Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică P o e z i e: Nicolae Cojocaru

P o e z i e: Nicolae Cojocaru

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Data: 21 Iulie 2019

Părintele Nicolae Cojocaru s-a născut la 6 iulie 1952, la Pârteștii de Sus, județul Suceava. A absolvit Seminarul Teologic Neamț, Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, doctor în filologie-etnologie cu teza „Conceptul de înviere și reînviere și valorificarea lui în cultura populară românească” (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), doctor în teologie cu teza „Rituri, datini și credințe legate de cultul ortodox la români” (Universitatea din București). A publicat peste 150 de studii și articole în diferite reviste. A fondat revista Tradiția românească și a condus publicațiile Candela și Întru lumina lui Veniamin Costachi; este membru în redacțiile Buciumul și Clipe albastre. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru în Comisia de folclor a Academiei Române. A fost profesor la Seminarul Teologic din Suceava (1991-1996), profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București (1996-1997). A fost preot în localitățile: Clit-Arbore, Bilca, Vatra Moldoviței, Câmpulung Moldovenesc și Suceava. Este autorul a peste 30 de volume de etnologie și de literatură.

Mi-e dor

Mi-e dor de-un cântec din pridvor
Cum curge ploaia pe uluci,
Să-mi fie veșnic urzitor
De doine vesele prin lunci;

Să iasă lumea iar la sfat
În zilele de sărbătoare,
La vremea serii peste sat
Și cerul luna să-și coboare;

Iar cobza să răsune iar
Pe-o dulce alinare-n cânt,
Atinsă de un dor hoinar
Și-un freamăt risipit de vânt;

Ici, colo, pe bătrâne bănci,
Să cearnă glasurile moi,
O lume povestind în veci
Trecute gânduri de nevoi. 

Și-așa ne-om ține de-o vecie
În rosturi rătăcind prin vise,
Pe drumul serilor de glie,
La vatra de iubiri nestinse. 

Magului călător

De unde vii, bătrâne mag, 
Prin porțile de vis,
Cu sufletul greu de pribeag
Și drumul de proscris?

Mi-e calea unui înger trist
La vaduri de tăcere,
Unde l-am părăsit pe Christ
În ceasul de durere.

Și sunt pe lume călător,
Să-mi sting un gând amar,
La vremi de aur rugător,
Pe-un cântec de hoinar.

De ani adun și miere și pelin,
Ca lumea să o poarte
Icoana unui veac deplin
Și-o viață peste moarte.

Cruce veche

Cruce veche de stejar.
Înfiptă sub cer cu lună,
Ești doinitul meu amar
Lângă vatra cea străbună.

Îngerii, pe-un cer albastru,
Trec în roiuri luminoase,
Și mi-e crezul către astru,
Să asculte rugi duioase.

Iar la crucea cea pustie
Arde un tăcut amar
Ce mă cheamă la chindie
Lângă dorul solitar.

Trei călători

Trei călători cu chipul sfânt
Mergeau în calea spre Emaus
Și cerul le era stăpân,
Pe-o arșiță fără repaus.

Iar doi vorbeau apostolește
De fapte de mister și triste,
Că-n zile se purtau orbește
Călăii lui Iisus la cruce.

Atunci de ei s-a apropiat
Un om frumos și simplu,
Iar la vorbă ager și la sfat,
Iisus cel zis Mesia peste timpuri.

Și povestind cu patos din vecie
Le-a spus o lungă devenire
Ce a fost a lumii pribegie
Pe calea către mântuire.

Vama de argint

La treceri sunt opriri de seamă
Ce cheamă pe străbunii morți
Să îi adape-n ceas de seară
Cu vinul rugii pe la porți.

Și apele mai trec sunând
Prin apa morților santală
La ceasul când femei bocind
Îi mai așteaptă-n trup de ceară.

Și aprind focuri de priveghe
Să le-ncălzească nume reci
La vama unde sfântu-și vede
Lumina vieților de veci.

Frumoasa din codru

Prin vatra nopților sihastre
Ea chipu-și trece în uitare
Că a plecat la vremuri aspre
Să-și caute limanul de scăpare.

În peștera sordidă se tot roagă
Și-o candelă sfioasă-i stă de veghe,
Lumina ca un sâmbure de veghe
Pe piatră chipu-i scrie nepereche.

În noapte urlă fiarele pustii
Ea însă îmblânzește firea
Ca o zeiță tinde gânduri aurii
Și potolește-n rugi toată pădurea.

Din vreme ea cules-a floarea
Și se revarsă-n zori uimirea
Că ea, frumoasă schivniceasă,
A mai vrăjit o dată lumea.