul lungmetraj de animație misionar ortodox. Adăugând la aceste argumente poziția de lider în animație digitală a studioului producător, KinoAtis, autorul primului lungmetraj rusesc animat 3D, ineditul megaproiect avea toate premisele pentru a obține succesul mult așteptat. `Neobișnuita călătorie a Serafimei~ a primit Marele Premiu al Festivalului de film ortodox Pokrov (Kiev) și o mențiune a juriului la Festivalul Luchezarny Angel de la Moscova.
Filmul îmbină fresca istorică cu feeria, dezvoltată nu pe platforma magiei (ca la Hollywood), ci pe aceea a `supranaturalului creștin” în variantă de basm. Forma de reprezentare a miracolului este însă aceeași, cu deosebirea că în cazul `Serafimei” acesta nu înfricoșează și nu copleșește, nefiind o valoare de atracție în sine.
Dar într-o Rusie multireligioasă, cu sechele puternice de ateism militant, controversele din jurul filmului nu au întârziat să apară.
Filmul are la bază cartea omonimă pentru copii a lui Timofey Veronin și a fost adaptată pentru ecran de acesta împreună cu Viktor Strelcenko și pusă în scenă de Serghei Antonov.
Filmul urmărește povestea unei fiice de preot, ajunsă la orfelinat după uciderea tatălui ei de către bolșevici și dispariția mamei. Povestea - în afara prologului, petrecut în timpul prigoanei roșii - se desfășoară în Săptămâna Mare a lui 1943, unul din cei mai dramatici ani ai războiului. Pe lângă laitmotivele epocii - distrugerea bisericilor, oprimarea creștinilor și uciderea preoților -, sunt readuse la viață detalii de atmosferă ale epocilor leninistă și stalinistă: discriminarea socială impusă de bolșevici se transmitea, prin mecanismele de propagandă, și tinerei generații. Cu concursul educatorilor, care aveau acces la dosarele lor, copiii erau segregați după statutul social al părinților și determinați să se urască pe motive de clasă. Serafima, stigmatizată ca fiică de preot, este pe treapta cea mai de jos; ei îi urmează Rita, fiica unui burghez - un alt `dușman al poporului”; cele două sunt oprimate de două fiice de ofițeri, ura dintre fetițe fiind alimentată de educatoare, o `Cruella bolșevică”. Fetițelor oprimate le ia apărarea femeia de serviciu, bătrâna Elisaveta: sub aparența de creștină umilă se ascunde o veche aristocrată, fosta proprietară a conacului devenit orfelinat. În cămăruța ei fetițele iau cunoștință de adevărurile interzise ale epocii: Rusia creștină și aristocratică de odinioară, reprezentată de un strămoș ofițer al Elisavetei, care îl cunoscuse pe Sfântul Serafim de Sarov, primind de la acesta credința. Icoana unui sfânt drag, un portret de familie și o fotografie de epocă, ale cărei personaje dispar unul câte unul pentru a face loc lozincii: `Îi mulțumim lui Stalin pentru copilăria noastră fericită!” În acest cadru este sintetizată toată tragedia unei epoci și a unei țări, al cărei ecou răsună în sufletul personajelor. În odaia Elisavetei, Serafima face legătura cu sfântul ocrotitor al familiei ei, își întărește credința și puterea de a răbda nedreptatea. Câteva secvențe onirice, în care fetița se întâlnește cu Sfântul Serafim, care o poartă în călătorie prin Împărăția lui Dumnezeu (unde îl întâlnește și pe tatăl ei, preotul), susțin planul mistic sau miraculos al filmului.
Conflictul major este declanșat de descoperirea - prin trădarea unicei prietene, Rita - a cruciuliței pe care o poartă Serafima; fetița este obligată să renunțe la singura ei amintire de familie și să nege existența lui Dumnezeu, dar refuză, fiind amenințată cu trimiterea într-o colonie penitenciară.
Alt personaj paradigmatic este directorul orfelinatului - un ofițer ateu, dar demn, retras de pe front în urma rănii de la picior; repetând formula-laitmotiv „ai noștri își dau sângele pe front, iar voi vă țineți de fleacuri”, el încearcă să aplaneze tensiunile dintre copii, provocate de educatoare, dar cedează când soarta Serafimei este pusă în cumpănă de chestiunea credinței.
Așteptarea tensionată a mașinii de la colonia penitenciară este curmată de apariția neașteptată a mamei Serafimei (venită nu din deportare, unde ar fi fost probabil să ajungă, ci parcă dintr-o Rusie mai bună), care își recuperează copila și filmul se termină fericit.