P O E Z I E: Adrian Munteanu

Poetul Adrian Munteanu s-a născut la 21 august 1948, la Brașov. Absolvent al Facultăţii de Filologie, secţia Limba și literatura română, Universitatea „Ovidiu” din Constanţa. Redactor la Societatea Română de Radiodifuziune. Este membru al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2008. A debutat în 1970 cu eseul Luceafărul - entităţi antinomice la revista Ex Ponto din Constanţa.

Debut editorial: Seri cu licurici, volumul I, Seminţele, Editura Concordia, Brașov.

OPERA: Seri cu licurici, basme în versuri, vol.I Seminţele (1998), vol. II Darurile (2000), vol. III Bunătatea (2001); Sonete: Tăcerea clipei (2005); Casa fără ziduri (2006); Paingul orb (2007); Ferestre în Cetate (2008); Femeie!… (2009); Orele tăcerii (2010); 7 (2011); Parole sussurate dallîistante/ Sonetele Clipei, volum bilingv (2012), Odihna zborului, soneforisme (2014), Fluturele din fântână, eLiteratura (2015).

ÎN ZADAR

Furaţi-mi voi lucirea din orbite,
Împleticita spaimă să m-atingă,
Stârniţi furtuna ca în piept să-mi stingă
Nădejdile şi împlântaţi cuţite;

Întindeţi ura, să mă prindă-n chingă,
Ochiţi un zbor cu gloanţe ruginite
Şi sloboziţi din văgăuni termite
Să rupă fibre, teama să mă-nvingă;

În temniţi reci zvârliţi, rânjind, dreptatea,
Ca să rămână doar un searbăd drog,
Cu străji de corbi înconjuraţi cetatea,

Pe tron suiţi un cerşetor olog;
Luaţi-mi voi cu silă libertatea!
Îmi va rămâne-n suflet, când mă rog.

RĂSPUNS

Cine îmi dă povara şi păcatul,
Netrebnicia gheara cum şi-o prinde
De şubrezita vrere care tinde
Să nu-şi mai ştie-n râvna ei umblatul?

Suişul meu spre culmi de ce depinde
Şi cât de mult îmi pot întinde patul
În care-aştept secătuit la catul
Unde-n firidă teama mă cuprinde?

De ce se zbate sângele-n arteră
Când îngeri blânzi vâslesc spre mal opus
La care taina-nfiorat aderă?

Cum se învârt uitările pe fus
Nu am răspuns, trăiesc într-o himeră.
Tot ce voi şti e darul Lui de sus.

CALEA DREAPTĂ

Prea fericit e-acel ce nu se duce
La sfatul celor care frâng visarea,
Ci îşi găseşte placul şi-alinarea
În Legea Fiului suit pe cruce.
El e ca pomul străjuind urcarea
Şi dăruind din roade-n veri năuce,
Dar chipul calp, râvnind ca să apuce,
Rămâne pleavă-n vânt, surpându-şi zarea.
El nu-şi ridică fruntea, sumbră faptă,
La judecata robilor smeriţi,
Nu-şi caută temeiul, nu aşteaptă
Mâna scăpând pe cei nefericiţi.
Doar Domnul stăpâneşte calea dreaptă,
Iertând pe buni, mustrând pe osândiţi.

PAHARUL DURERILOR
la Psalmul 43

De ce să umblu-ncovoiat în mine,
Târât prin colb de cel ce stă-mpotrivă?
Te rog ajută-mi sufletu-n derivă
Să nu pornească mut pe căi străine!

Alungă, Doamne, ura strânsă-n stivă
De cuget strâmb, ca tâmpla să se-aline,
Iar celui stând în aspră-ntunecime
Dă-i mila Ta, în tainică ogivă!

Ca să ajung să desluşesc altarul
În care arde flacăra-n potir
Şi să hrănesc cu umilinţă jarul

Mocnind tăcut de-atâtea clipe-n şir,
Îmi voi goli până la fund paharul
Durerilor ce mă mai ţin de-un fir.

 TORŢĂ VIE
la Psalmul 37

Şi l-am văzut pe cel fără de lege
Cum se-nălţa ca pomul plin de vlagă,
Dar, la răstimp, sub cerul ca o plagă,
Din seva lui nimic nu se alege.

Căci sabia ce îi fusese dragă
Şi arcul lui izbânzi nu pot să-nchege.
Peste noroade nu va fi vreun rege
La carul clipei năzuind să tragă.

Cel ce-a uitat credinţa în pustie
Se vede smuls din rădăcini de lut.
La tâmple neaua mieilor mă-mbie,

Dar pe cel drept îl ştiu păzit de-un scut,
Purtat în slăvi de-o torţă pururi vie
Şi-n ram fertil de-a-ntregul renăscut.

CHINUL BLÂND
la Psalmul 54

Ascultă-mi rugăciunea, fă-mi dreptate
În jur simt corbii însetaţi de sânge
Şi liniştea vecerniei se frânge
În larma vorbei fără-nsemnătate!

Vor viaţa mea. Nădejdea-n mine plânge.
Străini trufaşi se scaldă în păcate,
Lovirile nu-s mângâieri de frate,
Iar laţul urii pe grumaz se strânge.

Dar am un sprijin în acel ce-nchide
Veninul strâns în şipul neajuns
De colţii gurii cu scursori acide.

Mai cred că jetfa nu mă vrea ascuns
În umbra mesei cu sărace blide
Şi că voi fi de chinul blând pătruns.