O carte de învăţătură duhovnicească

Ziarist, poet, eseist, Cornel Galben duce în prezent o viaţă de reculegere la Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian” din judeţul Constanţa. Experienţa sa din domeniul presei îl face să fie un atent observator al realităţii din jur, al tendinţelor sociale, politice, morale, dar şi religioase. Împotriva disoluţiei tot mai alarmante a comunităţii, scriitorul aduce argumentele ortodoxe ale unor mari veghetori ai Bisericii. Cartea sa, Dialoguri pilduitoare (Editura Corgal Press, Bacău, 2015, apărută cu binecuvântarea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului), reuneşte convorbiri (datate între 1997 şi 2012) cu monahi şi clerici a căror învăţătură duhovnicească poate fi o soluţie mântuitoare. În funcţie de interlocutori, autorul şi‑a grupat dialogurile în mai multe capitole.

Primul grupaj, intitulat Biserica sfinţitoare, aparţine unor monahi aflaţi la Muntele Athos. Părintele Atanasie Floroiu, stareţul Schitului Prodromu (succesor al părintelui Petroniu Tănase), recunoaşte îndepărtarea tot mai mare a oamenilor de Dumnezeu. Lăcomia nelimitată, luxul şi confortul duc tot mai mult la pierderea credinţei. Chiar şi printre monahi, unii sunt purtători de haine, iar alţii sunt purtători de duh. El susţine că grija călugărului trebuie să fie iubirea de aproapele, „pentru că numai la Dumnezeu trebuie să ajungă sufletele, acolo de unde au plecat” (p. 14). Tot la Prodromu îl întâlneşte şi pe duhovnicul tuturor românilor din Munte, ieromonahul Iulian Lazăr. Acesta consideră că televiziunea, calculatorul, internetul sunt forme de manifestare a răului. Remediul ieşirii din rătăcire: „Să cunoaştem şi să respectăm cuvintele Sfintei Scripturi” (p. 22), precum şi catehizarea şi îndrumarea întregii lumi. Rolul duhovnicului este mare, pentru că el este succesorul apostolilor.

Monahul grec Damaschin Grigoriatis, de la Mănăstirea Grigoriu, este impresionat, în urma vizitelor pe care le‑a făcut, de evlavia românilor. Pentru creştini recomandă trăirea continuă în Învierea lui Hristos, eliminarea păcatelor, spovedania şi împărtăşirea, rugăciunea şi smerenia, moduri ortodoxe ale mântuirii. Nu crede în vocaţia soteriologică a catolicismului, iar ecumenismul îl socoteşte o erezie. A tradus 25 de cărţi aparţinând unor duhovnici şi teologi români.

Ieroschimonahul Ştefan Nuţescu, de la Schitul Lacu, atribuie poporului român, ca virtuţi fundamentale, răbdarea şi smerenia (Constantin Noica propunea îndurarea): „Ortodoxia înseamnă trăire, viaţă practică, lucrarea poruncilor evanghelice” (p. 27). Susţine nevoia de duhovnic, pentru mântuire. Ioan Popica, monah la Sâmbăta de Sus, aflat în Sfântul Munte, recunoaşte că omenirea trece prin vremuri dificile şi că tineretul este dezorientat. Totuşi, adevărata credinţă stă în puterea şi în voinţa fiecăruia.

Grupajul următor de convorbiri se numeşte Biserica ziditoare şi cuprinde mărturiile unor stareţi renumiţi. Astfel, părintele Modest Morariu, de la Mănăstirea Bistriţa (Neamţ), vorbeşte despre rolul duhovnicului şi despre modul în care trebuie să se apropie de sufletele penitenţilor. Arhimandritul de la Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, Teofil Părăian, defineşte misiunea mănăstirii: „Mănăstirea este un loc de rugăciune, de învăţătură şi de muncă, este un loc de trăire duhovnicească mai presus de lume şi mai aproape de Dumnezeu. O mănăstire este tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta Cerului şi locul împlinirilor” (p. 40). Recomandă să se pună accentul pe trăirea duhovnicească şi mai puţin pe teologia intelectuală. Protos. Iustin Pârvu, de la Mănăstirea Petru Vodă, găseşte vinovată, pentru degradarea ţării, perpetuarea mentalităţii comuniste, disoluţia clasei politice. Este propusă şi o soluţie: „Familia, împreună cu şcoala, Biserica împreună cu şcoala, legătura mai strânsă între religie şi ştiinţă, între credinţă şi viaţă, toate acestea în sfârşit vor putea, în timp, să ne readucă acolo unde merităm” (p. 46). Arhim. Melchisedec Velnic, de la Mănăstirea Putna, vorbeşte despre istoria locaşului monastic, vegheat de Sfântul Ştefan cel Mare, despre primenirea lui cu mulţi tineri, despre pericolul pe care îl reprezintă egoismul pentru echilibrul sufletesc. Stareţul de la Mănăstirea Bistriţa, Ciprian Zaharia, prezintă minunile icoanei Sfintei Ana.

Următoarele convorbiri, sub titlul Biserica lucrătoare, îi reuneşte pe părinţii Constantin Galeriu şi academicianul Dumitru Popescu. Primul, în expresia sa iluminată, comentează fenomenul sectar şi schismatic (care atentează la plenitudinea Adevărului), susţine constituţia divină a credinciosului (rugăciunea, învăţătura lui Dumnezeu, Sfânta Liturghie), vorbeşte despre discernământ şi despre sinergie („Istoria se mişcă şi neîncetat se hrăneşte din revelaţie” – p. 65). Părintele academician arată importanţa postului (alături de rugăciune, de facerea de bine, de mărturisire şi împărtăşanie). Aminteşte şi despre credinţa faptelor, unită cu învăţătura de credinţă, despre rolul preotului, despre eforturile de apropiere dintre Bisericile surori.

În capitolul Biserica oropsită sunt incluşi câţiva preoţi de mir, protopopul Constantin Gane, de la Băile Tuşnad, protoiereul Vasile Petrache, de la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Chişinău, protopopul Gheorghe Răţulea, de la Băcel. Este vorba de zone geografice cu probleme deosebite, fie cu populaţie română, ortodoxă, minoritară, fie cu o situaţie de apartenenţă ierarhică incertă.

Volumul se încheie cu grupajul Biserica din noi, în care sunt incluse mărturisirile unor laici, ziaristul Ioan Enache, susţinătorul revistei băcăuane de spiritualitate „Credinţa ortodoxă”, economistul Nelu Prisecaru, sprijinitor financiar al unor activităţi bisericeşti, şi profesorul filatelist Mihai Semenov, preocupat de teme religioase.

Foarte bine structurată, cartea reuneşte, ca într‑o scară, voci ale unor trăitori athoniţi, ale unor ierarhi, ale unor preoţi a căror misiune se face în condiţii speciale şi ale unor enoriaşi. Sunt prezentate, astfel, convorbiri duhovniceşti menite să întărească legătura credincioşilor cu Dumnezeu, să găsească soluţii ortodoxe pentru mântuirea poporului român, pentru ieşirea din impasul în care se află, azi, omenirea.