Omul care gândește singur...

...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori.

În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid, luând în calcul determinatele și indeterminatele, variabilele și constantele, integrându-se generaționist, configurând contextul istoric și individual al formării per­sonalității, în sensul îndemnului lui Pindar: „Devino ceea ce ești!”

Deși clamată de multe ori acea imagine a bietului om sub vremi, ca semn al supunerii/ îngenuncherii omului de către instanța opresivă a istoriei, Marian Nencescu iese din arealul scepticismului, afirmând mai mult modul în care atât el, cât și generația sa, într-un „climat de suspectă descătușare spirituală”, s-au strecurat prin/în insidiile vremurilor, boicotând, ca badea Gheorghe, istoria, folosindu-se de slăbiciunile ei, de momentele de relaxare, putând, astfel, să beneficieze de lecturi esențiale din opera unor Constantin Noica, N. Steinhardt, Mircea Eliade.

În relația dintre om și istorie, gânditorul pledează pentru capacitatea individuală de a se ridica, spiritual, deasupra ei și de a o înfrunta din micul lui spațiu integrat contextului, din pătrățica lui, dar nu supus acestuia. Curajul de a afirma propriul adevăr, de a recu­noaște dependența (forțată) de context și, în același timp, independența gândirii eliberate de fantoșe, marote, de frici induse subliminal, centrată pe discursul propriu, definesc eseurile lui Marian Nencescu din recenta lucrare Specific și diversitate. Lecturi filosofice (Editura Astralis, București, 2024), cuprinzând lecturi publicate pe parcursul anilor 2019-2023.

Cele 22 de eseuri adunate în volum relevă o conștiință ardentă, meditând asupra timpului său, pledând pentru valorile spiritului, singurele capabile să asigure verticalitate condiției umane în ascensiunea ei spre zonele rarefiate ale gândului și gândirii reflexive. Prin ele, prin aceste valori, Marian Nencescu își propune să investigheze bolile vremii noastre, atinsă și ea de un mal du siècle, să identifice, să clarifice, să înțeleagă, întrucât nimeni nu poate evolua fără a înțelege sensul vieții și al existenței sale.

Ca gânditor reflexiv, în meditațiile sale, Marian Nencescu vizează atât sensul îna­intării lumii, cât și sensul devenirii sale. Între devenirea întru devenire și devenirea întru ființă se așază devenirea întru ființa sa, întrucât omul dă seamă în fața propriei conștiințe de alegerile pe care le face.

Regăsind într-o meditație a lui Pascal, gânditor din secolul al XVII-lea, ideea referitoare la statutul omului care „nu poate fi mulțumit într-o cameră goală”, Marian Nencescu formulează drama omului modern, nemulțumit de realizările sale, aflat mereu într-o expansiune a spațiului de care dispune, pe care-l populează cu obiecte pentru a uita, pentru a evita confruntarea cu vidul sufletesc. Extinzându-și dorințele și opțiunile în afară, omul își ignoră, în fapt, spațiul interior, Eul și Sinele, lume care rămâne goală de sentimente, de trăiri și stări esențiale, de valori ale spiritului. Iar salvarea se află întotdeauna în Sine. De aceea, soluția existențială este personală, la îndemâna individului. Soluția colectivă, pentru care pledează el, în ecoul trăiriștilor români, reluată și afirmată impetuos de nouăzeciști, este respiritualizarea omenirii, „căutarea tradițiilor și rosturilor noastre autentice”, soluție ce implică factori externi - istoria, politica, guvernele. Reflecțiile eseistice ale lui Marian Nencescu privesc mai mult individul, gânditorul nu-și arogă ipostaza de oracol al nației, și bine face, alegând să facă doar cultură, valoarea supremă, perenă a umanității.

Punctul său de vedere răsfrânge perspectiva contemplativă, sub specie aeternas, a filo­sofului, situat într-un aleph al gândirii, existent și la Mihai Eminescu, punct din care se vede spectacolul deșertăciunii omenești, ca și spectacolul deșertăciunilor lumii. Între a fi în lume sau dincolo de ea, Marian Nencescu alege, alternativ, când un punct, când altul, reperul fundamental rămânând cultura și câțiva dintre corifeii ei: Alexandru Surdu, prezență dominantă în aceste eseuri, un fel de mentor al autorului, Alexandru Boboc, Vasile Băncilă, Lucian Blaga, P.P. Negulescu ș.a.

O altă temă frecventă are în vedere ideea de națiune și naționalitate. Deși om al timpului său, înțelegând și acceptând globalismul ca spirit al vremii, Marian Nencescu alege să exprime, totuși, un punct de vedere nuanțat, optând, maiorescian, pentru afirmarea independenței intelectuale și politice a poporului român, obligat și îndreptățit să-și cânte propria partitură în concertul mare al popoarelor care formează Uniunea Europeană.

În agora sau în spațiul intim al biroului de lucru, „anahoret al muncii la domiciliu”, cum se autodefinea filosoful Vasile Băncilă, definiție în care poate fi integrat, parțial, el însuși, Marian Nencescu își afirmă propria poziție în raport cu problematica diversă și complexă a lumii contemporane, străduindu-se să afirme ceea ce este de afirmat și să nege ceea ce, prin gândire lucidă, este de negat.

Cum cel mai ușor este să fii ca ceilalți, să-i imiți pe alții în ceea ce se manifestă aparent, la suprafață, curajul înseamnă să accepți să fii tu însuți, urmând calea cea grea, presărată cu obstacole, cale care (con)duce la revelația adevărului, adevărul care eliberează.

Marian Nencescu face din Specific și diversitate. Lecturi filosofice proba alegerii sale, o demonstrație de independență intelectuală.