Ioan Pintea, „O sută și una de poezii”, Editura Academiei Române, 2022

Prin colecția „O sută și una de poezii”, Editura Academiei Române construiește pentru cititorii de azi și din viitor o panoramă valoroasă asupra creației lirice contemporane. În 2022, în această colecție a apărut și antologia poetului Ioan Pintea. Cartea adună cele mai reprezentative scrieri ale autorului, fiind însoțită de o prefață semnată de poetul Gheorghe Pârja, care a alcătuit și nota bibliografică, și selecția referințelor critice. Nota asupra ediției precizează că poeziile din antologie sunt preluate din volumele „Frigul și frica” (1992), „Mormântul gol” (1999), „Grădina lui Ion” (2000), „Casa Teslarului” (2009), „50. Poeme alese” (2011), „Melci aborigeni” (2013) „Față către față” (2019), „Cele mai frumoase poezii” (2021). Capitolul final, care cuprinde referințe critice, vorbește despre larga receptare de care se bucură poezia lui Ioan Pintea și locul acesteia în literatura română.

Ioan Pintea face parte din stirpea aleasă a preoților care sunt și scriitori, harul fiind revărsat deopotrivă în ambele vocații. Autorul, care de câțiva ani este și directorul Bibliotecii județene „George Coșbuc” din Bistrița-Năsăud, este cunoscut și apreciat pentru modul neconvențional în care scrie poezie cu temă creștină. Generațional, poetul este optzecist, dar unul atipic, scriitura sa depășind granițele acestei înguste încadrări, lucru subliniat și în prefață: „Poezia lui Ioan Pintea e greu de prins într-o formulă anume. El a avut, printr-o stilizare subtilă a lumii, puterea de a-și crea o mitologie proprie, în care se aud voci ce vin din Cer, din oameni, din Cuvântul care se cere întrupat. Fin observator al lumii, poetul ilustrează bucuria Cuvântului, dar și suferința mântuitoare prin versuri memorabile: gurile noastre laudă masa/ și cântă/ în ritm proletar/ cea mai verde iarbă crește pe platourile de nisip/ cea mai curată apă curge pe aceste platouri”.

Încheiem cu câteva fraze scrise de monahul cărturar și scriitor N. Steinhardt despre poetul care i-a fost și ucenic: „Aceasta aș vrea să pot enunța, împărtăși: senzația, fidelă de-a lungul citirii poeziilor lui Ioan Pintea, a indisolubilei dedublări: cvasi-existențialistă anxietate și perfect clară neagitație contemplativă a izbăvitului. Tonul e dur, o singură dată am găsit în cuprinsul textului amprenta nefastă a unei dulcegării. Poetul e știutor și nu se căinează, nu se autocompătimește, e slobod, e sănătos...”