Perspective: A scrie, a publica, a vinde, a câştiga

Un prieten, scriitor - nota bene, a aflat de curând, oarecum şocat, că editurile mari `tipăresc gratis cărțile”, în vreme ce acelea mai modeste `tipăresc numai cu bani”.

La început n-am înțeles despre ce vorbeşte. Cum adică tipăresc gratis?! Adică editura nu plătește tiparul?! Nu, mi-a explicat prietenul, adică autorul nu plătește editura! Aha.
Dacă amicul ar fi fost un simplu membru al publicului, aş fi oftat, constatând încă o dată cât de distorsionat se văd lucrurile din afara lumii literare. Dar de data asta era vorba despre o privire din interior, aşa că am decis să scriu despre asta.
În primul rând trebuie să subliniez confuzia dintre „tipărit” și „publicat”. Ceea ce face o editură cu o carte e foarte departe de-a fi doar s-o tipărească! Dacă tipăritul e miza, atunci n-ai nevoie de vreo editură: îți iei ISBN individual de la Biblioteca Națională, te duci într-o tipografie, îți fac ei și coperta, îți generează și codul de bare și te costă câteva sute de lei. Doar că nu ai corectură, redactare, paginare profesionistă, grafică profesionistă, prestigiul dat de numele editurii, promovare și marketing. Îți iei tirajul în brațe și faci ce vrei cu el. Eventual îl vinzi din uşă-n uşă.
„Toți cunoscuții mei, inclusiv eu, am plătit”, spunea prietenul, adăugând: „S-ar putea să nu plătească unii, câțiva”.
Ei, nu! Nici chiar aşa! Da, apar multe cărţi „în regie proprie”, dar la fel de multe sunt cele publicate pe cheltuiala exclusivă a editurii. Personal, din 1992 și până azi am publicat 11 cărți, n-am plătit pentru nici una și n-am avut nici un sponsor. Am publicat la edituri mari, medii și mici. Am primit bani în măsura în care s-au vândut cărţile. 10% din tirajul vândut. Ceea ce a însemnat de regulă câteva sute de lei și o singură dată câteva mii. 10% din 20 lei x 100 de exemplare vândute = 200 de lei. Majoritatea cărților de autori români contemporani se vând sub 300 de exemplare, ceea ce înseamnă că editura e pe minus. Ea ajunge pe plus la peste 600 de exemplare vândute.
Cum apar totuși atât de multe cărți? Unele pe banii autorilor, altele cu sponsori, altele grație unor interese (autorul îți poate fi de folos cumva), pe prietenie cu patronul sau, pur și simplu, sunt pariuri ale editurii. Fiecare autor azi celebru a avut o primă carte, când nu era celebru!
La publicarea pe banii autorului, principala problemă nu sunt banii, ci promovarea și difuzarea. Editura și-a încasat onorariul, nu mai are nici un interes legat de cartea ta. O pune, sigur, pe site-ul ei, dar atât. Oricum - exceptând târgurile -, lansări și alte acțiuni de promovare nu se prea fac. Se merge pe ideea „Zi mersi că ți-am publicat-o!”.
Că nu prea există scriitori români în viață care să trăiască din ceea ce publică, ăsta e deja un truism. Dar nici editurile nu trăiesc din ei! Un bestseller internațional sau o carte de bucate poate susține apariția modestă a zece autori români. Bine că e măcar aşa!
S-o spunem limpede: datoria scriitorului este să scrie. Cum în România nu există încă profesia de agent literar, îi revin autorului şi eforturile de a-şi găsi un editor. Eventual şi un sponsor. Sau pur şi simplu bani. S-o spunem la fel de limpede: nu e normal aşa!
Pe de altă parte, cu toată delicateţea necesară, trebuie să ne întrebăm şi care e miza. Am cunoscut autori cu 15-20-25 de volume publicate, despre care nu a auzit nimeni. Poate că ar merita să cadă pe gânduri un pic…
În fine, peste toate rămâne o situaţie halucinantă: pentru o carte vândută, cel care o vinde ia de 4-5 ori mai mult decât cel care a scris-o…