Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Literatura exilului (I)

Literatura exilului (I)

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Lumina literară şi artistică
Un articol de: Dan Anghelescu - 12 Ian, 2022

Deşi a trecut un sfert de veac de la căderea totalitarismului, abordarea fenomenului literar al exilului românesc din perspectiva receptării lui, dar, mai ales, din aceea a readucerii/reintegrării sale în circuitul vieţii culturale din România de azi, pare, încă, deosebit de problematică.

Exilul literar românesc - un fenomen ignorat

 În viaţa culturală a României de după ’89, fenomenul literar al exilului, cu mici excepţii (aici trebuie să amintim, neapărat, editura şi revista Jurnalul literar ale regretatului cercetător Nicolae Florescu), nu a determinat reflecţiile şi dezbaterile pe care am fi fost îndreptăţiţi să le aşteptăm. El continuă să fie ignorat ca şi cum nu ar aparţine istoriei naţionale. Asupra valorilor lui, a particularităţilor lingvistice şi estetice, a singularelor şi tragicelor experienţe politice şi culturale din care şi-a extras determinările, s-a aşternut şi s-a menţinut, deliberat, un văl de impenetrabilă tăcere, menit să îl excludă din orice tentativă de strategie culturală sau educaţională. Se poate vorbi chiar de un dezinteres bine organizat cu concursul atât al decidenţilor ajunşi la putere, cât şi al unor, nu tocmai inocenţi, corifei culturali. Dezamăgitele consideraţii ale profesorului Mircea Anghelescu subliniau respectiva situaţie: „…încercări de abordare mai mult sau mai puţin globală implicit teoretică - a exilului nostru literar şi a perspectivei unice asupra literaturii din a doua jumătate a secolului trecut au lipsit /…/ aproape cu desăvârşire, din critica românească a ultimilor ani /…/ ar fi fost cazul, şi nu de azi, de ieri, ca persoanele îndreptăţite, fie că e vorba de criticii şi istoricii literari, fie că e vorba de istoricii culturii şi ai vieţii politice, să încerce o abordare preliminară a acestor probleme, fie şi numai pentru a le delimita şi ierarhiza. /…/ Este unul dintre principalele reproşuri care se pot face intelectualilor români, în general, şi instituţiilor statului în special, acela că n-au realizat aproape nimic în această direcţie de o covârşitoare însemnătate şi cu consecinţe ireversibile /…/ când însăşi ideea de bibliotecă şi de publicare a valorilor culturale naţionale n-a ajuns să constituie o prioritate pentru cei care decid, şi nici măcar pentru cei care decid în domeniul respectiv1”.

Cu câţiva ani în urmă - într-un cadru în care se afişau pretenţii de altitudine academică - fusese iniţiată o dezbatere al cărei anunţat obiect de reflecţie urmărea prefigurarea perspectivelor literaturii şi culturii române. Se sugera, totodată, şi aducerea în discuţie a elementelor semnificative datorate unui probabil aport al diasporei! Însă conotaţiile ultimului termen utilizat (diasporă) stabileau implicit o determinare limitativă asupra ariei de referinţă către care trebuia orientată investigaţia. Era limpede că, pentru cei care iniţiaseră dezbaterea, sensurile (aria de cuprindere a) celor doi termeni (exil şi diasporă) nu erau coincidente. În mod tacit, literatura şi revuistica exilului românesc cădeau în afara sferei de interes. (...)

Cercetarea exilului literar românesc în alte spații geografice

Şi totuşi, la o examinare ceva mai atentă, îşi făcea apariţia deconcertanta descoperire că tocmai această literatură (ale cărei rezonanţe şi reverberaţii pentru viitor, la noi, rămâneau plasate sub un evident semn de întrebare) devenise cunoscută, analizată, discutată, preţuită şi studiată - cu un interes aplicat - pe alte meleaguri. Întâmplări de o asemenea factură avuseseră loc - şi chiar în repetate rânduri - în Polonia (la catedra de românistică a Universităţii din Poznan), la colocvii şi simpozioane internaţionale desfăşurate la Niš (în Serbia), la Cernăuţi (Ucraina) sau chiar la Londra, unde profesorul José Faraldo de la Universitatea din Madrid prezenta o comunicare despre contribuţia culturală extrem de valoroasă - pentru Spania - a poetului, filosofului şi eseistului George Uscătescu, iniţiatorul uneia dintre cele mai prestigioase - şi longevive - publicaţii ale exilului, revista Destin (Madrid, 1951-1972).

Nu mai puţin semnificative - şi notabile prin ediţiile succesive - au fost colocviile internaţionale desfăşurate la Universităţile din Praga şi Bratislava, unde, în armonioasă colaborare, profesorii de la catedrele de românistică manifestaseră o consecventă preocupare faţă de fenomenul exilului literar românesc. În desfăşurarea lor s-au făcut interesante aprecieri şi trimiteri la Panorama literaturii române a profesorului Basil Munteanu ori la impozanta operă a lui Eugenio Coşeriu (peste 50 de volume redactate în limbile spaniolă, italiană şi germană). Profesorul Marcel Corniş-Pope (Virginia Commonwealth University, Rich­mond, USA) participa efectiv la unul dintre colocviile de la Bratislava (octombrie 2010) cu o lucrare intitulată Naraţiuni româneşti şi est-europene ale exodului şi reîntoarcerii după 1989. La toate acestea se vor adăuga şi alte nume şi titluri de lucrări valoroase, aparţinând unor reprezentanţi ai exilului, dar, desigur, şi ai diasporei româneşti, care au devenit obiect al dezbaterilor. Să amintim de Serge Moscovici cu L’age des foules: un traité historique de psychologie des masses şi La machine à faire Dieux; Sorin Alexandrescu (apreciatul fondator al studiilor semiotice în Olanda) cu Transformational Grammar and the Romanian Language şi Figurative Art, Begining and the End of the 20 th Century in Romania; Toma Pavel (care a şi prezidat una dintre întâlnirile organizate) cu Fictional Worlds, Les Mirage linguistique, Essai sur la modernisation intellectuelle. Notabilă a fost şi colaborarea lui M. Cornis Pope cu J. Neu­bauer, din care au rezultat primele patru volume ale unei History of Literary Cultures of East Central Europe. Junctures and disjunctures in the 19th and 20th centuries. N-au fost uitate nici alte nume de referinţă: Ioan Negoiţescu, Nicolae Balotă sau Nicolae Babuts.

Din perspectiva interogaţiei amintite mai sus (Ce trebuie să scriem în carta albă a timpului actual?) elocvent apare un text semnat de Jana Palenikova în deschiderea volumului de comunicări publicat de Universitatea din Bratislava. De altfel, titlul volumului (Exilul literar românesc - înainte şi după 1989) vorbeşte de la sine. Dar iată un fragment din textul amintit: „Dintr-odată, literatura română scrisă în spaţiul geografic românesc a început să se deschidă altei literaturi române, elaborată peste graniţele României. De aceea am crezut că va fi util să dezbatem exilul aşa cum îl văd specialiştii români care au trăit ei înşişi în exil, românii care şi-au petrecut toată viaţa în regimul comunist în România, şi, nu în ultimul rând, românii din alte ţări care pot aduce o altă viziune asupra exilului literar românesc, interesantă şi pentru românii specialişti în do­meniu2.

Scriitori și cărți românești din exil în critica literară actuală

Asemenea evenimente de anvergură s-au putut desfăşura la Praga, Bratislava ori la Poznan, dar… nu şi în România! Desigur, aici studierea exilului literar, chiar dacă a avut loc (şi trebuie să amintim desfăşurarea unor simpozioane în universităţile din Craiova, Cluj, Timişoara, Suceava, Braşov, Constanţa), s-a petrecut într-un perfect anonimat şi s-a bazat exclusiv pe seama iniţiativei, entuziasmului şi eforturilor unor cercetători pasionaţi de cunoaştere. Însă, din perspectiva instituţiilor a căror raţiune de existenţă ar fi trebuit să impună instrumentarea şi promovarea unor ample strategii de reintegrare în circuitul valorilor din sfera culturii şi învăţământului, domeniul a rămas aproape la fel de ignorat ca şi în perioada interdicţiilor totalitare. Fenomenul exilului literar continuă să fie menţinut într-o zonă periferică, la mare distanţă de tot ce ar putea să constituie un centru al interesului, studierii, clasificării şi interpretărilor de către specialişti. Desigur, la noi, nu lipsesc aparenţele falacioase. Super-mediatizarea câtorva dintre figurile proeminente ale exilului (Ionescu, Eliade, Cioran) nu înseamnă prea mult din perspectiva reintegrării acestui valoros tezaur cultural. Dar, cu câteva excepţii, obiectivele către care este orientată activitatea de cercetare ignoră sau chiar ocolesc atât literatura, cât şi publicistica exilului. Ca şi înainte de ’89, acestea reprezintă, pentru mulţi, un fenomen neliniştitor. El ar putea provoca anumite seisme în sfera canoanelor şi a unor ierarhii ce se doresc eterne. Perpetuarea practicilor comuniste în domeniul istoriei noastre literare se produce latent, cu evidentă discreţie, deşi edituri minuscule au încercat să spargă această rezistenţă tacită, republicând câteva cărţi ale scriitorilor români din exil, cărţi fundamentale interzise până în 1989, precum Panorama literaturii române de Bazil Munteanu, retipărită în 1996 de Editura Crater a lui Ion Papuc. Însă multe dintre cele mai importante case de editură nu fac decât să continue politicile culturale trasate cândva de Leonte Răutu. Virgil Ierunca reaminteşte că în cărţile lui Mircea Eliade nu se spune nimic despre începuturile carierei lui universitare ca asistent al lui Nae Ionescu. Şi nici pe cărţile lui Mircea Vulcănescu nu se pomeneşte de «parodia» de proces început cu sentinţa, făcând uitată tragedia celui pe care „simpli mercenari ai răzbunării ocupantului”, judecătorii, l-au condamnat fără vină3.

 

NOTE

1 Anghelescu, M., Literatură şi biografie, Bucureşti: Universal Dalsi, 2005, pp. 108, 109.
2 Palenikova, J., Exilul literar românesc - înainte şi după 1989, Bratislava: Univerzita Komenskeho, 2011, pp. 7, 8. 
3 Ierunca, V., Româneşte, Bucureşti, Humanitas, 1991, p. 36.

 

(Continuare în ediția următoare a paginilor  Lumina literară și artistică”)

Citeşte mai multe despre:   Exilul romanesc