Perspective: Cu cititul merge fest

Ce metamorfoză extraordinară s-ar petrece în România dacă în familii şi în şcoli li s-ar inocula copiilor, printr-o campanie deșteaptă (adică fără zurgălăi și ostentație, ci... insidios și rafinat), ideea că lectura este una dintre marile plăceri ale vieţii. Și cât de trendy este să citești. N-ar prinde 100%, dar efecte serioase, de durată, ar fi, nu am dubii. Cititul este o plăcere generată de un efort intelectual viguros, complex, dar e unul cu o rază uriașă de acțiune, căci e formator. Nici o artă nu e mai greu de consumat decât literatura. Absolut nici una! Poţi viziona un film în timp ce vorbeşti la telefon, pescuiești la plută, desenezi nave spațiale ori faci clătite. Poţi vedea o expoziţie de artă vizuală cu iubita de mână ori cu copilul în cârcă. Poţi aţipi la teatru sau poţi admira la operă o femeie frumoasă care stă în lojă (fără să pierzi din farmecul muzicii, dimpotrivă, potenţându-l!). Poți trage cu un ochi la balet și cu celălalt la SMS-ul care te anunță că în weekend ești invitat la o tură cu bicicletele prin pădure. Cu cititul e mai... greu. E cel mai greu! Trebuie să stai cu ochii în text - fie că textul e pe hârtie, fie că e pe ecranul laptopului, al tabletei, al telefonului, al e-book-ului -, e musai să fii atent la cum curg literele, ce fac personajele, ce spun ele, încotro se duce acțiunea, ce înseamnă caduc, coroborat, chintesență sau cine știe ce alt cuvânt... ciudat, trebuie să dai pagina și ai grijă să nu se lipească de următoarea, mai trebuie să-ți amintești ce s-a întâmplat până atunci (asta dacă s-a întâmplat, totuși, ceva...). E al naibii de complicat să citești! Aşa că s-au inventat... festivalurile literare, unde oamenii vin, se pun pe scaune şi ascultă cum cineva - chiar scriitorul! - le citeşte. Ca la grădiniţă. Fest! Apoi, dacă n-au adormit, îi pun întrebări, îi cer un autograf, o adresă de email, îl invită la o cafea, la o cola, se trag de șireturi, își descoperă prieteni comuni (Kafka, Puiu Călinescu, Joyce, Paraschivescu, Halep, Bobe, Vasilica Tastaman, Hagi ș.a.), ba chiar rude prin alianță. Dacă îi mai cumpără şi cartea, dacă i-o mai şi citesc, mama-mia, senzaţional! De asta ar fi bine ca profesorii de umanioare să vină cu ai lor elevi la astfel de festivaluri, că ele există în mai toate orașele și orășelele patriei. Sau măcar la câte o lansare de carte, unde văd și elevii că scriitorul e o ființă vie, dotată cu umor, uneori. Ori măcar să le citească ea, doamna de română, alt­ceva decât e în manualul pe care elevii l-ar transforma în flotă de bărcuțe de hârtie. Ceva... tare, strong, care să-i țină pe elevi cu sufletul la gură și să-i facă să-și dorească, la sfârșitul orei, ca niciodată, să afle continuarea. Și azi așa, peste două săptămâni așa, peste o lună la fel și minunea se poate petrece! Fiindcă dacă cititorii nu sunt... cititori de mici, greu de crezut că ei vor avea pe la vreo 30 de ani revelaţia lecturii. Sau la 40. Poate pe la 60, când vine pensionarea, dar atunci nu mai văd literele și preferă să asculte radio...