PERSPECTIVE: Nevoia de poveste

Orice fel de comunicare conține în esență sau extins o poveste, firul narativ al unei întâmplări. Până și o poezie, chiar abstractă, reface o poveste, fie ea și povestea unei stări sufletești, a unei emoții.

Iubim poveștile încă din copilărie și, chiar dacă unii nu o recunoaștem, la maturitate le iubim la fel de mult. Când suntem foarte mici ni se citesc basme, când mai creștem le citim noi înșine, apoi credem că a trecut vremea lor și citim romane. Unii dintre noi renunță la lectură, mai citesc poate doar cărți din domenii specializate, dar și acolo povestea există, deși ea este numai pe dedesubt. Citești despre funcțio­narea unui motor, dar povestea este conținută fără să știi: un inginer genial, cândva, a inventat toate astea... Știu, astăzi, tot mai mulți oameni nu mai citesc. Dar urmăresc seriale tv, telenovele, se uită la filme artistice și asta înseamnă că ei caută tot un miez de poveste, pentru că și acolo, în film, ceva se întâmplă, niște personaje au viața lor, trec prin anumite încercări. În definitiv, chiar și o mică discuție între două persoane care își spun ultimele noutăți (uneori sub formă de bârfă) tot a povesti înseamnă, deci și aici avem parte de poveste.

Nevoia de poveste este foarte adânc înscrisă în noi. Este natural să ne dorim să aflăm cum acționează și reacționează semenii noștri în situații de viață prin care și noi am trecut sau înțelegem că am putea trece în viitor. Este nevoia umană de a cunoaște, dar și de a ști că nu suntem singuri, că suntem înțeleși de ceilalți, este nevoia de a învăța din experiențele altora.

Un basm, o poveste, o întâmplare povestită sunt depozitare de înțelepciune. Când le spunea mulțimilor lucruri ce nu puteau fi înțelese dacă le-ar fi spus direct, Mântuitorul a ales să le spună sub formă de pilde, adică niște scurte povești, folosindu-se adesea de metafore, iar analogiile făcute și de multe ori explicarea pildelor îi ajutau pe oameni să înțeleagă mai ușor adevărul.

Iată cum nevoia de poveste nu este doar o născocire pentru a adormi mai repede și mai plăcut copiii, și nu este doar o formă agreabilă de a-ți petrece timpul liber, ci o metodă extraordinară de a fi predată mai departe, din generație în generație, înțelep­ciunea milenară.

Într-un limbaj simbolic, prin imagini grăitoare și tot felul de procedee literare, ascultătorul sau cititorul este transpus într-o lume fantastică, dar, mai ales, i se deschid căi de înțelegere profundă a vieții. În povești, binele învinge nu pentru că așa a născocit cineva băsmuirea respectivă sau pentru frumusețea întâmplării, ci pentru că omul este creat spre a face binele și a-l trăi.

Să nu uităm că poveștile sunt pline de eroi, iar copiii au mare nevoie să se identifice cu ei, să și-i aleagă de modele, mai ales că trecerea cu bine prin anumite probe de vitejie este răsplătită cu trăirea unei vieți fericite și, de multe ori, cu primirea unei împărății. Nu e greu să facem analogia cu viața creștină, în care eroul și modelul absolut este Hristos, iar cei care trec prin probe și încercări suntem noi toți, cei chemați să moștenim Împărăția. Balaurul care trebuie învins este reprezentat de propriile slăbiciuni și patimi. Hristos, arhetipul tuturor eroilor, abia așteaptă să ne dăruiască Împărăția Sa. Dar până atunci, să fim atenți la viața noastră, adevărata poveste!