Ondulări ancestrale

Odată cu volumul Luizei Cala, Sunt o callatiană (Editura Neuma, 2023), avem acces la exteriorizări lirice provenind dintr-un trecut încărcat cu semnificații, valori semnificative pe care autoarea le dorește redimensionate. Configurația sărbătorească a neuitatului Callatis ne apropie de vibrații subtile, spiritualizări accentuate cu tentă salutară. Eterna reîntoarcere înspre obârșii are pecetea paradigmei. Sunt revitalizate estetic ipostaze fondatoare. Elementul acvatic asigură speciale propensiuni ondulatorii, în preajma Frumuseții petrecându-se toate cele care au contat și vor conta vreodată. Atât de individualizatele efluvii ideatice facilitează accesul spre filozofii încărcate de parfumuri totalizatoare: „L-am cunoscut/ Pe filozoful Heraclid/ În anul care începea/ Într-o duminică./ Se pregătea să plece în Egipt,/ Chemat de Ptolemeu./ Cunoștea toți filozofii,/ Obișnuia, pe înserat,/ În briza de pe mal,/ Să dăruiască/ Tainele filozofiei./ Avea de gând să îi descrie/ Pe filozofii lumii,/ Toți./ Mi-a scris din mirificul Egipt/ Că a început ultimul volum/ Cel de-al șaselea.// Oare pe el s-a menționat?“ (Heraclid din Callatis).

Cu deosebit talent artistic, Luiza Cala înfățișează teritorii fascinante al căror mister sporește aptitudinile creatoare ale interi­orității. Este etalată o pleiadă de figuri istorice cu aură flamboaiantă. Particularitățile hermetice propulsează statura enigmaticului, circumstanță proprie contopirii celestului cu teluricul: „Într-o viață eu băteam monede./ Îmi plăcea mult ocupația asta!// Băteam monede de argint,/ Cu Hermes pe o parte,/ Cu simbolurile noastre/ Pe avers: tolba, arcul,/ Măciuca, spicele de grâu./ Era frumos Hermes,/ Purta aripi la coif/ Și la încălțări./ Comerțul cetății înflorea.// Am bătut și monede/ Din bronz,/ Cu zeități pe avers,/ Cu numele cetății/ Pe revers./ Dyonisos, Apollon,/ Athena, Demetra,/ Hermes,/ Binecuvântau cetatea.// Kalla - bogata, mândra/ Noastră cetate!// Mai sunt zeități pe cer?“ (Monede de tot felul).

Luiza Cala resuscitează memorii ancestrale cu mereu ample potențialități creatoare. Interogații neîntrerupte par că așteaptă răspunsuri situate în zodia lirismului. Rememorăm plasticizări onirice, variate sintagme ce extind orizontul. La nivelul sinelui, iubirea e în relație directă cu o pregnantă accepțiune soteriologică. Tentația imaterialului conduce la situări nebănuite pe calea spre mult doritele ascensionări spirituale. Internalizarea evanescenței ia uneori forme dominatoare: „Iar am visat camera/ Aceea mare a mea/ Pe care nu o știam,/ Inundată/ De un aer albastru,/ Masa plină cu fructe,/ Tipsii multe/ Cu ierburi de leac.// Cum de o uitasem?// Bunătăți nenumărate,/ Nebănuite mistere,/ Bucurii generos dăruite,/ Toate erau/ În interioarele secrete,/ Se arătau doar/ În divinele momente/ Ale iubirii de mine.// Mi-am fost dăruită/ Spre a mă iubi,/ Crește, prețui.// Ce porți în interioare?“ (Interioarele secrete). Nu de puține ori, o cromatică suavă însoțește poeziile Luizei Cala, împreună cu pași siguri înspre completitudine. Variate nuanțe ale existenței își află oglindirea în paginile volumului Sunt o callatiană.

Poeta este fascinată de mutabilele abisalități edificând temporalitatea. Sunt îndeplinite multe premise în vederea ridicării nivelului de conștiință, acesta pornind dintr-o pasiune ilimitată. Melosul baroc înnobilează trăirile poetice. Forța metaforelor are darul de a contracara inevitabilele vitriolări mundane. Haloul dorințelor însoțește alunecările prin viață. Remarcăm veritabila adorație a începutului toamnei, în septembrie, motiv pentru activarea elementului magic căruia îi aparține, indubitabil, marea. Încet, se deschid apele, se întrezăresc secrete cu intensă patină yin. Inefabilul reveriei ia valențe întru metamorfoză, sentimente care amintesc alte și alte lumi.