Flash: Viața ca un puzzle liric

Cea mai recentă carte a lui Marin Ifrim, Blocat în lift spre cer, este o metaforă interesantă, tăioasă. Istoria unei vieți sintetizate în limbajul poeziei. Un tablou, a cărui ramă nu se închide însă aici, se va adăuga la timpul potrivit.
Subtitlul „Puzzle lirico est-etic" vine ca un contrafort autoironic la realitate. Piesele de puzzle sunt versuri și confesiuni comprimate. Această întrețesere, de fapt, este cămașa de zale ce ascunde ceea ce este dincolo de text: ...Din literă cu literă, limba tăcerii/ toacă neuroni cariați./ Ecoul îți vorbește și ție,/ cuvinte bolborosind într-un cazan/ manufacturat în peșteri platonice. Prezentul nu are nici un dinte lipsă, pentru asta există stomatologi./ Și fermoare de aur peste buze și ochi...
Autorul doar face puțină ordine într-un trecut tumultuos, plin de încercări și trage linie: Mă consolez cu gândul că mi-am trăit propria viață, nu a altora, și, mai ales, am făcut în așa fel încât să nu trăiască alții în locul meu.
Partea de text în proză nu este o sumă de povestiri, ci o grilă de reprezentări esențiale. Copilăria, în afară de basme și povești, este propria descoperire a lumii: se uită prin gardul vechi de scândură și descoperă că mai sunt și alții ca el.
Dincolo, o vietate, ca și mine, își strecura privirea printr-o crăpătură a scândurilor de brad. Ne priveam cu o curiozitate ancestrală. Amândoi descopeream lumea. Uimirea reciprocă a durat doar câteva secunde. Brusc, cel de dincolo de gard mi-a înfipt un vârf de creangă de salcâm în pometul stâng, foarte aproape de ochi. (...) Prima lecție dură din viață. Agresorul ieșise din vizuină cu cel puțin un an înaintea mea, timp în care deja își însușise arta violenței umane.
Marin Ifrim face din viață un puzzle literar, ale cărui piese la rândul lor sunt un puzzle. Pe rând, fixează reprezentările: școala, adolescența, armata, primul loc de muncă, întemeierea familiei, afirmarea ca scriitor și momentul de conștientizare că în drum spre cer mai are o șansă, de a reconstrui. De a repara?
Prins în dilemele vieții, aprinde lumânări la biserică pentru binefăcători, dar preferă legea Talionului, aplicată cu blândețe prin cuvinte. Pentru că de la cuvinte mi s-au tras toate.
Această carte nu este jurnalistică, nu este telegrafică, este poezie. O poezie de Marin Ifrim. O poezie a supraviețuirii.