Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică „Ieslea din sufletul meu”

„Ieslea din sufletul meu”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Data: 22 Dec, 2020

Pr. Dumitru Ichim

Ultimul brad de Crăciun

Mă voi preface că dorm,
iar bradul,
ce-ar fi putut să-mi fie carte,
o să mă ia
de partea cealaltă
din departe,
pe-un drum mai scurt,
dar spre cărare multă.
Și o să-mi zică:
„Nu deschide ochii!
Visele
numai așa se ascultă,
precum sărutul
și poemele lui -
nescrisele.
Vom ajunge după apusul magilor
și al păstorilor...
Spre Eghipet, pe drum o să-ți spun
cum Irod a tăiat pe fratele meu -
primul tău brăduț de Crăciun.”


Dorina Stoica

Urare de Crăciun

Să fie ziua de Crăciun  
O zi cu har şi pace,  
Iar tu să fii om drept şi bun,  
Cum lui Hristos Iisus Îi place.  
Deschide uşa larg, creştine,  
Primeşte-n casa ta copii,  
Şi chiar puţin de ai să dai!  
Copiii aceştia sunt ca tine,  
Când pe la case colindai,  
Cu traista-n gât de Moş Ajun.  
Iar din prinosul ce îl ai,  
Pe masa plină cu bucate,  
Cheam-un străin  
Şi nu uita că dându-i lui,  
Lui Dumnezeu din ale Lui  
I-ai dat pe săturate.  


Ştefan Scripcariu

Colind

Ieslea-i rece, Pruncu-i mic,
îngerii în jur tresaltă,
să ne bucurăm un pic
lângă Maica Preacurată.

Stele albe în tării,
ceru-i despicat în două:
Pruncule, pe lume vii
să ne-aduci o viață nouă.

Cu lumină să ne-îmbraci,
Tu, Cel gol, o, Doamne, lerui!
și din inimi să ne faci
candele arzând în ceruri.


Carmen Caragiu
     (1965-2015)

 
Chemare

Să înălțăm împreună o rugăciune
spre Creatorul lumii și al luminii,
Cel care ne-a trimis, înainte de Crăciun,
o steluță.
Este steluța noastră, nu una obișnuită,
ci un rod al iubirii care i-a unit
pe muritorii ce au gustat nemurirea.
Steluța va ajunge din ce în ce
mai aproape de noi
și mâine va fi un ochi, lipit de geam.
Tot cerul ca o plăpumioară
se strânge în jurul Noului-născut,
și cu tot cu El se coboară, ca să-L pună
în brațele mamei prea-iubitoare.
Binecuvântat dar!
Raza stelei nu se risipește ca o lumină ­trecătoare.
Lumină neatinsă de moarte,
aceasta-i fărâmă din Lumina Învierii.
Legile morții se frâng sub puterea iubirii!
Depărtările își dau mâinile și închipuiesc,
ca din niște gratii, din cele patru zări,
un pătuț de copil, un loc nespus de intim!...
Acum, adâncurile cerului nu ne mai sperie
cu abisul lor lipsit de viață și de neatins,
ca un țintirim gol din care nu ne privește ­nimeni.
Pentru prima dată, suntem priviți!
Și suntem priviți de aproape...
Aproape atinși de înțepătura razei mici,
ni se înfioară auzul și fruntea în clipa
supremei întâlniri...
El e aici... Cerul stă sub o frunză.
Depărtarea împăturită strânge în cutele ei
apropierea, ca pe un nou-născut.


Florin Dochia

Catedrală

A fost trimis pe lume
în ieslea din sufletul meu
a jucat şotron cu copiii
din curtea sufletului meu
a prefăcut apa în vin
la nunta din sufletul meu
a vindecat zece leproşi
pe drumul din sufletul meu
a călcat pe apele mării
din sufletul meu
a dormit şi visat
în grădina din sufletul meu
a purtat crucea în spate
pe golgota din sufletul meu
L-aţi răstignit
pe crucea din sufletul meu
S-a înălţat
la cerul care s-a deschis în sufletul meu
amin.

Gheorghe Simon

Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos

Fie ţie, clipă începătoare
clipire de pleoape
lacrimă strivită a Mamei
rază răsfrântă în inima pământeanului
răsărire a Chipului
când Fiul Omului purcede
din inima frântă a Tatălui ceresc.

Fie ţie, aşteptare cuminte
pregătindu-te
ca toate să fie în ordine
în casă, în grădină, în inima Mamei
şi, înainte de toate,
în inima ta, neascunsă.
 
Fie ţie, literă iniţială
început de calendar
pe un perete înnoit în alb
unde e înscris numele tău
în casa inimii Tatălui tău
tu eşti lumina iubirii sale.
 
Fie ţie, prilej de taină
clipă sfântă
atât de copleşitoare pentru noi
în ceasul al optulea
octogon desăvârşit
în toate laturile sale
spre înaripare.

Fie ţie, bucurie a inimii
cuib de înţelepciune
când eşti cu tine
în toate ale lumii spre încântare.
 
Fie ţie, iubire, împlinire
cum încolţeşte
şi înfrăţeşte bobul de grâu
spre iarnă
înfruntând vicisitudinea
şi moartea
spre naştere neîntreruptă
purcedere şi pregustare a pâinii vieţii
spre mântuire.
 
Fie ţie, lacrimă pe chipul mamei
plâns nevăzut al ramului
şi al neamului,
spre înmugurire de sine
dor sfâşietor
după cum toate se sting
în numele comun al morţii
şi toate spre Înviere
a toate sufletele în aşteptare.
 
Fie ţie, iubire nevinovată
copilă a durerii fără de moarte.
Noi nu suntem amintirea cuiva,
ci chiar chip viu
înscris pe fiecare bob de grâu
prezent şi prezenţă, neîntrerupere
în ajun de înnoire, spre necontenire.
 
Fie ţie, Iubire
Mireasă a Luminii
spre nemurire.
Fie ţie, Iubirea Iubire
şi în loc de cuvinte
tăcerea vie
aripi înflăcărate de crăciuniţe
însoţire pe calea iubirii fără de moarte.

Acum, chiar acum
Părintelui i se dăruieşte o Fiică
Fiului i se dăruieşte o Mamă
iar Sfântului Duh o Mireasă.

De când e omul om
şi Cuvântul Cuvânt
primim, în dar treimic,
darul părintesc al iubirii
darul bucuriei de a fi împreună
Sfântă Familie
cunună a păcii
Mângâietorul Duh al Iubirii
în sufletul fiecărui creştin.

Bucurie a Întrupării
pe chipul fiecărui bob de grâu
şi al fiecărui copil.