Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Mărturia credinței ca act real de trăire împreună

Mărturia credinței ca act real de trăire împreună

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Un articol de: Ana Dobre - 01 Noiembrie 2023

Seria de mărturii, mărturisiri, confesiuni și spovedanii din cartea Dorinei Stoica, Minunea credinței (Editura Eikon, București, 2023), culese de-a lungul anilor în timpul pelerinajelor, relevă și revelează minunea cre­din­ței, miracolul ei, ca taină revelată în trăirea autentică în și sub vibrația Logosului.

Convinsă de adevărul din Matei 4, 4: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”, Dorina Stoica se împărtășește din acest Cuvânt, pe care-l transpune apoi în cuvântul său, necesar pentru comunicarea-comuniune cu celălalt, semenul său.

Pentru omul credincios, care se străduiește să ajungă la acea cre­dință cât bobul minuscul de muștar, capabil prin forța gigantescă de care dispune în metafizica lui să mute munții și să așeze lucrurile în ordinea firească a spiritului, miracolul sau minunea există, întrucât aceasta este, ca pentru omul arhaic, starea naturală, firească a lumii. În această stare de grație, omul poate comunica direct cu transcendența.

Mărturiile adunate de Dorina Stoica în acest volum reprezintă pentru toți cei care au nevoie de dovezi concrete o aducere în lume a transcendenței, a semnelor prin care ea se manifestă. Astfel, transcendentul coboară în lume, umplându-i tiparele și deschizând căi de acces către minunea credinței, de a cărei responsabilă mărturie Dorina Soica se simte datoare. Oamenii a căror mărturie o transcrie, ca un scrib me­­ticulos, sunt sau nu sunt conști­enți că experiența lor în vibrația spiritualității ține de miracol, de minune. Importantă este metamorfoza pe care o resimt în urma acelor experiențe revelatorii, despre care mărturisesc, prelungindu-le ecoul în lume. În acest mod, are loc acea chenoză - golire, deșer­tare, necesară pentru a împlini metanoia - schimbarea minții, transformarea eului în athanorul sufletului său, apt să-și afle sinele. Eul, ca ego, cuvânt component al compusului egocentric, ­este plin de orgoliul propriei impor­tanțe, raportată la sisteme de refe­rință din fizica lumii, din aparentul ei, ignorând și/sau ocultând metafizicul. Eliberarea de eu coincide cu chenoza, iar angajarea ființei pe noul drum al spiritului se suprapune metamorfozei interioare - metanoia. Devine posibil, astfel, accesul spre mântuire.

Căldura cu care Dorina Stoica transpune aceste mărturii într-un dosar al credinței, pacea lăuntrică, liniștea, un isihasm profan, care se resimt peste tot, însoțitoare tăcute ale mesajului verbal, vin din credința ei înseși, credință care nu mai are nevoie de dovezi concludente. Hotărând să le adune într-un volum, ea pare o preoteasă care oficiază un mister, acceptând să întreprindă ceea ce crede a fi datoria ei proprie în fața lui Dumnezeu și a oamenilor.

Relația intrinsecă a ființei Eu-Tu se transpune mai mult în relația Eu-Acela, tripla relație de obiectivitate a omului cu natura, societatea, cu Dumnezeu. Dacă în relația cu natura și societatea (semenii) relația eului este una de experimentare, de cunoaștere, de uz, ceea ce înseamnă, conform ideaticii lui Marin Buber, că orice Tu poate deveni un Acela, „eternul Tu”, Dumnezeu, prin esența Sa, nu poate deveni unul. El rămâne instanța eternă la care omul se raportează cu tot ce-i aparține ca fond intim-străin. Comuniunea la care aspiră Dorina Stoica mărturisind despre minunea credinței se definește prin configurarea unui act real de trăire împreună, act corespunzător unei stări de grație, stare care permite revelația sacrului.

Epifaniile, hierofaniile la care Dorina Stoica are acces prin confesiunile celorlalți și prin experiențele personale, dar mai ales prin reve­lația produsă de minunea credinței, pe care o deține ca pe o cheie cu care poate deschide uși interzise, sunt mărturii ale eternei manifestări a sacrului în faldurile evanescente, înșelătoare ale profanului. Totuși, poate fără să o intenționeze, cartea Dorinei Stoica, Minunea credinței, este mai mult, se convertește într-o infirmare a tezei lui Nietzsche. Nu, Dumnezeu nu a murit. Dumnezeu este prezent în creație, trimi­țându-Și către noi semnele și oamenii care să-L mărturisească.

Citeşte mai multe despre:   prezentare de carte