Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Patria, loc de viețuire și de îngropăciune

Patria, loc de viețuire și de îngropăciune

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Lumina literară şi artistică
Un articol de: Ana Dobre - 07 Sep, 2022

Preotul Ionel Rusu, născut la Umbrărești, în județul Galați, desfășoară o activitate multiplă ca slujitor al Altarului și ca literat, prin cele cinci volume - Bucură-te, pământ românesc, la editura Tradiție, în 2018, Gânduri de strajă (editura Printech, 2019), În alertă, Stări de urgență și Întoarce-te! Come back!, la aceeași editură Printech, în 2022.

Dominanta creației sale poetice o constituie atașamentul pentru patrie, pentru locurile natale, în numele legăturii tainice dintre om și locul în care a văzut lumina zilei, ideea subiacentă fiind cea a unei motivații metafizice pentru care omul este ales să se nască într-un loc și nu în altul, în orice altă parte pe pământ. E un fapt care intră în planul lui Dumnezeu pentru fiecare, de aceea omul trebuie să tindă spre aflarea menirii și a misiunii sale, care-l leagă de pământul natal, locul moșilor și strămo­șilor, de unde cuvântul moșie cu sensul de patrie, țară a strămo­șilor, loc de viețuire și de îngropăciune.

 După model biblic, preotul Ionel Rusu imaginează un poem imnic, Bucură-te, pământ românesc: „Bucură-te, pământ românesc scăldat de-a lungul secolelor în sângele martirilor,/ Bucură-te, pământ binecuvântat de Domnul Hristos prin mâinile Sfântului Andrei,/ Bucură-te, pământ bogat în oameni și roade,/ Bucură-te, pământ udat de ape de-a lungul și de-a latul...”, conturând imaginea unei patrii ca Grădină a Maicii Domnului, în care „suntem împreună frați”, și în care suntem chemați să recapitulăm dăinuirea.

Pământul românesc este laitmotivul acestei creații. Dragostea poetului pentru tot ce trăiește, respiră și visează în aceste locuri nutrește poeticitatea și susține, din interiorul eului, lirismul. Gândurile poetului sunt gânduri de strajă, incluzând, simultan, atașa­mentul și grija pentru precarită­țile clipei, care-i determină pe mulți români să se înstrăineze, în căutarea unei iluzorii fericiri. Poetul lasă acest gând purtător al grijii să ajungă la Dumnezeu, starea interioară evoluând de la înfiorare la speranță și credință: „Gândul că Dumnezeu ne poartă de grijă în orice/ împrejurări și că va birui,/ Îmi sporește credința, nădejdea și dragostea...”

Relația cu Dumnezeu motivează toate faptele de viață, în absența Lui, omul pierzându-și și speranța, și rostul: „De nu mă vei lumina,/ Aș fi înghițit de-ntuneric./ De nu mă vei mângâia,/ Aș fi mereu trist./ De mă vei părăsi,/ Aș uita de mine./ Cine sunt?/ Nimic,/ Fără de Tine,/ Doamne!”

Cu gândurile și atenția în alertă, în raport cu lumea în complexitatea manifestărilor ei, în fizica și metafizica văzutelor și nevăzutelor, Ionel Rusu nu se lasă dus pe aripile neliniștii sau ale disperării. Nota optimistă este dată de cre­dința neabătută, permanentă într-un Dumnezeu care nu și-a uitat creația, Care însoțește orice gând, orice faptă, reflectându-Se în om, în aspirațiile lui plenitudinare. Scriind, el este conștient de dualitatea actului scrisului: omul scrie, iar scriitura îl scrie/spune pe el însuși: „În alertă,/ privesc spre «un înapoi».../ foaia de hârtie,/ îngălbenită de ceara timpului/ îmi arată că mă aflam,/ ca o ființă eclipsată,/ în fața unor borne/ ce nu trebuiau să lipsească/ din peisajul terestrelor trăiri...”

Ca om, în timp și în durată, poetul rezonează cu semnele timpului și ale istoriei: „În regatul stării de alertă/ timpul se scurge inobservabil,/ ca nisipul în clepsidră”, dar nu evoluează ca o frunză purtată, aleatoriu, pe apele trecerii, ci con­ști­ent de consonanța, în consub­stanția­litatea făpturii, cu divinitatea. De aici, optimismul stării de creație care-l conduce pe Ionel Rusu la actul de creație, prin care se stră­duiește să răspândească, să înmulțească lumina, ca dar și har, prin care sacrul risipește profanul. Spiritul omului trebuie să fie mereu în alertă, pentru a contracara invazia răului, pentru a-l controla și a contribui la aducerea în lume a binelui. Liberul-arbitru este modalitatea prin care omul alege de care parte să fie. Preotul poet Ionel Rusu, neferit nici el de stări de îndoială, alege mereu să fie cu Dumnezeu, să-L descopere în orice fapt mărunt de existență, în permanenta stare de urgență în care se află omul. Promisiunile eului sunt, totodată, promisiuni ale ființei conștiente de efemeritatea sa, de călătoria în care se află, prin grație divină, odată cu toate celelalte vietăți care au, de asemenea, dreptul la viață: „Să nu mai profanez natura...”, „Să-mi transfigurez cuibul în chilie,/ Să ascult șoaptele lui Dumnezeu din adâncu-mi”.

Ideatica poeziei curge firesc dintr-un volum în altul. După configurarea poetică a spațiului unei patrii originare, comună tuturor românilor, Ionel Rusu lansează, de profundis, un îndemn-chemare, Întoarce-te!, conținând, în semantica persoanei a doua singular - tu, întreaga dorință de comuniune/comunicare - împărtășire cu celălalt a dorului și a dorinței de a fi împreună în patria strămo­șească, aleasă pentru noi, de Dumnezeu Însuși, invocație și răsunet, echivalentă cu cea din îndemnul lui Andrei Mure­șanu: Deșteaptă-te, române!: „Întoarce-te acasă, Gheorghe, din străini/ Că oile de lup pășună lângă stâni!/ - Marie, hai acasă, urlă vântul!/ Să mai săruți, știi, oare, tu, pământul?/ Întoarce-te acasă-n promoroacă,/ Pe-al tău pământ cu mantii de zăpadă”.

Patriei de lut poetul îi suprapune patria de gând și iubire, leagăn și cămin al tuturor românilor. Poezia preotului Ionel Rusu vibrează în dimensiunea unui patriotism - dragostea de părinți și de țară, cald, generos și autentic, patriotism care își află ecourile în cuvântul vibrant al sincerității poetice.

Citeşte mai multe despre:   prezentare de carte