În apropierea desăvârșirii

Cartea de versuri a lui Costinel Petrache, Pierdut în timp (Editura Neuma, Apahida, 2022), prilejuiește adânciri pe firul memoriei în căutarea sensurilor, a celor care au impresionat odată și încă mai persistă undeva. Pe parcursul acestor desfășurări sensibile iubirea este un element fundamental. Remarcăm vigoarea fluidelor vitale. Prezența persistentă a luminii constituie idealul la care poetul se raportează constant.

Sunt recognoscibile efluviile unei silențio­zități hieratice. Întâlnirea dorului cu imensitatea acvatică ne îndreaptă spre potențialitatea desăvârșirii. Până la depășirea condiției sublunare sunt frecvente frământările interioare. Suplicierea va fi sublimată în registru liric: plouă ne-ntors suferințe uitate/ răstoarnă marea rămasă-ntre noi/ rănile lumii se-ascund pe-apucate/ de vracii urziți de lumea de-apoi// îndemnați de legi nebune norii/ se-nfruntă fratricid fără ocol/ n-au timp să se retragă în memorii/ nici să regrete ultimul lor rol// iarba în flăcări cere îndurare/ păcatele au dat abrupt în plâns/ plouă tot plouă dar nicio cărare/ în sufletul lumii nu a ajuns (ploaia). Va fi primordială îndepărtarea tentațiilor haosului. Suferința și taina creionează un peisaj ideatic predispus vibrațiilor accentuate. Poetul se raportează comprehensiv în raport cu spectacolul celor care îl înconjoară, meditând la condiția efemeră în registru teluric. Acest joc existențial favorizează ideatica profundă.

Metaforele hrănesc nevoia acută de rost: zburăm în contul fiecărei zile/ pe care o-nțele­gem trecător/ neîmpliniri se-ascund între suspine/ și norii dindărătul unui nor// nu știm de ce mai toate sunt rotunde/ în așteptare lacrimă și dor/ nu tot ce nu aflăm ni se ascunde/ nu tot ce nu vedem e muritor// în drumul lung al fiecărei clipe/ ne măsurăm lumina-nrobitor/ și în triumful tragicei risipe/ ne înălțăm mereu coborâtor (coborâre-n înalt). Pluralitatea introspectărilor este extrem de fecundă, călătorii ce au pasiunea drept stea călăuzitoare. Costinel Petrache ne familiarizează cu intensitatea unor flăcări care îmbogățesc. Printre deznădejdi și așteptări ale împlinirii, speranța va avea virtuți purificatoare. E remarcabilă intensitatea nostalgiei. Sunt preconizate zboruri înalte, fără a fi uitată baza sufletească primordială. Nu puține dintre întrebările poetului se apropie de problematici suprasensibile. Esența celor trecuți dincolo participă la edificarea poeziilor lui Costinel Petrache.

Căutarea lui Dumnezeu are valoarea fundamentului. Nesomnul icoanelor revelează mări interioare învăluite în liniște. Tendințele întru sacralitate ating stări inalterabile: iertarea izbăvirea și iubirea/ prin care zi de zi mă miluiești/ sunt taina-n care-mi regăsesc menirea/ eu păcătosul celor omenești// smerenia nu-mi este pe măsura/ binecuvântării tale-n leacuri/ ce-mi vindecă săvârșitor natura/ mai presus de lume și de veacuri// știu ce se-ntâmplă-n viața noastră dară/ acolo-n cer lucrarea nu ți-e gata/ dacă în nesfârșita catedrală/ printre sfinți nu îl așezi pe tata (nevoință). Zilele și nopțile răsar și pentru a sărbători miracolul trăirii. Mângâierile celeste poten­țează efectul metaforic. La nivel apodictic, ne-am unit/ depărtările/ Doamne/ suntem atât de aproape/ unul de altul (ajungere).