Întâlnire între Episcopul de Ulpia Traiana şi Episcopul de Ulpia Christiana

Prin puterea, lucrarea şi harul Duhului Sfânt, se întâlniră într-un prezent continuu şi mistic, în grădina de peste râu, într-o seară de cer înstelat şi lună nouă, lângă masa de piatră adusă din Retezat, aflată în absida din pietre romane numită a Daciei Ripensis, la miazăzi de ruinele Catedralei dacice şi la răsărit de mormântul însemnat cu o piatră mare de râu şi pecetluit cu o cruce din pietre albe. Engolpionul de argint cu lanţ dublu de aur primit de Episcopul de Ulpia Christiana în Duminica hirotonirii sale întru arhiereu, în anul dintâi al celei de-a doua decade a mileniului al III-lea creştin, se oglindi şi străluci în engolpionul de piatră cu monograma Mântuitorului Iisus Hristos şi cu lanţ de fier al bătrânului Episcop de Ulpia Traiana din a doua jumătate a secolului al III-lea creştin. După îmbrăţişarea şi sărutarea frăţească, prin cuvintele „Hristos în mijlocul nostru!”, întâlnirea în duh a celor doi continuă prin câţiva paşi rupţi din tăcerea de o jumătate de ceas din cer (Apocalipsă 8, 1), şi întrerupţi de popasul cuvintelor, celui ce venea din adâncul veacului al III-lea, către cel de la începutul mileniului al III-lea: „Scoală de mănâncă şi bea, că lungă-ţi este calea” (III Regi 19, 7) şi „Inima ta să păstreze cuvintele inimii mele” (Pilde 4, 4), pentru că Dumnezeu nu ne cere să umblăm pe ape, dar ne cere să umblăm cum se cuvine pe pământ. Adică creştineşte!

Aşa este, părinte şi frate, de aceea „Vorbeşte-mi, căci robul tău ascultă” (cf. I Regi 3, 10), răspunse cel de-al doilea şi „Linişteşte inima mea în Hristos” (Filimon 1, 20), deoarece nu ne putem ridica şi urca pe scara cunoaşterii lui Dumnezeu, decât în măsura în care ne pogorâm, ne adâncim şi ne prăbuşim pe treptele smereniei şi ale umilinţei înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Pe vremea mea, zise cel dintâi, nu exista încă Patericul egiptean, nici Filocalia, nici Părinţii capadocieni, nici Sfântul Ioan Gurădeaur, nici Sfântul Maxim Mărturisitorul, sau Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Simeon Noul Teolog şi Sfântul Grigorie Palama. Origen şi Sfântul Ciprian al Cartaginei muriseră de curând, iar Edictul de la Mediolan s-a dat la câţiva ani după moartea mea. Trăiam în vremuri de persecuţii în a doua jumătate a secolului al III-lea şi începutul năvălirilor barbare a dus la retragerea aureliană din Dacia Felix, rămânând doar eu singur – cum a zis oarecând Sfântul Proroc Ilie – Episcop creştin la nord de Danubiu. Străvechea mea Episcopie de Ulpia Traiana, văd acum cu bucurie şi cu uimire, s-a preschimbat şi s-a transfigurat peste veacuri în Episcopia ta de Ulpia Christiana!

Da, cu ajutorul lui Dumnezeu, răspunse cel de-al doilea, cu rugăciunile tuturor sfinţilor daco-romani, străromâni şi mai ales cu mijlocirile Preacuviosului Părintelui nostru din mormântul de la Crucea Prislopului. Evanghelia, Potirul şi Racla ne sunt pilonii Bisericii din Episcopia de Ulpia Christiana, adică Cuvântul lui Hristos, Trupul şi Sângele Euharistic al lui Hristos şi moaştele sfinţilor lui Hristos de pe pământul românesc. Acestea ne ajută să putem descoperi bucuria lepădării de sine prin harul ascultării şi cununa tăierii voii, împreună cu exerciţiul şi lucrarea prihănirii de sine, după cuvintele şi îndemnul necunoscutului Avvă al muntelui Nitriei din Pateric. (Avva Zosima 1; Avva Theofil Arhiepiscopul 1 şi Avva Pimen 134). Atunci şi astfel vom primi şi purta cu bucurie salba de „oale afumate şi urechi de vase” din anii tinereţii Sfântului Macarie Egipteanul (Pateric, Avva Macarie 1).

Într-adevăr, confirmă şi întări cel dintâi, pentru că şi eu mă străduiam să le spun creştinilor din vremea mea, lăsându-le ca pe un testament îndemnul: Să aduni duhovniceşte spice de grâu precum Rut (2, 2-17); să aduni creştineşte vreascuri precum femeia văduvă din Sarepta Sidonului (III Regi 17, 10-16) şi să aduni arhiereşte sicomore precum Sfântul Proroc Amos (7, 14), de pe paginile Sfintei Scripturi şi prin raţiunile Creaţiei, Revelaţiei şi inspiraţiei. Abia atunci vei putea descoperi „comori ascunse în nisip” (Deuteronom 33, 19) şi „Comoara ascunsă în ţarină” (Matei 13, 44).

La fel şi eu, nevrednicul, continuă cel de-al doilea, n-am încercat să fac altceva, în vremea preoţiei şi arhieriei mele, decât să împletesc coşniţe prin cuvânt, rostit şi scris, din ramuri de sălcii plângătoare – sfinţite de harfele atârnate în ele (cf. Psalmul 136, 2) – şi din arini şi să le pun pe apele limpezite din sufletele credincioşilor, precum bătrânul necunoscut din Pateric, care împletea coşniţe din frunze de papură şi le da pe apă, după icoana coşniţei împletită de mama lui Moise şi pusă pe Nil (Pateric, cap. XVI, 12; Exod 2, 3); inspirându-mă din Epistolele Sfântului Apostol Pavel către Timotei, Tit şi Filimon şi din Epistolele trimise de Domnul Cel Înviat şi Arătat în Insula Patmos, către cei şapte îngeri-episcopi ai celor şapte Biserici din Asia, din Apocalipsă (cap. 2 şi 3). Dar cum se hrăneau duhovniceşte creştinii din vremea ta?

În veacul al III-lea, creştinii din Episcopia Ulpiei Traiana se hrăneau cu lăcuste şi miere sălbatică, pentru că era vremea persecuţiilor, dar gustau din belşug şi din fagurele de miere ale Sfinţilor Apostoli din Seara Învierii (Luca 24, 42), precum şi din mana cea ascunsă a Cuvântului şi harului lui Dumnezeu (Apocalipsă 2, 17). În potirul cioplit în piatră de râu de către ucenicii mei, pe care ţi-l dăruiesc pentru „Liturghia cea mai de pe urmă”, vei mai găsi această mană făgăduită în epistola către îngerul-episcop al Bisericii din Pergam. Şi nu uita, tu – şi preoţii tăi, şi credincioşii tăi: ori de câte ori ai, sau te confrunţi în viaţa ta de creştin cu o problemă care te depăşeşte ca om, împleteşte coşul de papură al încrederii depline în Dumnezeu şi, aşezându-ţi prin credinţă şi rugăciune problema ta în acest coş, pune-l şi lasă-l să plutească pe apele Nilului Providenţei lui Dumnezeu – precum a făcut mama lui Moise – , pentru că nu va întârzia fiica lui faraon să se pogoare degrabă la râu! (cf. Exod 2, 1-10).

Deşi n-am fost şi nu sunt altceva decât asemenea preotului celui bubos din vedenia din Pateric, de lângă fântâna cea de aur, cu ciutura de aur şi funia de aur, cu apă foarte bună şi limpede (cum e cristalul – Apocalipsă 22, 1), din care am scos cu nevrednicie şi am turnat altora, ca preot şi arhiereu (Pateric, cap. XV, 2), îndrăznesc a te ruga: „Vorbeşte-mi – părinte şi frate întru Hristos – , căci tu m-ai întărit!” (cf.
Daniel 10, 19).

„Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile!” (Facere 32, 26), răspunse cel dintâi, şi fiţi cu mare luare aminte la tot ceea ce Dumnezeu vă va vorbi, precum lui Iov, din „mijlocul furtunii” şi din „sânul vijeliei” (Iov 40, 6; 38, 1), în „Vedenia despre seri şi despre dimineţi (Daniel 8, 26)”.

Stelele de pe cer se oglindiră în pietrele din grădină, luminând tainic testamentul din Fapte 7, 55-56 şi luna nouă îşi puse pecetea pe o piatră de râu...

Hăţăgel, 28 ianuarie 2015

† Daniil,
Episcop-locţiitor
al Daciei Felix

În potirul cioplit în piatră de râu de către ucenicii mei, pe care ţi-l dăruiesc pentru „Liturghia cea mai de pe urmă”, vei mai găsi această mană făgăduită în epistola către îngerul-episcop al Bisericii din Pergam. Şi nu uita, tu – şi preoţii tăi, şi credincioşii tăi: ori de câte ori ai, sau te confrunţi în viaţa ta de creştin cu o problemă care te depăşeşte ca om, împleteşte coşul de papură al încrederii depline în Dumnezeu şi, aşezându-ţi prin credinţă şi rugăciune problema ta în acest coş, pune-l şi lasă-l să plutească pe apele Nilului Providenţei lui Dumnezeu – precum a făcut mama lui Moise – , pentru că nu va întârzia fiica lui faraon să se pogoare degrabă la râu!

(cf. Exod 2, 1-10).