Limba română, între normă și schimbare

De-a lungul anilor limbile naturale suferă o serie de schimbări dintre care unele se impun ca normă, după ce au trecut testele de acceptare din partea publicului și prin reglementările transmise de lingviști. Cum și de ce se împrumută cuvinte și expresii, se modifică forme și sensuri? Unele răspunsuri sunt la îndemâna bunului-simț, altele pun în discuție viziunea de ansamblu asupra structurii și a funcționării limbii.

Recent, cunoscuta lingvistă Rodica Zafiu a susținut o conferință, la Academia Română, cu titlul „Ce știm astăzi despre schimbările în limbă?”, la care pe lângă publicul din sală au putut participa și persoane din întreaga țară printr-o platformă online. Cercetătoarea a făcut o trecere în revistă a explicațiilor oferite, din perspectiva diferitelor direcții lingvistice, asupra cauzelor care determină dinamica limbii și asupra modului în care intervin schimbările.

În general, vorbitorii percep negativ schimbarea și întotdeauna aceasta este atribuită celorlalți, astfel bunicii se plâng că nepoții vorbesc greșit limba. Istoriile limbilor arată că schimbările sunt recurente, fiecare generație se lamentează de degradarea limbii. Inovațiile rămân de multe ori neobservate, iar atunci când sunt identificate, acestea sunt criticate, chiar respinse, și doar uneori sunt propuse ca normă în limbă de către instituții specializate în domeniu. „Exemplul «libertatea mass-mediei» este astăzi o construcție acceptată cu substativul media la feminin și cu posibilitatea de a avea flexiune. Împotriva acestei asimilări a existat conștiința culturală că media este un substantiv din limba latină la plural, genul neutru, și trebuia fie să se facă acordul la plural («Mass-media au făcut»), fie să rămână invariabil. În schimb, cuvântul curricula (plural, neutru la origine), care a intrat în terminologia didactică după 1990, a trecut neobservat și a devenit în limba română substantiv feminin ca în exemplul: «Ne concentrăm pe accelerarea procesului de revizuire a curriculei». În aceste situații, lingvistul poate decide să protesteze sau să accepte fenomenul schimbării”, a precizat prof. Rodica Zafiu.

Inovația este efectul folosirii limbii într-o comunitate lingvistică, dar fără a se urmări un scop de către acel grup, ci aceasta se obține ca urmare a unor practici sociale prin comunicări concrete. Schimbările apar în toate compartimentele limbii: fonetică (reducerea formei, modificarea accentului), lexic (schimbarea unui cuvânt de-a lungul timpului), semantică (pierderea vs câștigul unui sens), morfologie (reducerea flexiunii), sintaxă (reducerea capacităților combinatorii sau lărgirea acestora) și pragmatică (interesul pentru mărcile discursive, evaluare, modalizare, atenuare, atitudine).

Cauzele inovațiilor sunt foarte multe, pentru acestea se pot elabora explicații avizate din partea specialiștilor, dar nu se pot face previziuni, deoarece sunt prea multe și diferite elementele implicate în acest proces. Rodica Zafiu a mai subliniat că schimbările sunt legate de funcția reprezentativă a limbii, realității noi care apar trebuie denumite și astfel noile nume intră în limba comunității, cum ar fi cuvântul smartphone, pe care îl cunoaștem, în prezent, cu toții.

Limba este folosită nu doar pentru a descrie lumea, ci și pentru a influența pe ceilalți, de aceea schimbările țin și de interacțiune. Din acest punct de vedere inovațiile sunt influ­ențate de: creativitate; extinderea la situații noi a unor structuri și mecanisme deja existente; adaptarea la vorbitor și încercarea de a-i capta atenția; intenția de dezambiguizare pentru ca interlocutorul să aibă mai ușor acces la informație; nevoia de diferențiere între o situație și alta; automatizări; principiul economiei; amplificarea formei (expresivitate, redundanță) etc.

 „În multe cazuri constatăm modificări semantice ale unor cuvinte funcționale, se pornește de la o descriere obiectivă, se continuă cu o perspectivă subiectivă și apoi acel cuvânt se folosește pentru gestionarea interacțiunii cu ceilalți. Exemplul cel mai frumos din limba română este conjuncția deci, care se pare că provine din de + aici, cu sens spațial. De la sensul inițial, preponderent obiectiv (de aici), a trecut în planul subiectiv al concluziei, așa cum îl cunoaștem astăzi. Așadar valoarea concluzivă a lui deci nu este una primară ca în exemplul: «E ud pe jos, deci a plouat». Și mai apoi acest cuvânt a trecut la o valoare interactivă (intersubiectivă), de marcare a cone­xiunii cu replicile anterioare sau contextul situațional, în dialog (exemplu: «-Deci mă bucur că te văd»)”, a explicat distinsa cercetătoare.

Nu toate inovațiile în limbă devin norme, ci acestea trebuie să treacă testele de acceptabilitate din partea publicului. În finalul confe­rinței, prof. Rodica Zafiu a subliniat că astăzi știm mai multe despre schimbările în limbă, deoarece s-au acumulat informații concrete și s-au studiat multe cazuri, realizându-se generalizări. Astfel că înțelegem mai bine fenomenul inovării în limbă, care în cele din urmă rămâne imprevizibil și nu poate fi explicat decât după procesul schimbării.