Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică P o e z i e: Gheorghe Simon

P o e z i e: Gheorghe Simon

Mireasă a Luminii
Bucură-te
tu cea blând vestitoare de veşnicie
până şi firea paşnică tresare
şi te recunoaşte.

Bucură-te
în lumina care ne primeneşte
sufletul tău înfloreşte
ca ninsoarea peste lucruri.
Bucură-te
tu, Mireasă a Luminii
însoţită de îngeri 
şi de şoapte curgătoare
câmpia cerească 
ţi se aşterne la picioare.
Bucură-te
tu, cea mai pură stare
la care consimte pasărea
în zborul ei spre început 
când popoare rătăcesc
tăcerea mângâie umbrirea ta.
Bucură-te, Mireasă, cuib de frică
iubirea în lume se înfiripă
Fiul tău face ca moartea 
să fie doar clipă.

Femeie, iată Fiul tău!
Femeie, tu, cer al vieţii mele
tulburat câteodată de gânduri rebele
femeie, tu, floare în abis
buchet de zâmbet, suflet scris.
Femeie, cuvânt nerostit
tăcere, mister învăluit
femeie, tu, cărare
pe care mă întâlnesc cu Dumnezeu
femeie, care faci
ca Tu să devină Eu.
Femeie, tu, Mamă
care nu mai eşti
decât copilărie
înflorind în poveşti.
Mamă, tu care mă vezi
şi mă ierţi 
iată-ţi fiul răstignit
în cuvintele din cărţi.

Fiul itinerant
Mai înainte de toţi vecii
fiul însingurării era ca o umbră pe cărarea
şerpuind spre moarte
nimic solemn în pădurea toropită de şoapte
doar plecăciunea celui care ajunge
să se întâlnească din întâmplare cu sine
în faţa unei cruci de lemn 
după o nesfârşită căutare.

Neînduplecat se roagă Fiul
să nu-l cuprindă pustiul
gândului necercetat.
Părea că totuşi cineva
stăruia în contemplare
şi se făcu lumină
din care răsări o virtuală floare.

Părea o joacă la hotare
de amăgiri fugare
şi fiul se opri o clipă
şi fără frică izbuti să mai îngâne
doar pentru sine: Fă, Doamne,
Mângâietorule,
să se-nfiripe şi să se arate neîntrerupt
când îmi va fi dat să te aud rostind
doar pentru mine:
Eu sunt cel ce sunt!

O femeie singură 
O femeie singură e ca o rugăciune
rostită în lumina smerită a sufletului
când ţi-e dat să o vezi în pronaosul 
unei biserici de lemn
cu pleoapele deschise spre icoana inimii
cu mâinile împreunate a pace
şi degete arse în asceza clipei precare.

O femeie singură e ca un imperiu al tăcerii
un singur gând trecându-i prin minte
face să se topească o mie de cuvinte
doar umbra singurătăţii o însoţeşte
pe cărarea pierdută a uitării
surâs inocent în contemplare adâncă
e viaţa unei femei ca o rugăciune mută.

O femeie singură e ca o lume fără cuvinte
precum fructele toamnei 
pârguite în suferinţa luminii.
Ea nu se gândeşte la ceva anume
sufletul ei fără de urmă 
răsare pe chipul inocent al zilei.

O femeie singură e ca o grădină 
cu imortele foşnind în lumină
pe calea regală a inimii
când toate sunt una 
şi neîntreruptă e tăcerea închinătorului 
care uită de sine
şi în tăcerea vie îi e dat să audă 
Verbul întreit cum exultă.

Iertătoare lumină
Întâia oară pe chipul tău
a fost sufletul părinţilor
apoi Cuvântul înflorind
precum crinii vara
şi pe urmă încercarea 
de a da răspuns chemării 
prin care Creatorul
ne-a făcut semn
prin Fiul mirării.
Aceasta e taina tainei
purtând numele tatălui
acesta e sufletul
pârguit în ardoarea clipei
şi a frângerii de sine.
Şi toate prind viaţă
când iubirea se-arată
şi tot ce e umbră pe lumea aceasta
nu-i decât iertătoarea lumină
de pe lumea cealaltă. 

Întruchipare
Preacurată
lumină
răstignită pe mare
precum corpul unei litere
pe cale de transfigurare
precum un suflet
e fără urmare
întruchipat doar prin căutare.
De la început
suntem cuvânt 
înmugurind
doar în tăcere
precum sufletul
întrupat
la Înviere.