În căutarea ființei pierdute a satului

Orice om păstrează în suflet locul unic în lume, locul în care a văzut lumina zilei, loc ce devine toposul său mitic, asupra căruia revarsă lumina iubirii, capabilă să-l unicizeze și să-l transforme într-un centru iradiant al mitologiei proprii.

Avem nevoie de mituri, nu doar de istorie, iar memoria afectivă, întoarsă în căutarea timpului pierdut, înglobează istoria personală ca istorie a înaintării proprii prin timp, în vibrația mitului. Așa are loc o recreare/ re-creație a biografiei care trece din realul concret în concretul irealului, supus procesului de ficționalizare. Nimeni dintre cei care se (re)povestesc nu are impresia, nici conștiința remodelării faptelor. Ele rămân ordonate în cercul larg al sufletului, dar suportă ingerințele cercului strâmt al rațiunii, căci, fără rațiunea ordonatoare, ce înseamnă, înainte de toate, aflarea unui sens care să susțină ideea că viața fiecăruia, irepetabilă, evoluează spre destin, faptele vii din memoria creatoare și generatoare de mit, un mit personal, nu ar fi decât simple întâmplări disparate, fără logica unei necesități care să le infuzeze obligatoriul sens, ce le scoate de sub imperiul nonesen­ția­lului, pentru a le reda esențialului, necesității de a se fi întâmplat pentru a orienta către devenirea întru ceea ce ființa este. Nu m-ai fi căutat, dacă nu m-ai fi găsit, spune o vorbă înțeleaptă.

Acesta este și demersul Linei Codreanu în căutarea ființei pierdute a satului, univers pe care-l reconstituie, la limita dintre ficțiune și nonficțiune, dintre istorie și mit, în Satul din inima mea, editura Bibliotheca, 2022. În această reconstruire/reconstituire, autoarea include elemente de monografie a satului, memorial și amintiri personale, narațiunea realizându-se ca răsfrângere în conștiință, ca refracție a acumulărilor afective, pentru a fi redate lumii.

Demersul Linei Codreanu are un dramatism implicit, întrucât, reîntorcându-se în satul ei, Mândrești din județul Galați, ea receptează dureros moartea satului românesc, sau, mai bine zis, agonia lui, în noile condiții istorice. Freamătul de altădată al lumii acestui topos, ce-și păstrează farmecul doar în perimetrul sufletului ei, vibrează în conștiință, nu o lasă indiferentă. De aici, imperativul de a da seamă despre această lume crepusculară, o lume a valorilor, a căror nostalgie nutrește întregul demers narativ și documentar.

Există, desigur, și bucuria, mândria de a aparține unui loc minunat, unic sub soare, coincizând cu primul univers care se deschide copilului, punctul lui de reper, punctum saliens, din care este posibilă explorarea lumii, accederea pe trepte de cunoaștere, aventura conștiinței. Spațiile pe care Lina Codreanu le traversează, în formarea morală, ca om, și intelectuală, ca profesionist, sunt concentrice, incluzând, ca centru iradiant, lumea copilăriei, în care satul Mândrești este toposul ei mitic.

Deși perspectiva este nostalgică, evocarea Linei Codreanu nu evoluează spre prepon­derența ficțiunii în raport cu nonficțiunea, cu documentul. Tendința este de a realiza o mitologie proprie, explicabilă prin plusul de afectivitate, de dragoste pentru locul natal, dar nu una care să excludă autenticitatea documentului. Mit personal și document sunt echilibrate, în deplină armonie, în narațiunea auctorială a Linei Codreanu. În această lume, familia este reperul moral principal, cu imaginea luminoasă a părinților, a comunității satului, care i-au îngăduit, din momentul auroral al formării moral-intelectuale, însușirea unor valori - toleranța, respectul, prietenia, valori pe care le poartă, de atunci, permanent cu sine.

Lina Codreanu nu exclude din relatarea complexă a faptelor formatoare sugestia relației cu istoria, subliniind ideea că oamenii, consătenii ei, în ciuda presiunii istoriei, și-au păstrat, sub influența binefăcătoare a cre­dinței, lumina pe chip, nu s-au transformat în monștri. În comunitățile mici, lasă ea să se înțeleagă, viața a putut continua firesc, într-un schimb normal al generațiilor, în echilibrul armonios dintre tradiție și modernitate, pentru că lumea satului funcționa ca o familie mare, în care se aplicau aceleași reguli de conduită morală ca și în cadrul intim al familiei. În strânsă relație cu ceilalți, nu există înstrăinare, oamenii sunt permanent conectați unul cu celălalt. Sărbătorile cu tradițiile și obiceiurile lor sunt momente faste care coagulează întreaga viață a comunității. Împreună, oamenii se simt în siguranță, iar rezistența la presiunile istoriei, posibilă.

 Satul din inima mea vibrează, în reverberări de sens, în conștiința oricărui cititor care, odată cu Lina Codreanu, va descoperi, pentru sine, existența unui loc unic în lume, în care se poate întoarce oricând, și din care, pornind, devine posibilă aventura cunoașterii ca aventură a conștiinței.