Permanenta nevoie de modele

Marius Manta publică o carte de eseuri, cronici şi interviuri, Ucenic la iconari (Editura Vicovia, Bacău, 2017, prefaţă de Daniela Şontică), despre a cărei coeziune structurală, prefaţatoarea afirmă: „Fără a fi teolog, dar cu pasiune şi ştiinţă pentru interpretarea în grilă teologică şi morală, autorul este preocupat de cărţi cu tematică duhovnicească, etnologie, filosofie şi mistică creştină, teologie dogmatică, liturgică, pedagogie creştină, literatură cu valenţe ortodoxe, cărţi de poezie religioasă, de antropologie şi de sociologie”. Iconarii, despre care se pomeneşte în titlu, sunt personalităţi culturale şi teologale paradigmatice.

La început, sunt evocaţi doi celebri folclorişti, Tudor Pamfile şi Ernest Bernea. Lumea spirituală a satului este identificată cu un „loc preaplin de harisma unei vieţi aflate în rosturile dintâi”. Din cel de‑al doilea este comentat tripticul alcătuit din Îndemn la simplitate, Cel ce urcă muntele şi Treptele bucuriei, ultima parte conţinând „mărturiile unui sens afirmativ în faţa vieţii”. Altă categorie de iconari o reprezintă arhiereii şi preoţii, precum Episcopul Ioachim Băcăuanul, care susţine ideea unui creştinism pururi contemporan, cu posibilitatea de a fi luat mereu de la capăt, dar şi care dedică o carte esenţială misticii părintelui Dumitru Stăniloae. Tot Preasfinţia Sa publică o hagiografie atent documentată a Sfintei Parascheva. Părintele Ioan Pintea reface, în Bucuria întrebării, istoria unui interviu luat, în 1987, marelui teolog Dumitru Stăniloae. Odată cu evocarea chipului profund duhovnicesc al părintelui Constantin Galeriu, este prezentat şi volumul său Tâlcuiri la marile praznice, conţinând texte aflate „la jumătatea drumului dintre predici şi tâlcuiri”. Părintelui Constantin Coman i se datorează traducerea Patericului Mare (adică a celui cu ordonare tematică). Într‑o carte mai puţin cunoscută, Ortodoxie şi românism, părintele Dumitru Stăniloae demonstrează legătura dintre etnic şi credinţă, susţinând că funcţia naţională este un dat etern, care se împlineşte în relaţia cu Dumnezeu.

O combinaţie de iconari se realizează (imnic) între poetul Ioan Alexandru şi Sfinţii Martiri Brâncoveni. Avva Paisie Aghioritul a fost un mare duhovnic, adecvându‑şi învăţătura la viaţa concretă de azi. Cartea lui Nichifor Crainic, Nostalgia paradisului, susţine importanţa tradiţiei, hristocentrismul şi caracterul trinitar al teologiei răsăritene, energiile necreate, urcuşul duhovnicesc până la unirea mistică cu Dumnezeu, cosmicitatea ecleziastică a întregii existenţe, recucerirea, prin mijlocirea Bisericii, a paradisului pierdut, făcută pe cale culturală, creativă.

Cu o atitudine plină de afectivitate sunt prezentate cele două volume de interviuri ale lui Ioan Enache, luate unor oameni apropiaţi Bisericii, precum şi trilogia lui Cornel Galben, în care îşi urmăreşte propriul traseu, de la viaţa laică la cea monahală.

Altă categorie de iconari este alcătuită din poeţi. Răzvan Codrescu publică volumul Crucile pustiei, subintitulat poeme neptice, Dumitru Ichim – Grădina Reginei Izvana, poeme de dragoste şi de extaziere în faţa miracolului lumii, Daniel Turcea – poeme inedite din seria Epifania, Valeria Manta Tăicuţu scrie sonete psaltice (Laudate Dominum), Ignatie Grecu compune o poezie a credinţei, Savatie Baştovoi, în Cartea de despărţire, se apropie de Dumnezeu prin imagini ale inocenţei şi ale diafanităţii. Călin Emilian Cira alcătuieşte o carte de mărturii despre Nicolae Steinhardt. Alina Camil publică Dumnezeieştile şi Sfintele Liturghii (carte tipărită în 1713 de Antim Ivireanul), însoţite de un studiu temeinic al îngrijitoarei ediţiei. Părintele Mihail Bulacu a scris o carte renumită, Pedagogia creştin‑ortodoxă.

Interviurile (complementare) de la sfârşit sunt luate unor personalităţi din domenii diferite: PS Ioachim Băcăuanul, Hans Eckart Schlandt, organist al Bisericii Negre, Anna Ungureanu, dirijoare a Corului Naţional de Cameră Madrigal, sculptorul Gheorghe Zărnescu.

Textele lui Marius Manta funcţionează pe un principiu pe care îl putem considera contrapunctic, având, de obicei, o dezvoltare preliminară (cu aspect moralist‑polemic), vizând apucături ale societăţii de azi, înclinată spre idolatrizări (banul, cultul plăcerii, confuzia valorilor, viziunea relativistă, violenţa, toleranţa imorală, obscenitatea, ateismul), şi o altă parte, tratând cultural, cu o dezvoltare fermă a ideilor, cărţi cu tematică, de regulă, religioasă. Cartea este unitară, luminoasă, susţinând principii cumpătate, exercitând asupra cititorilor o adevărată „pedagogie creştin‑ortodoxă”.