„Grăiesc cu Tine-n zi de slavă“

Monica Pillat
ÎNTRE LUMI

Îmi pun urechea la pământ
S-aud cum iese din mormânt
Lumina sufletului dus
Care se ia după Iisus.
Încuietorile se sparg,
Tot ce e strâmt se face larg
Și greul care mă strivea,
De nu puteam nici să respir,
Se subțiază în zefir...
Mă simt de parc-aș învia,
Deși nu știu c-aș fi murit.

Ignatie Grecu
MAGNOLIA ZÂMBIND

Magnolia zâmbind dă iar în floare
Și iarba-și țese moale, dens covor.

Lumina pune nimb la fiecare
Și sufletul îl face mai ușor.

Cărarea care duce la izvor
Sub pașii tăi din nou tresare.

Fiind mai blând și lin cu fiecare
Și roagă-te în taină-ncetișor.

Domnul este dragoste, iertare,
Când te întorci la El cu dor.

Pe Cruce jertfă sfântă, înălțare.
El este Învierea tuturor.

Evlavie, smerenie, candoare
Și cântec mai presus, - cer
splendoare. 

Nicolae Stoia
CINA CEA DE TAINĂ 

Cu încă, pe butucănoasele picioare,
vie pecetea sărutului, uimitele lor feţe
dulmecau iz de taină binemirositoare
prelins în, de aur, raze ca să-i răsfeţe. 

Îi îmbia în potir dulce licoare promisă
arselor guri și aură îngreunată de cer
strălumina peste creștetele lor ninsă,
când frigul înteți frigul în cel stingher. 

Cel căruia veșnicia îi odihnește inima
S-a pogorât în pâine ca să frângă
fărâme și să li le dăruiască aidoma
vremii jertfite în firav trup de secundă. 

Şi pentru ca să nu îi copleșească
cu descoperirea, e năucitoare taina,
S-a frânt pe Sine ca să-i hrănească 
cu raze, până îi va hrăni cu Lumina.

Florentina Loredana Dalian
CÂNTEC PENTRU IUDA ISCARIOTEANUL

Plângeau narcisele-n grădină,
Zambilele scrâșneau din dinţi,
Când tu plecaseși de la Cină
Şi ţi-ai dat viaţa pe arginţi.

Era atât de noapte-afară,
Iar stelele, de sus, vesteau
O nefirească primăvară.
Şi lăcrămioarele plângeau.

Tot Universu-a tremurat;
N-ai înţeles, n-ai priceput!
Când El, cu-amar, te-a îndemnat:
„Fă iute ce ai de făcut!”

Când sufletul ţi l-ai pierdut
În schimbul unui fals sărut,
Plângeau şi florile-n grădină.
De-ai fi rămas atunci la Cină!

Ioan Alexandru Rizea
PRIMĂVARA VEȘNICIEI

Răsărit-a ghiocelul contemplativ, 
floare-a pocăinței, chip al curăției îngerești,
Evanghelie a transfigurării lumii pământești, 
clopot al sosirii Împărăției cerești…
 
Acum natura pastelată cântă triumfal: 
Osana, bine este cuvântat!
Florile cădesc înmiresmat 
parfumul sfânt, pnevmatizat, 
întâmpinând smeritul Grădinar, 
Cuvântul Întrupat.

Ajuns în grădina rugăciunii, 
sub arborii milostivirii,
Stăpânul fu vândut vulpii viclene 
de fiul pierzării…
O! Înfiorătoare clipă-a iadului durerii! 

Natura împietrită privește suspinând 
cum Adevărul sângerând
e judecat și răstignit…
Of! Un obicei și astăzi pomenit
de ideologii de palat 
dornici să vadă necontenit 
Logosul capturat, bătut, crucificat!
Întins pe cruce, sub ploaia de lumină-ndurerată,
cu capul ofilit ca o lalea de căldură sufocată,
Grădinarul vărsa peste grădină 
lacrimile iubirii rubinii,
îmbrățișând întreaga lume 
cu ale harului mâini aurii.
Și dându-și ultima suflare, 
mult hulitul Adevăr ajunse în mormânt... 
Liliacul purpuriu, în disperare,
tămâia sfios pe Grădinarul sfânt.

Dar El nu muri, 
doar învie pentru a primăverii veșnicie
și sădi în inima grădinii Lumina 
sfântă prin mucenicie,
ca mugurii virtuții și florile 
mântuirii să crească în vecie. 

Hristos a înviat! Pace și bucurie, 
între oameni bunăvoire! 
Din cer Duhul plouă cu iubire 
și ne unge cu sfințire,
iar noi bând din ale crinilor potire, 
desăvârșiți vom fi întru unire.

Iuliana Dinu
SUS PE GOLGOTA

Pe drumurile Tale, eu visul mi-am purtat,
Sus, pe Golgota, pașii mei au mers,
Pe umeri nu purtam „Crucea durerii”
Și vreau să-Ți spun că tare greu mi-a fost!
M-am întrebat, cum ai putut să duci,
În spate Crucea mântuirii noastre?
Erai lovit, scuipat, de spini rănit,
Îngenuncheat sub zările albastre.

Adesea mă opream, Îți sărutam căderea,
Mi-aș fi dorit să fiu atunci cu Tine,
Povara din iubire să-Ți alin,
Să-mpart amare lacrimi și suspine.

Te căutam cu gândul prin mulțime,
Priveam în jurul meu cu dor adânc,
Iertarea la picioare să-Ți aștern,
Să Te întreb, de ce la greu mă plâng,

­De ce mă prăbușesc, când dau de greu,
De ce-mi curg lacrimile-n suferință,
De ce nu pot, furtunile să-ndur,
Iar palma s-o primesc cu-ngăduință?...

De pe Golgota m-am întors spășită,
Cu sufletu-mi prea plin de remușcări,
Am înțeles! Când drumul îmi e greu,
Dorești să mă înalți prin încercări.

Ștefan Scripcariu
EU N-AM URCAT GOLGOTA NICIODATĂ

Eu n-am urcat Golgota niciodată,
să văd, cu ochii mei, dacă-ai rămas
pe-aceeași cruce, ca și altădată,
bătut în cuie, ‘n ultimul popas.
Și n-am suit, însângerând colina,
să-Ți calc pe urmele-Ți adânci în lut,
ca să-Ți trăiesc durerea și lumina,
Tu, Dumnezeul meu necunoscut!

Nicușor Matei
SUPREMA SĂRBĂTOARE

Paștele, suprema sărbătoare
A convertirii noastre pe pământ,
Lumina Învierii, prin EL, nemuritoare
Puterea de-a renaște din mormânt.

Hristos aduce bucurie-n lume,
Prin fapta Lui, mereu izbăvitor,
Din El pornesc minunile-cutume
Și tot ce este bun, nemuritor.

Să spunem, deci, de Sfânta Înviere,
Cu patimă și sufletul curat -
Purtând în noi, profunda mângâiere,
Lumină din Lumină, „Hristos a înviat!”

Sabina Spineni 
SPIN

N-a pus geană
peste geană
Cercul,
fiindc-avea
o rană,
sub pleoapa
cea mai de sus,
unde viaţa
n-are-apus
şi răsare
din senin,
sângerând
de la un spin,
pansamente
nu şi-a pus
şi n-a scos
nici un suspin,
aşteptându-L
pe Iisus... 

Florica Ionescu
SCRISOARE DE PAȘTI 

Fereastra timpului îmi pare
Atât de fragedă și bună,
Mognolii roz în calendare
Sub aripa de înger sună.

O așezare-n timp măiastru,
Un cald surâs de primăvară
Colindă-n țară duh sihastru,
Vestind minunea cea mai mare.

Cu frunze fragede pe frunte
Zidirea-și tremură preaplinul,
Șirag de inimi trec pe punte,
Cântând odată cu seninul.

Ne-nchipuim și noi în stare
De-a trece prin zăgazuri dure,
S-avem putere de aflare
Cât pot martirii să îndure.

Grăiesc cu Tine-n zi de slavă,
Cu Cel ce har reverși în lume,
Lumina și iubirea Ta suavă 
N-o pot rosti, e fără nume.